FOTO/ Ce începe prost se termină… bine? GAFELE UNDEI VERZI

FOTO/ Ce începe prost se termină… bine? GAFELE UNDEI VERZI

Foto ”Viața liberă”, Anca Melinte
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
7 comentarii


Faptul că unda verde n-a venit „întocmai şi la timp”, după cum anunţaseră autorităţile locale, nu este singura gafă în implementarea sistemului. Vă propunem un mic inventar.

Unda verde a păşit cu stângul pentru că licitaţia organizată de Primăria municipiului Galaţi pentru implementarea ei, lansată în ianuarie 2015, a fost anulată în martie şi reluată din cauza unor „abateri grave de la prevederile legislative”. Municipalitatea a trebuit să efectueze corecţii în modul de calcul a cheltuielilor „diverse şi neprevăzute”.

Unda verde ar fi trebuit să ajungă la semafoare în decembrie 2015, dar a fost amânată pentru 31 mai 2016. De ce? Municipalitatea dădea vina pe procedura de licitaţie: „de la prima postare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice până la semnarea contractului a durat opt luni producând o întârziere semnificativă”.

Deşi, la finele lunii decembrie, aceleaşi autorităţi se bucurau că „în trei luni de la începerea lucrărilor s-a reuşit execuţia a 60,26 la sută din lucrări", pentru rămăşiţa de 39,74 la sută n-au fost de-ajuns cinci luni. Adică investiţia n-a fost gata pe 31 mai, ci amânată pentru 31 august. Motivaţia? „Au fost şi nişte probleme tehnice, devieri de trasee din cauza reţelelor utilitare de dedesubt, de unele nici nu se ştia exact, nu exista o hartă clară unde avem şi unde nu avem reţele”, explica fostul primar, Marius Stan.

Dorel nu e doar unul


Dacă veni vorba de lucrări, să ne amintim că la finele anului trecut fiecare intersecţie principală, arăta de parcă ar fi trecut pe acolo, săpat şi peticit căutătorii de aur, iar în dreptul fiecărui semafor central ţâşneau cabluri neizolate.

Un semafor cu buton a fost montat în pasajul de protecţie de pe Domnească nr. 24 cu faţa la zidul construcţiei. Şi pentru a fi întors cu faţa la carosabil, a fost tăiată una dintre bârnele de susţinere a pasajului! Ciotul a rămas acolo! Aşa cum, fără milă, unele dintre plombele proaspăt turnate pe Domnească au fost sparte şi peticite la loc. Despre faptul că unele dintre noile semafoare obturau vizibilitatea la vechile semafoare, care chiar funcţionau, nu vrem să ne mai amintim!

Cât costă sistemul de management al traficului


Conform datelor oficiale, valoarea totală a proiectului privind „unda verde” este de 19.214.544 de lei, din care 3.718.944 reprezintă TVA. Iniţial, valoarea eligibilă a proiectului trebuia să fie de 15.495.600 lei fără TVA, din care contribuţia Primăriei Galaţi ar fi trebuit să fie de 309.912 lei fără TVA.

La finele anului trecut, când aleşii şi-au dat votul pentru prelungirea perioadei de implementare, au fost de acord cu suportarea de la bugetul local a sumei estimate de 5.700.000 de lei, fără TVA, necesară finalizării proiectului. În mai anul acesta, autorităţile afirmau că au depus cereri de rambursare şi au primit confirmarea că li se decontează 15.300.000 de lei cu TVA.

„Avem, probabil, 4.000.000 de lei din bani proprii pe care îi plătim până la 19.000.000, dar o consider o realizare pentru că acest proiect a fost foarte târziu accesat”, declara fostul primar Marius Stan.

O situaţie financiară exactă a proiectului va fi dată publicităţii la închidere. Atunci se va şti precis ce bănuţ s-a absorbit şi ce s-a cheltuit de la bugetul local.

