Din dorința de a lămuri, dacă mai era nevoie, sursele de infecție ce determină apariția pestei porcine africane, ne-am adresat pentru un punct de vedere oficial Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi. Astfel, în informarea de presă primită, se precizează că boala este provocată de un virus ADN cu anvelopă, aparținând genului Asfivirus din familia Asfarviridae. Virusul este foarte stabil în excrețiile porcilor infectați, în carcasele de ...
Planul de măsuri dispus, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, cu privire la focarul de Pestă Porcină Africană (PPA) din comuna Grivița, a fost pus în aplicare din dimineața zilei de 6 ianuarie 2020. Au fost controlate toate cele 179 de exploataţii din comuna gălățeană Grivița în care, în Baza Națională de Date, erau înregistraţi porci. Ulterior acestei evaluări, a fost aplicată măsura uciderii preventive a 24 de suine din 13 exploataţii. Propr ...

Vasile Ștefan a revenit la conducerea DSVSA

Joi, 19 Decembrie 2019 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Începând de vineri, 13 decembrie, medicul Vasile Ștefan a fost (re)numit în funcția de Director Executiv al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Galați. El nu se află la primul mandat, după ce a mai fost la șefia instituției atât în perioada 2013-2014, cât și din mai 2016 până în ianuarie 2017. Bucovinean de „obârșie”, Vasile Ștefan îi succede acum în funcție medicului Nicu Bogatu, al cărui „descălecat” la conducerea DSVSA Gala ...

Amenzi uriaşe pentru nereguli la carmangerie

Miercuri, 14 August 2019 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Verificările făcute de autorităţi pe linia combaterii răspândirii pestei porcine în judeţ au efecte nebănuite asupra activităţii unor agenţi economici de profil, prinşi "cu mâţa în sac" la capitolul igienă şi contabilitate. Cele mai recente controale făcute de poliţişti şi inspectorii DSVSA Galaţi au scos la iveală nereguli grave la o carmangerie din Lieşti, de la condiţiile de depozitare şi comercializare a cărnii şi produselor din carne, până la respectarea legis ...

Tudor Vladimirescu, a treia localitate rămasă fără porci

Marți, 11 Septembrie 2018 18:00 | Publicat în SOCIETATE
La sfârşitul săptămânii trecute, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi a primit confirmarea de la Laboratorul Naţional de referinţă din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti privind prezenţa virusului pestei porcine africane într-o fermă situată în extravilanul comunei Tudor Vladimirescu. La doar o zi distanţă, Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi a dat confirmarea de suspici ...

Vânătorii gălăţeni nu vor să împuşte mistreţi

Miercuri, 12 Septembrie 2018 09:00 | Publicat în SOCIETATE
După ce în extravilanul municipiului Galaţi, în zona Zătun, a fost descoperit un focar de pestă porcină, într-o fermă, autorităţile au fost informate şi despre descoperirea unui cadavru de porc mistreţ. Autorităţile sanitar-veterinare au mers în zonă şi au prelevat probe, iar în urma analizelor s-a stabilit că animalul era infestat cu pestă porcină africană, motiv pentru care au fost impune noi măsuri în zonă. "Am fost anunţaţi de un cetăţean din perimetrul respect ...
O nouă suspiciune de pestă porcină africană a determinat convocarea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă a judeţului Galaţi (CJSU). Autorităţile s-au întrunit pentru a discuta planul de măsuri care se impun în astfel de cazuri, iar prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, a dispus şi constituirea comisiei de evaluare, în condiţiile în care s-a decis uciderea tuturor porcilor din gospodăriile din Tudor Vladimirescu. Evaluarea este foarte importantă, pentru că, pe baza ...

Permanenţă la sediile DSVSA din Galaţi şi Tecuci

Sâmbătă, 23 Decembrie 2017 23:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Până pe 24 decembrie şi în perioada 27 decembrie - 7 ianuarie, se va asigura permanenţa la sediile Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi şi Tecuci. În zilele lucrătoare, programul va fi în intervalul 7,00 - 17,00, iar sâmbăta şi duminica, între 7,00 şi 13,00. Cetăţenii din Galaţi şi localităţile limitrofe pot sesiza neregulile la numerele de telefon 0236411177 şi 0784252814 (persoană de contact, dr. Ana Tudose), iar cei din Tecuci ...

Crescătorii de păsări au protestat în Piaţa Centrală

Duminică, 14 Mai 2017 19:10 | Publicat în EVENIMENT
Protest spontan, duminică dimineaţa, în Piaţa Centrală, la care au participat membrii Asociaţiei Columbofile Păsări şi Animale Mici, care au vrut să îşi arate, pentru a doua oară, nemulţumirea că nu li se mai permite să îşi vândă păsările sau animalele mici în Piaţa Centrală, întrucât zona nu mai este autorizată sanitar-veterinar. Prima dată, crescătorii au protestat, pe 2 mai, în faţa Prefecturii Galaţi, dar, susţin ei, nu s-a rezolvat nimic. Nemulţumirile lo ...

Cum a rămas Galaţiul fără PIAȚA DE PĂSĂRI

Miercuri, 03 Mai 2017 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Reprezentanţi ai Asociaţiei Columbofile Păsări şi Animale Mici Galaţi au protestat, ieri, timp de două ore, vizavi de Prefectură, în încercarea de a convinge autorităţile gălăţene să le permită din nou să folosească spaţiul cunoscut drept „piaţa de păsări” din Piaţa Centrală. Vânzarea de păsări şi animale mici se suspendase, acolo, încă din iarnă, inclusiv pe fondul diagnosticării, în judeţ, a mai multor păsări sălbatice cu gripă aviară. Săptăm ...
Pagina 1 din 9