Galaţiul, la jumătatea clasamentului la nivel naţional

Galaţiul, la jumătatea clasamentului la nivel naţional
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Potrivit unui raport al intrărilor şi ieşirilor din depozitul Ecosal de la Barboşi, de la începutul anului 2016 au fost strânse, în total, 1.521 de tone de materiale reciclabile. Astfel, la staţia de sortare au ajuns 620 de tone de plastic, 633 tone de hârtie şi carton, 99 tone sticlă, 21 tone de metale, 138 tone de lemn şi doar 8,6 tone de cauciuc.

"Sunt cantităţi care ne situează, încă o dată, undeva la jumătatea clasamentului la nivel naţional. Din nefericire, încă se aruncă gunoiul la grămadă şi total necontrolat, ca să nu mai vorbim despre furtul din containere. De aceea, îi rugăm pe gălăţenii care au de aruncat materiale reciclabile, fie ele lemne, mobilă veche, aparate electronice şi electrocasnice vechi, să sune la dispeceratul nostru, pentru că un echipaj se va deplasa la adresa lor pentru a ridica aceste materiale. Procesul de sortare este unul greoi, tocmai pentru că gunoiul se aruncă la grămadă", ne-a explicat Mirela Furtună, directorul Ecosal Galaţi.

Citit 2070 ori Ultima modificare Joi, 22 Decembrie 2016 19:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.