Contract câştigat de UTI Grup


Asocierea UTI Grup SA & Swarco Traffic România SRL & Mobilis SRL a câştigat licitaţia organizată de Primărie pentru implementarea undei verzi cu o ofertă de 13.793.123 de lei fără TVA, dar va primi cu 2.096.828 de lei fără TVA, mai mult. Suplimentul financiar este justificat de „Lucrări şi echipamente/utilaje suplimentare pentru obiectivul Sisteme Inteligente pentru managementul traficului în vederea creşterii fluenţei şi siguranţei circulaţiei şi a prevenirii criminalităţii în municipiul Galaţi”, atribuire făcută, prin negociere fără anunţ de participare.

UTI Grup are un palmares impresionat de „unde verzi”, în comunicatul de presă prin care compania anunţa că a câştigat licitaţia de la Galaţi precizând: „UTI a dezvoltat soluţii complexe de management al traficului rutier atât în România (Bucureşti, Craiova, Iaşi, Zalău, Baia Mare, Braşov, Arad, Ploieşti, Mediaş), cât şi în Polonia (Szczecin, Kalisz) şi Bulgaria (Sofia)”.

Promisiuni asumate: Fără ambuteiaje şi nervi la semafor


Autorităţile gălăţene promit că prin implementarea sistemului „unda verde” va scădea timpul de aşteptare la semafoare şi va creşte viteza medie de deplasare cu aproximativ cinci kilometri pe oră, diminuându-se traficul aglomerat. Toate sunt posibile pentru că va exista Centrul de Comandă şi Control unic pentru coordonarea activităţilor de management trafic şi supraveghere video.

CITEȘTE ȘI: SEMAFORIZAREA INTELIGENTĂ schimbă regulile în traficul gălățean

Citit 7701 ori Ultima modificare Joi, 21 Iulie 2016 00:19

7 comentarii

  • postat de Semaforul vesel Duminică, 24 Iulie 2016 22:39 89.136.2.*** Link la comentariu
    0
    0

    Pe Vultur , colt cu Domneasca s-au montat semafoare si cand pietonul apasa butonul , masinile care vin dinspre Gradina publica opresc la semafor in mijlocul intersectiei blocand practic si traficul de pe Vultur. O mai mare prostie n-am vazut,,,Semaforul ptr masini trebuia pus pe partea cealalta a strazii astfel incat sa opreasca masinile inainte de a patrunde in intersectie.....

    Raportează
  • postat de Nobel Miercuri, 20 Iulie 2016 22:12 84.117.41.*** Link la comentariu
    0
    2

    Ma simt obligat sa revin: a aparut indicatorul de "obligatoriu dreapta" in intersectia din comentariul anterior (la fostul Scanduri-multe).
    Cool!

    Raportează
  • postat de parerea mea Miercuri, 20 Iulie 2016 16:50 95.76.32.*** Link la comentariu
    0
    2

    azi am mers mult cu masina prin oras si pot sa spun citeva lucruri. cea mai mare problema in circulatie este acum timpul MARE de rosu la semaforul din tiglina 1(la flori). toata ziua a fost o coada infernala, pe trei benzi din semafor tiglina1 si rondou. la un moment dat pe la 12, se blocase rondoul ca daca s-a blocat prioritatea de coborire din dunarea , s-a blocat tot. mai mult am vazut taximetristi exasperati ca nu puteau sa intre in statie, ei normal ca asta vor pentru ca e piinea lor si platesc taxe la primarie. au dreptul asta dar traficul nu le permitea decit cu scandaluri si clacsoane. trebuie regindita semaforizarea din brailei-saturn, acolo a fost cheia blocajului pe brailei pina in tig.1. pe siderurgistilor am prins toata ziua aproape toate semafoarele de pietoni pe rosu pentru mine. poate a fost o intimplare dar fragmenteaza mult traficul. in schimb n-am vazut nimic de bine in intersecta nae leonard cu doja. acolo cind e trafic intens e o nebunie sa faci din nae leonard spre cosbuc. de mult e asa, nici o gindire de mai bine. pe cosbuc nu zic ca a fost greu pentru ca se lucra, a fost sf. ilie cu cimitirul si poate de aia. eu nu zic ca nu-i bine ce se vrea dar nu-i bine cum e acum. asta-i clar. ginditi ca dupa 15 septembrie incep scolile si se termina concediile. ATUNCI E ADEVARATUL TRAFIC IN GALATI. intre orele 7.30-9.oo, la prinz si seara. cred ca o sa ajungem sa blocam tot traficul din galati daca nu va exista citeva minti luminate sa gindeasca corect lucrurile. si mai cred ca o sa regretam cum a fost pentru ca istoria orasului nu-mi permite sa fiu optimist. p.s: poate pietonii ar da o dovada de civism si clementa conducatorilor auto sa apese butonul cind sint 5-6 persoane la trecere......

