de ce pe deal? de ce pe vale?
de ce pe jos? de ce pe cal?
de ce nutrim al? a? ai? ale?...
de ce-n amonte, nu-n aval?
de ce pe-aicea nu se trece?
de ce pe-acolo drumu-i clar?
de ce visăm alb-negru, rece?...
de ce pe „însă”, nu pe „dar”?
fiindcă dealul e o vale
cu josu-n sus, înalt, frumos!
fiindcă valea-i deal în cale,
sublim şi-nalt, cu susu-n jos!
fiindcă totu-i de-o potrivă
şi-aici şi-acolo şi-orişicând:
un substantiv c-o substantivă...
Sfântă Doime-ntruchipând!