Corina Dobre

Corina Dobre

Peste 1.100 de petiţii la Prefectură, în 2013

Joi, 30 Ianuarie 2014 12:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 1.123 de petiţii au fost înregistrate anul trecut la Prefectura Galaţi, cu circa 10 la sută mai mult faţă de anul 2012, se arată într-un raport al Instituţiei Prefectului pe anul trecut. Dintre cele 1.123 de petiţii, 231 vizează solicitări la legile fondului funciar şi retrocedări de bunuri preluate abuziv de regimul comunist, 17 au constituit sesizări privind infracţiuni contra patrimoniului, două au constituit sesizări privind acte sau fapte de corupţie, asi ...

Victor Paul Dobre, ministrul dezastrelor: „Cred că în municipiu s-a acţionat corespunzător”

Joi, 30 Ianuarie 2014 05:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deputatul Victor Paul Dobre, fost prefect de Galaţi şi secretar de stat în MAI, responsabil de activitatea prefecţilor şi de coordonarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, a acceptat să ne ofere un punct de vedere în legătură cu modul în care au acţionat autorităţile gălăţene în lupta cu nămeţii şi viscolul.„Ministrul dezastrelor”, după cum a fost numit de către preşedintele Traian Băsescu, consideră că în municipiul Galaţi autorităţile au re ...

În judeţul Galaţi erau şi ieri localităţi izolate/ Primarii contrazic raportările ISU

Joi, 30 Ianuarie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În timp ce Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă raporta, ieri dimineaţă, dar şi în jurul prânzului, că în judeţul Galaţi nu mai existau localităţi izolate, primarii din mediul rural, dar şi o serie de cetăţeni simpli au arătat contrariul. Ieri, în jurul orei 12,00, mai multe sate din judeţul Galaţi erau izolate şi, conform aleşilor locali, realitatea din teren contrazicea statisticile Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. La Bereşti Meria, multe s ...

Tăieri ilegale de arbori/ Pădurari din Galaţi cu dosar penal

Miercuri, 29 Ianuarie 2014 12:30 | Publicat în SOCIETATE
Şapte pădurari din judeţul Galaţi, suspectaţi că ar fi permis tăierea ilegală a mai multor arbori din pădurile şi-aşa sărăcite ale Galaţiului, sunt cercetaţi penal de către procurori.Potrivit inginerului Valentin Hahuie, directorul Direcţiei Silvice Galaţi, foştii „protectori” ai pădurilor aveau între trei şi zece ani vechime şi au ajuns în atenţia procurorilor, în intervalul 2010-2013, după ce, în urma unor controale, în zonele păzite de către aceştia, echipe ...

Trei familii de pădurari, izolate de nămeţi

Miercuri, 29 Ianuarie 2014 09:30 | Publicat în SOCIETATE
Trei familii de pădurari din nordul judeţului Galaţi sunt izolate din cauza căderilor masive de zăpadă şi a viscolului din ultimele zile, care au blocat complet drumurile forestiere, a anunţat, ieri, Valentin Hahuie, directorul Direcţiei Silvice Galaţi, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, desfăşurată la Prefectură. „Noi avem logistica necesară pentru a degaja acele drumuri şi pentru a accesibiliza acele locuinţe cantonare. Ţinem legătura cu acele familii. Pădur ...

Directivă de la prefect: Marţi, să nu mai avem nicio localitate izolată!

Marți, 28 Ianuarie 2014 15:36 | Publicat în EVENIMENT
Autorităţile au obligaţia ca marţi, cel mai târziu după-amiază, să deszăpezească toate drumurile de acces către localităţile izolate de nămeţi. Prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, a precizat, marţi, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, că a solicitat Secţiei Drumuri Naţionale, Consiliului Judeţului şi reprezentanţilor Vega, societatea care se ocupă de deszăpezire în judeţul nostru, să ia măsuri pentru ca în mediul rural să nu mai existe localit ...

Modernizarea, pe ultima sută de metri/ Gard nou pentru Parcul Zoo

Luni, 27 Ianuarie 2014 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consiliul Judeţului Galaţi va investi peste 800.000 de lei pentru construirea unui nou gard la Grădina Zoologică din Pădurea Gârboavele, amplul proces de modernizare a Parcului Zoo aflându-se pe ultima sută de metri. Noul gard va avea înălţimea de trei metri şi se va realiza din panouri bordurate plastifiate şi stâlpi din oţel zincat şi plastifiat, întrucât, potrivit reprezentanţilor CJ, „procesul de plastifiere conferă împrejmuirii o durabilitate mai mare în timp, nemaif ...

Dezinteres şi lipsă de civilizaţie/ Scările de bloc, îngropate în nămeţi

Luni, 27 Ianuarie 2014 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Puţini dintre gălăţeni s-au înghesuit, ieri, să pună mâna pe lopată pentru a îndepărta zăpada de pe scările blocurilor şi pentru a crea mici alei pe care să poată circula atunci când, de voie sau de nevoie, trebuie să iasă din casă. Dacă în ţările civilizate cetăţenii se mobilizează exemplar atunci când ninge, la Galaţi semenii noştri aşteaptă, de cele mai multe ori, să le facă alţii „curat” în propria bătătură. ...

Bilă albă/Bilă neagră: Un pas uriaş către modernizare şi civilizaţie

Luni, 27 Ianuarie 2014 08:00 | Publicat în Bilă albă/Bilă neagră
Bilă albă conducerii Primăriei Galaţi pentru decizia de a pune la pământ garajele şi magherniţele hidoase şi insalubre din Complexul Ancora, o zonă centrală a oraşului care arată mai rău decât multe, multe altele situate în cartierele periferice ale Galaţiului. Dacă aleşii noştri vor da undă verde proiectului la care au pus umărul arhitecţi de renume precum Sergiu Porumboiu, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România - Filiala Teritorială „Dunărea de Jos”, at ...

În 2013, surplus în "puşculiţa" CJ/ 15 milioane de lei pentru sănătate şi infrastructură rutieră

Luni, 27 Ianuarie 2014 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
n anul 2013, Consiliul Judeţului Galaţi a înregistrat un excedent de 15.400.000 de lei, bani pe care, anul acesta, conducerea instituţiei îi va direcţiona, în special, către sănătate, infrastructură, servicii sociale, dar şi către serviciile de proiectare pentru diverse obiective de investiţii programate pentru intervalul 2014-2020. Aproape opt milioane de lei pentru Judeţean Cei mai mulţi bani proveniţi din excedentul bugetar al anului trecut vor fi direcţionaţi către Spit ...
Pagina 315 din 362