Rugăciune înainte de şedinţele CL

Rugăciune înainte de şedinţele CL
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Şedinţa de joi s-a desfăşurat, până aproape de final, ca o maşinărie  bine unsă; fiecare rotiţă – a se citi consilier local – a funcţionat cum nu se poate mai bine, iar discuţiile în contradictoriu păreau că au fost uitate demult. Desigur, asta până când arhitecta şefă a stricat ploile aleşilor locali cu un proiect de hotărâre, moment în care consilieri şi funcţionarii de prin sală numai că nu au huiduit!  

În finalul şedinţei Consiliului Local Galaţi, aleşii – câţi mai rămăseseră pe la masa de şedinţă, pentru că unii dăduseră bir cu fugiţii; care din supărare, care din indiferenţă, care din cauze… de meci – au avut parte şi de câteva interpelări mai puţin obişnuite.

Nicolae Rainea, decanul de vârstă din Consiliul Local a venit cu propunerea ca „la începutul fiecărei şedinţe de consiliu să facem câte o rugăciune, să spunem Tatăl Nostru. Poate aşa o să avem şi noi gânduri mai bune”.

Propunerea, dincolo de a fi creat o atmosferă cuvioasă în jurul mesei de şedinţe, a suscitat comentarii acide şi comportament zurliu. Şi nu mult a trecut până când a venit şi „completarea” propunerii lui Rainea.

„Dacă aleşii locali vor spune Tatăl Nostru la începutul fiecărei şedinţe, propun ca cei din aparatul propriu al Primăriei să îşi înceapă ziua de muncă spunând «Înger, îngeraşul meu»”, a replicat iute consilierul local Roman Apostol Picu, în veselia generală.

Însă aleşii locali nu au avut timp să râdă prea mult, pentru că Nicolae Rainea a trecut la represalii; nu, nu s-a rugat să trăznească în sala de şedinţe, ci a apelat la mijloace… laice: i-a ameninţat pe aleşi cu cele două cartonaşe, galben şi roşu!

Citit 854 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.