Evaluaţi acest articol
(20 voturi)
6 comentarii

Încredinţarea Plajei „Dunărea”, spre administrare temporară, Fundaţiei Sportul Gălăţean, a fost una dintre cele mai discutate decizii luate de aleşii locali, la şedinţa ordinară de joi. În prezent, baza de agrement este „spoită”, adică sunt curăţate nisipul şi buruienile, şi reparate duşurile şi wc-urile pentru ca, în câteva săptămâni să poată fi deschisă gălăţenilor, însă doar pentru plajă, nu şi pentru scăldat!

Consilierul local PNL Paul Găvănescu s-a declarat surprins că Fundaţia Sportul Gălăţean ar urma să administreze Plaja Dunărea, considerând că soluţia ar fi preluarea de către Gospodărire Urbană: „Fundaţia Sportul Gălăţean dovedeşte că are un management defectuos, în condiţiile în care, pe stadionul Dunărea, la orele la care se desfăşoară antrenamente şi activităţi privind sportul de masă, se prepară mici la grătare şi cântă manelele în boxe, sfidând orice urmă de respect! Dumneavoastră doriţi să punem în braţele lor un obiectiv urban cu probleme sensibile? Remarc direcţia vizibilă prin care Fundaţia se transformă dintr-o entitate care ar fi trebuit să administreze bazele şi activităţile sportive, în administrarea odihnei, recreerii şi agrementului. În opinia mea această iniţiativă ar fi practic primul pas oficial prin care întreg sportul gălăţean şi tot ce înseamnă infrastructură sportivă intră pe drumul pierzaniei”.

Liberalul Onuţ Atanasiu s-a interesat dacă plaja nu ar putea fi preluată de Consiliul Judeţean, în vederea accesării fondurilor europene: "Dacă tot face Consiliul Judeţean parcare la Spitalul Judeţean, centura, făcea şi Plaja Dunărea, şi rezolvam trei puncte de-odată!". Răspunsul primit a fost negativ.

„Îmi doresc să nu investim iar în ea, ca ulterior s-o dăm altora care să-şi bată joc de investiţiile noastre”, a atras atenţia consiliera independentă Simona Vreme.

„Care e logica să o mutăm la Sportul Gălăţean şi să facem o doar o spoială care să ne atragă doar critici de la gălăţeni?!”, a întrebat consiliera PMP Nicoleta Badiu când a aflat că, de fapt, fundaţia nu poate face utilizabilă Plaja Dunărea.

În opinia autorităţilor, Gospodărire Urbană are destule de făcut, pe care abia reuşeşte să le îndeplinească. Prin urmare s-a considerat că Fundaţia Sportul Gălăţean e soluţia. De altfel, din vara anului 2016, când Plaja a fost redeschisă doar pentru băi de soare şi grătare, şi până la concesionarea către SC Karan Business & Finance SRL, zona de agrement s-a aflat tot în grija acestei fundaţii. Cu 16 voturi "pentru" şi zece "împotrivă" proiectul a fost adoptat.

Reparaţii

„Spoială”, aşa a catalogat primarul oraşului lucrările executate acum la Plaja Dunărea de către municipalitate. În prezent, sunt curăţate nisipul şi eliminate deşeurile vegetale, iar duşurile şi grupurile sanitare au nevoie de îmbunătăţiri pentru a putea fi folosite. Autorităţile speră că în câteva săptămâni Plaja ar putea fi pusă gratuit la dispoziţia gălăţenilor, însă doar pentru băi de soare, nu şi pentru scăldat. Situaţia bazinelor este dezastruoasă, prin urmare au nevoie de o investiţie majoră, care nu ar putea fi realizată mai devreme de  anul viitor, fiind nevoie de documentaţii şi de o licitaţie de lucrări.

Ar mai fi de spus că pentru ultima plată a concesiunii, Primăria va trebui să se constituie parte civilă şi să-şi recupereze prejudiciul în instanţă de la firma Karan.

Citit 10523 ori Ultima modificare Sâmbătă, 23 Iunie 2018 01:03

6 comentarii

  • postat de Ion Vineri, 22 Iunie 2018 14:48 188.24.194.*** Link la comentariu
    2
    9

    Vali, ai uitat cea mai laptoasa vaca a Gospodaririi: parcarile cu taxa.