    Raportează
  • postat de Mickey Mouse Miercuri, 20 Iulie 2016 15:11 5.13.178.*** Link la comentariu
    1
    3

    O mare porcarie care sufoca traficul! Se sta mai nou la semaforul din Tiglina inclusiv in sensul giratoriu de la Ultimul Leu si se blocheaza inclusiv traficul in zona sensului giratoriu! Se sta de trei-patru ori la acelasi semafor. Treci de semafoarele din Tiglina si te poticnesti iar la semaforul de la intersectia cu Cosbuc!Si stai sa vezi cand se vor juca si pietonii cu butoanele de la semafoare cum va fi!Nu stiu cine a gandit acest sistem care se dovedeste un grandios esec,dar abia astept luna august sa vad cum se blocheaza traficul odata cu intoarcerea stranierilor!

    Raportează
  • postat de Marian Miercuri, 20 Iulie 2016 09:01 82.208.137.*** Link la comentariu
    19
    18

    Nu stiu ce "unda verde" e asta, dar eu am facut ieri in jurul orei 17:00 - de la papadie pana in Tiglina - vreo 10 minute.

    Raportează
  • postat de Nobel Miercuri, 20 Iulie 2016 08:41 82.208.137.*** Link la comentariu
    0
    21

    Ar fi bine daca se face o treaba sa se faca gospodareste, pana la capat, cu tot ce implica. S-au trasat dunga continua in diverse locuri, in apropierea semafoarelor, ceea ce e logic si normal. Problema e ca Fane-Soferu' care e riveran si a iesit o viata de pe strada adiacenta, nu sta cu logica-n poala si cand ajunge la jumatea strazii si vede dunga face repede dreapta. Trebuia pus un indicator cu "obligatoriu la dreapta" ca sa nu ajungi sa te ia in gheare Gigi-Cap-de-Creta sa te arda la portofel si la carnet. Ex: strada ce iese la la Lidl Micro 17 in Brailei (la fostul Scanduri-multe). In plus, se vorbea ieri despre treceri de pietoni puse dupa curbe si alte locuri aiurea: eu am latrat pe aici de cand s-a modernizat strada Oltului si s-a pus trecere in curba de la Liceul Dunarea, fara vizibilitate, mai ales ca la 20 m mai in fata este inca o trecere la Cina, dar si aia e exact intr-o statie.Dar eu am latrat... nimeni nu a auzit. Acum a aparut si moda cu moderatul comentariilor si o maaare parte a lor nu se vad, sau se vad dupa mai multe ore cand deja a trecut valul celor ce citesc..

    Raportează
  • postat de IC Miercuri, 20 Iulie 2016 06:39 5.13.142.*** Link la comentariu
    2
    9

    Un semafor din acelea vechi ,demontate ,sa fie montat pe Bulevardul Otelarilor ,la trecerea de pietoni de la intersectia cu strada care duce la Kaufland -Micro 21 , eventual cu un mic efort financiar ,sa fie dotat cu buton pentru pietoni , de tipul acelora montate pe "unda verde" .

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.