Îşi va pierde PREFECTUL de Galaţi scaunul? Stan face sesizare la Guvern împotriva lui Otrocol
Foto: Foto-arhivă ”Viața liberă”

Îşi va pierde PREFECTUL de Galaţi scaunul? Stan face sesizare la Guvern împotriva lui Otrocol
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Pe lângă sesizarea adresată Guvernului, fostul primar va face şi o plângere penală împotriva lui Dorin Otrocol * Instituţia Prefectului susţine, însă, că „prefectul şi-a exercitat atribuţiile prevăzute de lege”


Marius Stan face plângere la prim-ministrul României, Dacian Cioloş, şi ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, împotriva prefectului de Galaţi, Dorin Otrocol, nemulţumit că reprezentantul Guvernului în teritoriu nu a reacţionat atunci când consilierii judeţeni i-au invalidat mandatul de ales. Fostul edil-şef spune că prefectul de Galaţi ar fi trebuit să se autosesizeze şi să atace imediat în contencios decizia forului legislativ judeţean, dictată de majoritatea politică PSD-ALDE-UNPR (la care a fost părtaş şi PMP, chiar dacă liderul acestuia spune că din greşeală), cu atât mai mult cu cât „prefectul este garantul respectării legii în teritoriu”.

„Dânsul trebuia să atace imediat în contencios hotărârea Consiliului Judeţean, mai ales că a şi fost prezent la şedinţă şi a văzut exact cum au decurs lucrurile atunci. Înainte de a acţiona eu în instanţă, ar fi trebuit ca Instituţia Prefectului, prin reprezentantul său, să facă asta. Domnul Otrocol nu doar că a fost spectator la încălcarea legii de către consilierii judeţeni, dar a fost şi părtaş, întrucât, să ne amintim, discuţiile între forţele politice s-au purtat chiar în biroul său”, ne-a declarat fostul primar al Galaţiului. Marius Stan a precizat totodată că astăzi va avea o întâlnire cu avocaţii săi, pe care îi va consulta cu privire la forma pe care o va avea plângerea adresată premierului Dacian Cioloş şi ministrului Petre Tobă.

„O vom concepe şi o vom trimite în conformitate cu legea”, a punctat fostul edil. Marius Stan a precizat că nu se va opri însă aici. Odată cu plângerile penale pe care le va face împotriva aleşilor care au decis, prin abţinerea la vot, invalidarea mandatului său, va formula plângere penală şi împotriva prefectului Dorin Otrocol.

În opinia Prefecturii, conducerea instituţiei nu a greşit

Cel puţin asta reiese dintr-un comunicat remis redacţiei de către purtătorul de cuvânt al Instituţiei, Petrica Paţilea, după ce, vineri, liberalii au solicitat, într-o conferinţă de presă, demisia prefectului, „care conform Legii nr. 340/ 2004 verifică legalitatea actelor administrative ale Consiliului Judeţean, ale Consiliului Local sau ale primarului. Deşi a fost prezent la şedinţe, nu a întreprins niciun demers pentru a stopa acest act ilegal”, a acuzat PNL. Instituţia Prefectului a comunicat însă că „prefectul şi-a exercitat atribuţiile prevăzute de lege atât în cadrul şedinţelor de constituire ale consiliului judeţean sau consiliilor locale, cât şi cu privire la actele adoptate în aceste şedinţe”. Instituţia a mai transmis, printre altele, că „potrivit Legii 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prefectul „verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului judeţean, ale consiliului local sau ale primarului”. În baza tutelei administrative prevăzută de art. 3 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, „prefectul poate ataca direct în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale, dacă le consideră nelegale”. Acţiunea se formulează în termen de şase luni, termen care începe să curgă de la momentul comunicării actului către prefect”.

Vezi aici punctul de vedere al Prefecturii.

Citit 4365 ori Ultima modificare Joi, 18 August 2016 10:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.