* Conform statisticilor oficiale, în ultimii trei ani, doar Polonia a depăşit România din punct de vedere al numărului de azilanţi din ţările arabe * Deşi puţini rămân aici, străinii care fug de război sau de sărăcie au găsit, temporar, cazare, calificare, subvenţii şi toleranţă din partea localnicilor * Solicitanţii de azil nu vor să muncească în România * Refugiaţii trec pe la cursuri doar de curiozitate sau ca să bifeze obligativitatea eforturilor de integrare în vederea obţinerii paşaportului * Promisiuni din partea UE
De mai bine de zece ani, Galaţiul este unul dintre cei şase poli din România către care sunt direcţionaţi străinii care ajung ilegal la noi în ţară şi care solicită azil, pe diferite motive. Majoritatea veniţi din Orientul Mijlociu, dar şi din ţări asiatice mai îndepărtate (preponderent India şi Bangladesh), străinii nu au ca ţintă România. Nu vor să se stabilească aici, fiind atraşi de sistemul social din statele occidentale, precum Germania, Franţa, Anglia sau ţările scandinave. Un factor important este şi prezenţa în ţările-ţintă a membrilor de familie, fugarii prinşi la frontiera română susţinând frecvent că se îndreaptă spre Vest ca să îşi reîntregească familiile. Deşi România nu este astfel decât un „rău” necesar, aici îi aşteaptă o perioadă de circa un an, în care beneficiază de multe drepturi. Dacă sunt dispuşi să se conformeze procedurilor de acordare a azilului şi odată cu acesta a drepturilor de muncă şi liberă circulaţie, drumul spre Occident le este deschis şi nimic nu îi mai poate ori să ajungă acolo unde doresc.
România, "mama răniţilor"
Aşa se face că, în ultimii trei ani, numărul străinilor aflaţi în această situaţie, preluaţi de România, inclusiv prin centrul la Galaţi, a crescut progresiv. Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al ONU a raportat, pentru perioada 2010 - 2012 un trend ascendent al asimilării străinilor de către statele Europei Centrale şi de Est, clasament condus de Polonia şi în care România deţine locul al doilea. Numărul solicitanţilor de azil pe care i-a asimilat ţara noastră în intervalul menţionat a crescut de la 887 la 2.064 şi, mai apoi, la 2.511. În 2012, 161 din numărul străinilor ajunşi ilegal pe teritoriul Românii au fost declaraţi refugiaţi.
Pasul I. Declaraţia de azil
Imediat după ce le este identificată prezenţa pe teritoriul statului român, străinilor care nu au drept de trecere li se pune în vedere că au două variante. Ori să fie cercetaţi penal şi expulzaţi mai apoi în ţările de origine ori să li se ofere şansa să aplice pentru azil. Cei care visează la Occident, aleg a doua varianţă şi de aici sunt incluşi în procedura de acordare. Chiar înainte să ajungă într-un centru de cazare, aşa cum este şi cel de la Galaţi, străinii sunt amprentaţi, li se face un control medical sumar şi li se oferă un document de identitate temporar. Toate condiţiile pe care azilantul trebuie să le îndeplinească pentru a i se accepta cererea sunt înscrise în Legea 122/2006, privind azilul în România.
