După cum am mai scris, săptămâna trecută, şeful Ecosal, Ionuţ Pucheanu, a acuzat că nişte persoane sau asociaţii folosesc numele Serviciului Public pentru a strânge bani pentru câinii maidanezi, bani care nu ajung la Ecosal. Atât preşedinta fundaţiei „Ajutaţi-l pe Lăbuş”, Corina Grigore, cât şi preşedintele Fundaţiei „Braveheart Rescue”, Victor Nedelcu, care administrează pagina „Help the dogs at Galati, Public shelter Ecosal”, care a atras atenţia şefului Ecosal, Ionuţ Pucheanu, susţin că toţi banii strânşi din donaţii vin către animalele din adăpostul public.
Potrivit lui Victor Nedelcu, pagina a fost denumită cu numele Serviciului, pentru că toţi banii sunt strânşi pentru a ajuta câinii de acolo, însă de câteva zile denumirea a fost schimbată, pentru ca scandalul să se aplaneze.
„Toate donaţiile sunt făcute publice pe pagină, am pus şi facturi. De asemenea, există şi procese de predare-primire. Adresa trecută pe pagină este adresa padocului, pentru ca hrana să se ducă direct acolo, să ştie lumea unde ajunge hrana. Am primit o sesizare, anul trecut, de la doamna Cucu Tanţa, şef Serviciu ecarisaj, că abuzăm de numele lor. Am încercat să fac o schimbare la pagină, dar nu am reuşit atunci pentru că, dacă ai peste o mie de like-uri, Facebook nu-ţi mai schimbă denumirea paginii. Acum, când am văzut în presă, am trimis din nou cerere către Facebook să încercăm să schimbăm numele. Am primit răspuns că acum putem să ne schimbăm denumirea paginii, pentru că şi-au schimbat ei termenii şi condiţiile. Totodată, toate fotografiile postate cu câini pe pagină sunt cu câini din Ecosal sau pe care i-am luat din Ecosal, pentru îngrijiri şi pentru a-i da spre adopţie”, ne-a spus Victor Nedelcu, administratorul paginii care a iscat scandal.
Totodată, acesta, mai spune că „Help the dogs at Galati, Public shelter Ecosal” a apărut pe Facebook acum trei ani, pentru că Ecosal hrăneşte câinii cu carcase. „Dau carcase pe care le aruncă peste gard. De multe ori carcasele acestea sunt aruncate direct în urină şi fecale”, mai spune Victor Nedelcu.
„Tot noi am pus şi acoperişul”
În 2013, pe Zimbrului, Primăria inaugura un nou padoc, exterior, cu suma de 80.000 de euro, dar fără acoperiş. În 2015, se punea şi acoperiş, dar, potrivit directorului Ecosal, tavanul a fost donat prin „Ajutaţi-l pe Lăbuş”. Astfel, padocul, care până atunci era un fel de ţarc, a fost acoperit cu tavan din plexiglas, numai că, potrivit lui Victor Nedelcu, banii pentru acesta au fost strânşi tot prin pagina reclamată. „Tot prin donaţii a fost făcut şi tavanul, dar şi ulucile pentru hrănire. A fost făcut un event şi pe pagină arată cât s-a strâns”, ne-a mai spus Victor Nedelcu.