„Parcul amenajat pe Faleza Dunării şi destinat tinerilor care se plimbă cu rolele şi skateboardurileste gata. Din păcate, însă, tinerii au inaugurat înaintea noastră parcul, dar nu cu rolele, ci cu grafitti… Deci parcul este folosit, deşi nu a fost încă inaugurat pentru că mai avem de făcut câteva mici lucruri – racordarea fântânilor la apă şi amplasarea unor bănci, lucruri care se vor realiza în câteva zile”.
„Am fost acolo şi tinerii mi-au sugerat ca astfel de locuri să fie amenajate şi în alte zone din Galaţi, pentru că e destul de greu ca cineva din Micro 39 să străbată tot oraşul, pentru a veni pe faleză”, a declarat, miercuri, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, precizând că parcul va fi inaugurat oficial în termen de două săptămâni.
Datele tehnice ale investiţiei sunt următoarele: suprafaţă - 3.346 de mp, valoare - 550.000 de lei, constructor – SC Izoconstruct SRL.