    Raportează
  • postat de Vali Vineri, 22 Iunie 2018 13:20 46.97.60.*** Link la comentariu
    6
    10

    Gospodarire Urbana SRL are cimitirele care sunt o mare vaca cu lapte. Nu au chef de alte activitati unde chiar trebuie sa munceasca:
    - tuns iarba
    - plantat flori
    Am uitat talciocul care nu este de lepadat.
    Fundatia Sportul Galatean are in administrare:
    - Patinuarul
    - Baia Comunala
    - Sala Sporturil;or
    - Sala Siderurgistul
    - Stadionul Gloria
    - Stadionul Dunarea
    In sezonul 2015 sa nu uitam ca administrarea Plajei Dunarea a fost facuta de Sportul Galatean. Pretul era d 2 lei zi si era destula lume la plaja.
    Fac o observatie, cred eu pertinenta si anume ca trebuie impuse cateva reguli in exploatarea acestei plaje:
    - fara baruri pe zona cu nisip/pamant.
    - nivelul zgomotului produs de muzica de la barul de la dusuri sa fie la nivelul maxim admis de lege.
    - fara accesul masinilor catre zona de gratare, 200 de metri se pot deplasa pe jos cei care vor acest lucru.
    - cei care fac gratare nu au voie cu muzica peste nivelul legal

    Galatiul are de ales intre 2 manageri Ardean jr. si Mirea( Minea). Primul se plange tot timpul dar are scoala, al 2-lea are scoala vietii si rezolva mai bine problemele. Primarul a ales varianta cu Sportul Galatean.
    Cei care vor ca baza sa fie preluata de CJ trebuie sa se mai gandeasca inainte de a propune asa ceva.
    Domnul primar a pierdut 2 ani cu acest obiectiv dar este tanar si invata din greseli.

    Raportează
  • postat de HAHAHA Vineri, 22 Iunie 2018 09:28 194.105.20.*** Link la comentariu
    2
    14

    Din ciclul "Ce rahaturi mai putem face comunitatii locale" - ca vorba ceea - NOI suntem :elita", n-avem nicio treaba cu sclavii, deci cat mai mult KKT la fraieri !!!!

    Raportează
  • postat de SC Vineri, 22 Iunie 2018 08:21 5.2.209.*** Link la comentariu
    1
    18

    Pentru ca articolul sa fie complet si spre buna informare a cetatenilor, ar fi fost bine sa spuneti cine face parte din conducerea acestei fundatii, cand a luat fiinta ce obiective are in administrare , de unde le-a preluat si cum le-a preluat, in ce stare de functionare, le-a preluat ( renovate, numai bune de exploatat)de ex. Baia Comunala, de ex. Sala Sporturilor.., Patinuarul din Galati..etc. De asemeni ar mai fi interesant sa ca cetatenii sa stie, de ce se numeste fundatie cine a infiintat-o si cu ce scop!

    Raportează
  • postat de Simi Vineri, 22 Iunie 2018 07:43 188.24.212.*** Link la comentariu
    4
    12

    Asa cum Consiliul Judetean a luat balta Zatun si se ocupa de ea bine asa putea fi data si Consiliului pentru a atrage fonduri pentru modernizare si mai departe pentru utilizare de catre galateni , dar vad ca batalia e mare pentru un os fara carne , deocamdata .Interesele deocamdata sint mari.

    Raportează
  • postat de Judge Dreed Vineri, 22 Iunie 2018 04:15 82.137.10.*** Link la comentariu
    1
    10

    Pentru a te constitui parte civila trebuie sa existe un proces penal, care nu exista in cazul de fata. Partea civila exercita actiunea civila in cadrul unui proces penal. Sigur ca pretentie civile pot fi valorificate si pe cale separata atunci cand provin dintr-o cauza penala.
    In cazul de fata daca se doreste recuperarea unei sume provenite dintr-un contract discutam de un proces civil, in care municipalitatea nu are calitate de parte civila ci de reclamant.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.