ONORURI pentru un distins cadru universitar. Prof. dr. fiz. COSMA TUDOSE devine PROFESOR EMERIT

ONORURI pentru un distins cadru universitar. Prof. dr. fiz. COSMA TUDOSE devine PROFESOR EMERIT
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi va conferi miercuri, 24 februarie, titlul de profesor emerit prof. dr. fiz. Cosma Tudose. Ceremonia va avea loc de la ora 11,00, în Sala Senatului, la iniţiativa Departamentului chimie, fizică şi mediu din cadrul Facultăţii de Ştiinţe şi Mediu.

Profesorul Cosma Tudose a activat la „Dunărea de Jos” între anii 1960 şi 2005, remarcându-se prin rezultate deosebite în activitatea la catedră, dar şi în domeniul managementului universitar. În cei 45 de ani de activitate neîntreruptă, a ocupat succesiv funcţiile de lector universitar, conferenţiar şi profesor universitar. În anul 1968, profesorul Tudose dobândeşte titlul ştiinţific de Doctor în Fizică, pentru teza intitulată „Studii şi cercetări privind viteza sunetului în soluţii apoase de electroliţi”, sub conducerea ştiinţifică a reputatului prof. univ. dr. doc. Constantin Sălceanu, de la Universitatea din Timişoara.

Profesorul Tudose a publicat 15 monografii ştiinţifice, cursuri universitare şi culegeri de probleme, la edituri locale sau naționale, toate din domeniul fizicii, fizicii aplicate şi fizicii tehnice. Totodată, a avut o contribuţie importantă în domeniul acusticii tehnice, prin publicarea a peste 70 de lucrări ştiinţifice.

În perioada 1972-1974, a fost decan al Facultăţii de Fizică şi Chimie, iar în perioada 1981-1985 a fost decan al Facultăţii de Învăţământ Pedagogic. În calitate de membru al corpului universitar, a contribuit la înfiinţarea Facultăţii de Litere şi Ştiinţe, în anul 1990, şi a Facultăţii de Ştiinţe, în anul 1991. S-a implicat activ în dezvoltarea universităţii ca prorector, în perioada 1990-1992, şi ca şef de catedră, între anii 1992 şi 2005. În perioada 1974-2000 a fost preşedintele Societăţii de Fizică-Chimie din România, filiala Galaţi.

Citit 2958 ori Ultima modificare Marți, 23 Februarie 2016 21:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.