Asociaţiile de Proprietari nu-şi găsesc liniştea/ "Nu există temei legal pentru dubla taxă de ecarisaj"

Asociaţiile de Proprietari nu-şi găsesc liniştea/ "Nu există temei legal pentru dubla taxă de ecarisaj"
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Comunicatul Primăriei municipiului Galaţi, prin care se anunţă că taxa specială pentru finanţarea activităţii de ecarisaj va rămâne, în anul 2016, tot trei lei de persoană fizică şi, respectiv, 56 de lei de persoană juridică, nu a adus soluţii Asociaţiilor de Proprietari. La adresele acestora încă mai ajung Decizii de impunere, prin care sunt obligate să plătească taxa referitoare la activitatea de ecarisaj, din anul 2010 până în prezent, dar şi penalităţile care s-au acumulat în tot acest interval de timp.

Situaţia devine absurdă în contextul în care abia la începutul lunii octombrie, anul curent, gălăţenii din Asociaţiile de Proprietari s-au trezit la uşă cu Decizia de impunere trimisă de Primărie. Nemulţumit de situaţie, dar în căutarea unor soluţii, este şi Eugen Munteanu, cenzor al Asociaţiei de Proprietari 123A. Reprezentanţii acesteia au trimis Primăriei o contestaţie, însă, potrivit cenzorului, răspunsul edilului nu este în conformitate cu legislaţia. „În contestaţia Asociaţiei de Proprietari 123A, respinsă de primărie, am explicat că este o eroare faptul că ni se impută plata retroactiv, iar persoanele fizice sunt impozitate de două ori. Am solicitat să ni se comunice temeiul legal în virtutea căruia sunt obligate doar asociaţiile proprietari să achite această dublă taxă de ecarisaj. Ni s-a explicat că fiecare persoană juridică, care are puncte de lucru în Galaţi este obligată să plătească taxa specială. Un detaliu important au omis, totuşi, oficialii. Punctul de lucru este centrul de activitate din structura unui agent economic, iar noi nu suntem agenţi economici”, ne-a declarat Eugen Munteanu. Într-adevăr, potrivit legii 230 din anul 2007, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Asociaţiilor de Proprietari, aceasta reprezintă o formă de asociere autonomă şi nonprofit.

Cheltuielile de judecată, suportate de gălăţeni

Majoritatea Asociaţiilor de Proprietari spun că aşteaptă soluţii din partea primăriei, întrucât nu pot face rost de sumele impuse. „Poate rezolvă problema, ca să nu ajungem la tribunal. Chiar dacă primăria va pierde procesul, tot din banii noştri va plăti cheltuielile de judecată, nu din banii primarului, ai consilierilor sau din buzunarul celor de la Consiliul Local. Trebuie să mergem până în pânzele albe cu cei care ne obligă să plătim această taxă, de altfel, vom crea un precedent. Riscăm să ne impună alte zeci de taxe şi impozite, cum se aplică societăţilor comerciale. La biroul de Relaţii cu Publicul al Primăriei ni s-a spus să luăm din fondul de rulment sau din banii de reparaţii, dar eu nu pot să fac asta, pentru că sumele respective au o destinaţie clară. Apoi, ni s-a spus să nu plătim, şi dacă nu plătim, Primăria ne adaugă penalităţi. Răspunsurile autorităţilor sunt instigări la furt din banii Asociaţiilor de Proprietari”, a concluzionat Eugen Munteanu.

Răspunsul autorităţilor

Am solicitat punctul de vedere al primăriei în privinţa temeiului legal, amintit de Asociaţiile de Proprietari. Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu, răspunsul autorităţilor este acelaşi, făcut public acum mai bine de două luni. Totodată, ne-au fost reamintite două detalii. "Începând cu 1 ianuarie 2016, Asociaţiile de Proprietari vor fi exceptate de la plata taxei de ecarisaj prin HCL, iar până pe 31 decembrie, anul 2015, Asociaţiile de Proprietari pot beneficia de scutirea de la plata penalităţilor, dacă achită integral taxa principală restantă", a punctat Emanuela Turcu.         

Citit 2508 ori Ultima modificare Luni, 21 Decembrie 2015 12:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.