Pasul II. Integrarea
Cei cărora le sunt acceptate cererile de azil ajung în centre, pentru a fi ajutaţi să se integreze în societate. Integrarea, obligaţie şi drept totodată, presupune că cetăţenii străini au aceleaşi beneficii ca cetăţenii români, mai puţin dreptul de a alege şi de a fi aleşi. Cu alte cuvinte, autorităţile române le pun la dispoziţie posibilitatea de a învăţa limba română, de a urma cursuri de calificate, de a beneficia de asistenţă medicală. Timp de şase luni, vreme în care se pot plimba liberi oriunde doresc, supunându-se doar obligativităţii ca la ora prevăzută de programul centrului să fie în incinta instituţiei, străinii solicitanţi de azil primesc şi un ajutor de la stat, în cuantum de 544 de lei pe lună. În cazul în care după evaluarea de şase luni, dovedesc cu argumente temeinice că nu se pot întreţine, perioada de subvenţionare se poate prelungi cu încă trei luni. Profesori de limba română, diverse ONG-uri sau reprezentanţi ai unor minorităţi locale le sunt alături străinilor pentru a le facilita integrarea şi acomodarea cu valorile societăţii europene, mult diferite de cele ale ţărilor din care provin. Deloc de neglijat este aspectul religios. Majoritatea musulmani, azilanţii proveniţi din ţări precum Siria, Afganistan, Maroc sau Irak au asigurate condiţiile de a-şi practica cultul şi a-şi exprima opiniile religioase, în incinta centrului funcţionând o sală de rugăciuni, un club şi chiar o sală de fitness. Străinii au şansa să obţină drept de muncă pe teritoriul României, se pot angaja şi primesc un paşaport special cu care pot circula în ţările UE. Nici cei care nu dobândesc statutul de azilant nu sunt îndepărtaţi cu una, cu două. Legea le permite să conteste în instanţă dispoziţia Oficiului Român pentru Refugiaţi, astfel încât şederea pe teritoriul României, la dispoziţia centrelor de cazare, se poate prelungi la câţiva ani.
Riscuri: azilanţii fug frecvent din centre
Un aspect care nu poate fi reprimat, legal, este cel al stabilităţii solicitanţilor de azil. Odată introduşi în procedura de acordare a acestui statut, străinii sunt, aşa cum am arătat mai sus, oameni liberi. Pot merge oriunde şi pot face orice, cu condiţia să revină seara în centru. În ciuda acestor condiţii, au fost numeroase cazuri în care refugiaţii au dezertat şi au plecat spre vestul ţării, în încercarea de a-şi întâlni alţi confraţi ori de a căuta soluţii să iasă din ţară, pentru a ajunge în Occident. Cel mai mare lot care a părăsit Centrul de la Galaţi a fost cel din vara lui 2014, când 16 adolescenţi afgani, membri ai unui grup de 39 de călători clandestini interceptat la Constanţa, au fugit imediat după ce le-au fost făcute formalităţile de introducere în instituţia de cazare şi cu mult înainte să obţină acordul şi respectiv statutul de azilant care le-ar fi dat dreptul la paşaport. Au fost găsiţi în vestul ţării, în timp ce se îndreptau spre graniţă, cu scopul de a ajunge în Germania.
Putem primi 500 de străini
În contextul sosirii valului de migranţi, o eventuală extindere a capacităţii de cazare la Galaţi ar viza 500 de locuri, cuprinzând cele 250 de locuri existente deja în centru, la care s-ar adăuga corturile şi internatele puse la dispoziţie de Inspectoratul Şcolar. Conform estimărilor făcute în toamna acestui an, în jurul celor şase centre ale Inspectoratului General pentru Imigrări, aflate în prezent în ţară la Timişoara, Şomcuta Mare, Giurgiu, Bucureşti, Rădăuţi şi Galaţi s-ar putea asigura puţin peste 1.500 de locuri, mult sub numărul estimat de străini care ne-ar putea fi alocat, în jur de 6.000.
Solicitanţii de azil nu vor să muncească în România
Teoria ca teoria, dar practica ne omoară! Deşi statele care primesc azilanţi au obligaţia să le asigure acestora îndeplinirea unor condiţii precum calificarea, găsirea unui loc de muncă sau învăţarea limbii statului cărui îi solicită azil, în realitate, străinii care aşteaptă câteva luni emiterea actelor cu care să poată merge în Occident nu sunt deloc interesaţi nici să înveţe vreo meserie, nici să se înţeleagă cu populaţia autohtonă în limba naţională.
În ceea ce priveşte situaţia solicitanţilor de azil care au stat în ultimii ani în centrele de la Galaţi, cifrele arată clar tendinţa acestora de a beneficia pe cât posibil doar de cazare, masă şi banii pe care îi primesc de la stat. Cu puţin noroc, în perioada în care au beneficiat de indemnizaţia plătită de statul român, s-a finalizat şi procedura de acordare a azilului şi majoritatea s-au dus în ţările vestice, unde sistemul social este de departe mult mai atrăgător.
