Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Mai bine de jumătate dintre ANGAJAȚII ELECTROCENTRALE sunt vizaţi de CONCEDIERI. Ce spune conducerea CET
Aproape 70 la sută dintre angajaţii Electrocentrale, producătorul de agent termic primar din municipiul Galaţi, ar putea pleca, anul acesta, din societate. Conducerea CET a afirmat că, în prezent, se analizează, pe lângă reducerea programului de lucru al oamenilor (de la cinci la patru zile pe săptămână), şi posibilitatea reducerii numărului de angajaţi, de la peste 370 (cât numără societatea, la acest moment) la aproximativ 120 de salariaţi. Dintre cei care ar urma să spun ...
ONORURI pentru un distins cadru universitar. Prof. dr. fiz. COSMA TUDOSE devine PROFESOR EMERIT
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi va conferi miercuri, 24 februarie, titlul de profesor emerit prof. dr. fiz. Cosma Tudose. Ceremonia va avea loc de la ora 11,00, în Sala Senatului, la iniţiativa Departamentului chimie, fizică şi mediu din cadrul Facultăţii de Ştiinţe şi Mediu. Profesorul Cosma Tudose a activat la „Dunărea de Jos” între anii 1960 şi 2005, remarcându-se prin rezultate deosebite în activitatea la catedră, dar şi în domeniul managementului univer ...

PREMII de DRAGOBETE, pentru longevitate în căsnicie

Marți, 23 Februarie 2016 20:45 | Publicat în MAGAZIN

PREMII de DRAGOBETE, pentru longevitate în căsnicie
De Dragobete, 80 de de cupluri care împlinesc anul acesta 50 de ani de căsnicie vor fi premiate de primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, cu flori, diplome şi câte un cec de 500 de lei. Evenimentul va avea loc miercuri, 24 februarie, de la ora 12,00, în sala de festivităţi a Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. Cuplurile celebrate de Dragobete vor avea parte şi de un recital extraordinar susţinut de artistul Teodor Munteanu. AFLĂ ȘI despre OFERTA primarului de DRAGOBETE ...

SPECTACOL folcloric de Dragobete, cu INTRARE LIBERĂ

Marți, 23 Februarie 2016 20:00 | Publicat în UNDE MERGEM

SPECTACOL folcloric de Dragobete, cu INTRARE LIBERĂ
Pe 24 februarie, chiar de Dragobete, ziua în care toţi românii sărbătoresc iubirea, se va organiza un concert folcloric, începând cu ora 17,00, în sala de spectacole a Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin”. La seara de folclor va participa orchestra şi soliştii Ansamblului „Doina Covurluiului”. Soliştii vocali sunt: Marieta Ion, Mandola Munteanu, Aurică Totolici, Liliana Vintilă şi Ionuţ Sîrghe. Totodată, organizatorii anunţă că este pregătită proiecţia de film „Dr ...
HIDROCOLONOTERAPIA - o metodă de DETOXIFIERE profundă, cu beneficii imediate
* Centrul Nepsis este singura clinică din Galaţi care vă oferă servicii de hidrocolonoterapie Alimentaţia necorespunzătoare, agitaţia şi stresul caracteristice stilului de viaţă modern exercită o acţiune toxică asupra organelor şi glandelor noastre vitale. Dintre toate organele din corp, cel care suferă cel mai mult de pe urma obiceiurilor alimentare moderne este colonul. Colonul nostru a fost destinat de natură să funcţioneze la fel de uşor ca şi sistemele de evacuare pri ...
REDUCERI consistente la BILETELE DE TREN între Galaţi şi Brăila. AFLĂ cu ce ocazie
CFR Călători le oferă gălăţenilor şansa să cumpere bilete la preţ redus până la... Brăila, în cadrul campaniei "Plimbaţi-vă în doi! Jumătate tu, jumătate noi". Însă, asta se întâmplă doar astăzi, de Dragobete, aşa că dacă vă doriţi să vedeţi un film, să faceţi o plimbare pe faleza Brăilei sau să vizitaţi, pur şi simplu oraşul, atunci trebuie să ştiţi că biletelor de tren dintre Galaţi şi Brăila, şi retur, li se aplică o reducere de 45 la sută pent ...
Oferta primarului de DRAGOBETE: Poftiţi de vă căsătoriţi... pentru o zi!
Gălăţenii care doresc să îşi unească destinele simbolic sau să îşi reînnoiască jurămintele de iubire o pot face miercuri, 24 februarie, începând cu ora 14,00, în foaierul Teatrului Dramatic ”Fani Tardini”. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, timp de o oră, primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, va oficia căsătorii simbolice şi le va înmâna îndrăgostiţilor certificate de căsătorie valabile doar de Dragobete, sărbătoarea autohtonă a dragostei ...

Copiii NU au ce căuta în BĂTĂLIILE MEDIATICE ale adulților

Marți, 23 Februarie 2016 17:30 | Publicat în SOCIETATE

Copiii NU au ce căuta în BĂTĂLIILE MEDIATICE ale adulților
Centrul pentru Jurnalism Independent, Active Watch și Convenția Organizațiilor de Media condamnă modul în care angajata postului de televiziune Antena 3, Oana Stancu Zamfir, Jurnalul Național și televiziunea Antena 3 au ales să expună un copil într-o dispută publică, în care acesta nu are niciun fel de rol. Scrisoarea apărută sub semnătura Oanei Stancu Zamfir, publicată de Jurnalul Național și de Antena3, violează una dintre cele mai sensibile norme ale practicii jurnalismul ...
Parlamentul și Guvernul ASCUND publicului dezbaterea despre TVR
Parlamentul și Guvernul ascund publicului dezbaterea despre TVR Parlamentul României a refuzat azi, 23 februarie, accesul organizațiilor neguvernamentale, sindicatelor și mass-media la dezbaterea pe tema situației televiziunii publice, la care participă comisiile reunite de cultură și cele de buget ale Parlamentului, împreună cu primul ministru, Dacian Cioloș. Senatul României ne-a transmis că decizia vine ca urmare a unei solicitări în acest sens venită de la Guvern. Consider ...
Încă doi paşi până la promulgare. LEGEA DĂRII ÎN PLATĂ intră la vot în Senat
Membrii Senatului vor vota miercuri, 24 februarie, controversata lege a dării în plată, care a primit săptămâna trecută aviz favorabil cu toate amendamentele propuse de deputatul Daniel Zamfir, din partea comisiei juridice şi a comisiei economice din  Senat. Avizul negativ al Consiliului Superior al Magistraturii şi al Ministerului Justiţiei nu a mai fost luat în seamă de membrii Senatului, pentru că a ajuns mult prea târziu, după ce deja fusese întocmit raportul comisiei juridi ...