Abonamente lunare pentru parcările cu plată. Facilităţi noi, aprobate de Consiliul Local Galați
Foto: Iulia Kelt

Abonamente lunare pentru parcările cu plată. Facilităţi noi, aprobate de Consiliul Local Galați
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Ai maşină? Înseamnă că, măcar o dată, ai înjurat că nu ai loc de parcare. Şi ai să mai faci lucrul acesta, pentru că numărul locurilor de parcare din oraş este, evident, mult mai mic decât cel al maşinilor. Dar, nu despre lipsa locurilor de parcare vom discuta astăzi, ci despre locurile de parcare cu plată. Ei, recunoaştem, şi aici sunt motive de înjurături, mai ales că, uneori, fie nu merge parcometrul să îţi cumperi tichet de parcare, fie ţi-ai găsit maşina blocată, deşi ai trimis SMS pentru a plăti parcarea. Am aflat însă că există soluţii astfel încât să nu mai fi nevoit să plăteşti tichetul de fiecare dată când îţi laşi maşina pentru câteva ore într-o parcare aflată în administrarea societăţii Gospodărire Urbană sau atunci când mergi la muncă şi singurul loc unde îţi poţi lăsa maşina este o parcare cu plată.

Prin Hotărârea Consiliului Local (HCL) 439 din 30 august 2018, a fost modificată o hotărâre mai veche privind tarifele pentru activităţi specifice desfăşurare de către societatea Gospodărire Urbană SRL. Astfel, la capitolul parcări, hotărârea prevede clar că tariful pentru o oră de parcare este de 1,5 lei, dacă tichetul este luat de la parcometru, şi de 0,42 de euro, dacă plata se face prin SMS. Aceste lucruri sunt cunoscute de toţi şoferii din Galaţi. Noutăţile însă abia acum vin şi sunt legate de mai multe tipuri de abonamente pe care le puteţi achiziţiona pentru a vă lăsa, fără griji, maşina într-o parcare cu plată.

Abonamente pentru persoane fizice şi juridice

Conform HCL nr. 439, gălăţenii îşi pot achiziţiona permise de parcare contra sumei de 93,65 de lei pe lună, permis care îi scuteşte de băgat bani în parcometre sau de trimis SMS-uri în orice parcare cu plată din oraş. Permisul devine mai ieftin dacă îl achiziţionezi pe semestru, cu suma de 532,33 de lei, sau anual, cu tariful de 1.010,43 de lei. Aceste tichete nu asigură un loc de parcare, ci te scutesc să cauţi bani mărunţi prin buzunare pentru a plăti la parcometru. Mai mult, nu mai trebuie să stai cu ochii pe ceas că ai depăşit ora plătită şi să rişti astfel să îşi găseşti maşina blocată. Aici mai există o noutate, care ne-a fost explicată de directorul SC Gospodărire Urbană Galaţi, Bogdan Ardean. "Ne-am gândit şi la cei care trebuie să îşi lase maşinile în parcările cu plată pentru a merge la serviciu. Pentru ca aceştia să nu mai plătească parcarea la oră, am stabilit un tarif pentru un permis de parcare pe locaţie. Pe scurt, cei care până acum plăteau cu ora parcarea îşi pot face un abonament lunar, în valoare de 35 de lei, şi astfel îşi pot lăsa maşina în parcarea stabilită", ne-a explicat Bogdan Ardean.

Atenţie, însă, cei 35 de lei lunar nu vă asigură un loc de parcare în timpul programului de lucru, ci vă scapă doar de plata cu ora.

Astfel de abonamente se pot face şi pentru persoanele juridice, numai că în aceste cazuri tarifele sunt mai mari. Operatorii economici care îşi doresc un astfel de abonament trebuie să ştie că, înainte să-l plătească, trebuie să facă dovada că au sediul în zona unei parcări cu plată. După ce se clarifică sediul firmei, agentul economic plăteşte 137,40 de lei pe lună pentru un astfel de abonament. Şi aici scad preţurile dacă abonamentul este încheiat pe o perioadă mai mare de timp, respectiv 778,40 de lei pentru un semestru şi 1.478,67 de lei pentru un an.

Pe baza acestor tichete sau abonamente, persoanele fizice sau juridice nu au voie să blocheze locul de parcare. Acest privilegiu există, însă doar pentru persoanele juridice care încheie un contract cu SC Gospodărire Urbană SRL Galaţi, pentru o locaţie fixă. Un astfel de contract scoate din bugetul firmei 203,56 de lei pe lună, dar locul de parcare stă la dispoziţia contractorului la orice oră din zi şi din noapte. Cu siguranţă aţi văzut astfel de locuri de parcare în tot oraşul, cu precădere în faţa farmaciilor, a băncilor sau a hotelurilor. Toate aceste locuri au şi plăcuţe pe care se menţionează că sunt rezervate pentru clienţi sau pentru angajaţii firmei respective.

Mulţi ştiu, puţini cunosc

În prezent, sunt aproximativ 1.500 de locuri de parcare cu plată în tot oraşul, iar pentru plata lor există 30 de parcometre. Conform conducerii SC Gospodărire Urbană, 91 de gălăţeni, persoane fizice, dar şi 28 de persoane juridice şi-au procurat abonamente pe baza cărora nu mai plătesc locuri de parcare. La acestea se adaugă şi 21 de contracte pentru locuri fixe de parcare.

Aşadar, dacă vreţi să scăpaţi de stresul parcării, acum ştiţi cum şi cât vă costă. Tot ce mai trebuie să faceţi este să mergeţi la Gospodărire Urbană şi să vă achiziţionaţi varianta care vă este pe plac. Asta nu va rezolva însă problema parcării din faţa blocului, unde nu sunt parcări cu plată, sau cea de la locul de muncă, dacă şeful nu vrea să vă rezerve un loc.

Cât costă deblocarea maşinii

Aţi uitat să plătiţi parcarea sau v-aţi lungit la vorbă cu prietenii şi a trecut demult ora la care trebuie să vă achiziţionaţi un alt tichet de parcare? Peste toate mai sunteţi şi ghinionist? Atunci trebuie să ştiţi că deblocarea autovehiculului costă 200 de lei, dacă solicitarea este făcute de luni până sâmbătă, între orele 8,00 şi 22,00. Dacă însă aţi constatat că maşina v-a fost blocată şi nu vă încadraţi în programul de mai sus, atunci veţi scoate din buzunar 300 de lei.

Citit 17783 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Octombrie 2018 17:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.