Dovada: cel puţin de la începutul acestui an, niciun solicitant de azil nu a fost interesat de vreun program de formare profesională cât timp s-a aflat cazat în Centrul de de Galaţi. "În evidenţele AJOFM Galaţi, din ianuarie şi până în prezent, nu este niciun cetăţean străin înregistrat şi, implicit, nu putem vorbi de programe de formare profesională sau de ocuparea unui loc de muncă", ne-a declarat Nicoleta Harţegan, directorul executiv adjunct al AJOFM Galaţi.
Pentru o vedere de ansamblu asupra problemei legate de eforturile de învăţare a unei meserii sau de ocupare a unui loc de muncă, chiar şi temporar, merită luată în considerare şi statistica ultimilor ani. În 2014, AJOFM susţine că a înregistrat trei solicitări, în 2013 - una, în 2012 - două, în 2011 - patru, iar în 2010 - 34 de cereri de calificare şi/sau angajare. "Toate aceste persoane au beneficiat de informare şi consiliere din partea AJOFM Galaţi şi au ieşit din evidenţa noastră prin nereînnoirea cererii", completează reprezentantul AJOFM.
Cui foloseşte limba română?
Nici posibilitatea de învăţare a limbii române, măcar la nivel de conversaţie, nu pare să fie o obligaţie care să îi trimită pe străinii aflaţi în tranzit la şcoală. La fel ca în cazul calificării, limba română este opţională pentru solicitanţii de azil care nu dovedesc constanţă în frecventarea cursurilor. Motivele pentru care majoritatea trec pe la ore doar ca să bifeze că au fost şi să dea bine la "eforturile de integrare" ar fi că ei se înţeleg în limba lor cu ceilalţi confraţi din centru, care formează universul lor şi că cele două-trei noţiuni de limbă engleză le sunt suficiente să se înţeleagă cu autorităţile române şi cu occidentalii, odată ce ajung în Vest.
Ne-o confirmă chiar dascălii desemnaţi de Inspectoratul Şcolar să îi înveţe româneşte pe fugari. "Ei au un program de patru ore pe săptămână pentru cursuri de limba română, dar vă pot spune că foarte puţin erau cu adevărat interesaţi. E greu de ţinut o statistică, pentru că veneau o dată sau de două ori şi apoi nu mai apăreau. În special tinerii mai treceau pe la şcoală, dar persoanele mai în vârstă sau femeile, care trebuiau să aibă grijă de familii, mai deloc", ne-a spus Ramona Piticari, profesor de limba română şi director al Liceului Teoretic "Dunărea" din Galaţi.
În perspectiva valului de refugiaţi care ar putea veni şi la Galaţi, Ministerul Educaţiei le-a solicitat Inspectoratelor Judeţene liste cu profesori de limba română care s-ar putea ocupa de pregătirea străinilor. "Am transmis o listă cu zece nume de profesori", ne-a asigurat Nicoleta Crânganu, inspector de limba română.
Mirajul ajutoarelor sociale: Cele mai tentante ţări europene
Plecaţi din ţările de origine din cauza situaţiei economice sau pe fondul unor conflicte armate, refugiaţii care caută să se stabilească în Europa sunt selectivi când vine vorba de statul pe teritoriul căruia poposesc. Avantajele materiale, posibilitatea de a obţine rapid drept de muncă, asistenţa medicală sau chiria plătită de stat sunt criteriile care fac diferenţa între ţările de tranzit şi cele de destinaţie.
Iată care sunt cele mai generoase ţări:
Austria le oferă străinilor care solicită azil pe teritoriul ei câte 50 de euro pe lună dacă sunt cazaţi în centre, plus masă sau alocaţii de hrană de 5 euro pe zi. Cei care îşi găsesc locuinţă primesc până la 450 de euro lunar pentru chirie, mâncare şi cheltuieli, 150 de euro pe an pentru haine şi 210 euro pe an pentru rechizite în cazul familiilor cu copii.
În Belgia, un refugiat cazat în centru, dacă prestează munca în instituţie, poate primi până la 185 euro pe lună.
Un refugiat solicitant de azil cazat într-un centru din Finlanda primeşte între 267 şi 316 euro pe luna, dar trebuie să îşi asigure mâcarea. În plus, trebuie să muncească în folosul comunităţii.
Franţa oferă o alocaţie de 343,5 euro pe lună până la primirea dreptului de azil. Dreptul de muncă poate fi dobândit după 12 luni.
Mult vizata Germanie îi asigură din start unui refugiat 143 euro pe lună pentru “nevoile de bază” şi până la 92 euro pe lună pentru copii, plus mese gratuite. În timp, suma creşte. După primirea dreptului de azil sau după 15 luni, refugiatul primeşte 400 de euro pe lună plus decontarea costurilor cu chiria şi incălzirea.
În cazul în care ajunge să fie recunoscut de statul elveţian, un refugiat se poate considera fericitul câştigător al unei alocaţii lunare de 1.100 de euro şi al dreptului de a munci fără permis.
În Marea Britanie, alocaţia săptămânală primită de un refugiat este de 37 euro, la care se adaugă bonusuri pentru femeile gravide şi copii. Cazarea este suportată de stat, dar până la dobândirea azilului, când au toate drepturile cetăţenilor britanici, refugiaţii nu au voie să muncească.
În Norvegia, refugiaţii pot face munci sezoniere şi primesc alocaţii pentru haine şi produse de igienă. După primirea azilului, statul le plăteşte chiria până la 5 ani şi le dă o alocaţie pentru cheltuieli curente.
Olanda pune la bătaie alocaţii săptămânale de 20-45 euro pentru mâncare şi 13 euro pentru alte cheltuieli. Dacă muncesc în centre, refugiaţii primesc bani în plus.
În Suedia, un refugiat primeşte 7,6 euro pe zi într-un centru unde nu i se asigură masa. După primirea azilului, primeşte o alocaţie de la 720 de euro pe lună.
Pentru refugiaţii de la Galaţi, mici ajutoare de la comunitatea turcă
Comunitatea musulmană din Galaţi numără puţini oameni, majoritatea la vârsta pensiei, astfel că şi posibilităţile lor financiare sunt destul de reduse, când vine vorba de ajutorarea solicitanţilor de azil. Cu toate acestea, pentru străinii care sunt adăpostiţi de Centrul de Refugiaţi de la Galaţi, sprijinul material al Comunităţii Turce devine esenţial, mai ales în primele săptămâni de şedere, până primesc subvenţiile de la statul român.
"Noi îi ajutăm cât putem, cu haine şi alimente, când ne solicită cei de la Centru. Chiar recent ne-au transmis că au nevoie de îmbrăcăminte pentru iarnă, alimente şi carne pentru sărbători. Noi facem tot posibilul să îi ajutăm, pentru că avem această înţelegere cu instituţia. Totul se face prin intermediul lor, cu acte justificative", ne-a precizat Gulten Abdulla Nazare, preşedinta filialei gălăţene a Uniunii Democrate Turce (UDT) din România.
Din nefericire, micuţa comunitate turcă din Galaţi nu prea beneficiază de sprijinul mediului de afaceri din zonă în aceste demersuri caritabile, cei care sar mai degrabă în ajutor fiind întreprinzătorii străini de origine musulmană din alte judeţe. "Ne-au mai ajutat cei de la Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci din Dobrogea, care ne-au mai trimis colete şi care şi-au arătat mereu disponibilitatea să ne susţină", a completat Gulten Abdulla Nazare.
6.000 de euro pe cap de refugiat
Conform angajamentelor României la Consiliul JAI, ţara noastră ar putea primi în jur de 1.800 de refugiaţi. Pentru fiecare dintre străinii care ar urma să fie găzduiţi în cele şase centre din ţară, Guvernul ar urma să primească câte 6.000 de euro, banii urmând să acopere costurile pentru cazare şi servicii consulare, indiferent de perioada cât va sta imigrantul pe teritoriul statului român.
