O japoneză, aleasă printre liderii elevilor de la CNVA
Foto: Iulia Kelt

O japoneză, aleasă printre liderii elevilor de la CNVA
Evaluaţi acest articol
(39 voturi)

Nu ai cum să n-o remarci, chiar şi în mulţimea uniformelor de la CNVA. Micuţă de statură, cu o freză răzvrătită, cu ochii oblici şi faţa rotundă, are mişcările echilibrate şi fluide. Privind-o, te aştepţi ca în secunda următoare să şi facă o schemă de karate, dar te întâmpină politicoasă, cu un zâmbet strălucitor, ca din animeuri, şi o înclinare a corpului, cu mâinile ridicate în dreptul inimii.

Dacă ai ocazia s-o vezi, nu mai visa cu ochii deschişi, nu se toarnă niciun film cu japonezi la Galaţi. Doar ai întâlnit-o pe Anna Kawaguchi, boboc în clasa a IX-a la CNVA. Nici nu te pregăti să te înţelegi cu ea prin semne. Fata vorbeşte foarte bine româneşte. Cum altfel? Doar trăieşte în Galaţi de la vârsta de un an, a învăţat la Şcoala Nr. 2, în Ţiglina, unde a absolvit cu 10 pe linie şi a intrat la CNVA cu 9,80 la matematică şi 9,75 la română.

Fiind o pată de culoare altfel, te-ai aştepta să-ţi povestească despre faptul că a avut probleme de adaptare. Dar ea se simte foarte bine în pielea ei, pentru că ştie să-şi transforme orice latură într-un avantaj. Abia intrată la CNVA, a ştiut să se facă populară în rândul colegilor, care au ales-o, cu o majoritate covârşitoare de voturi, să-i reprezinte ca vicepreşedinte în Consiliul Elevilor. Sunt curioasă cum a făcut de a câştigat atât de detaşat. "Contracandidaţii mei şi-au luat prea în serios rolul. Şi-au făcut campanie exact ca politicienii, adică au promis multe. Eu n-am promis nimic. Nu trebuie să dai în mintea adulţilor, dacă vrei să câştigi încrederea unor tineri. Eu m-am prezentat aşa cum sunt eu, le-am vorbit despre calităţile pe care consider că le am şi mi-am făcut nişte postere haioase", povesteşte ea, aproape pe nerăsuflate. Tot aşa, curge, la  cerere, lista cu atuurile ei: "Am forţa de a-i influenţa pe ceilalţi, vorbesc cu uşurinţă cu oamenii, sunt onestă şi am carismă. De asemenea, sunt o persoană ambiţioasă, îmi place să depun efort. Îmi place să învăţ diferite lucruri, am făcut karate, baschet şi dansuri, am cântat în corul "Allegria", îmi plac animeurile şi documentarele cu criminali în serie, cânt la chitară, desenez, m-am înscris la cor şi la clubul de debate", curge şuvoiul informaţiilor.

Repeziciunea cu care vorbeşte e dublă când vine vorba de viteza gândurilor ei. Parcă îi vezi curgând prin vene şi prin creier miile de megabitzi de informaţii, absorbite ca un burete. Mintea îi e brici. Ceva o ţine tot timpul în priză, nu are răbdare să facă lucruri de rutină, chiar şi când îşi scrie temele, ba ascultă muzică, ba desenează, sau e cu un ochi în televizor sau pe telefon.

Versatilitatea pare s-o fi moştenit de la mama ei: "Ea îmi spune tot timpul să nu mă agăţ de lucruri şi situaţii, să fiu deschisă la a experimenta lucruri noi. Mama a absolvit Liceul "Racoviţă", a dat la Inginerie. În seara în care a aflat că a fost admisă, i-a venit şi viza pentru Japonia. Acolo a făcut facultate de limbi străine, dar s-a întors în România când aveam eu un an şi a făcut Dreptul", se adună povestea.

A mai fost în Japonia la tatăl ei, cu care are o relaţie foarte bună şi îi este recunoscătoare pentru tot ceea ce face pentru ea. Recunoaşte că diferenţa dintre cele două culturi e ca de la cer la pământ: "E un şoc cultural imens când ajungi acolo, care vine din istoria şi din mentalitatea japonezilor, din dezvoltarea lor economică, lucruri total diferite de cele din România. Japonezii sunt foarte politicoşi şi nu judecă. De mici sunt învăţaţi să se comporte în favoarea celui de alături, lucruri de neconceput pentru români. Bunele maniere, regulile de igienă se învaţă în şcoală. Iar faptul că şcolile nu au angajaţi care fac curăţenie nu este un mit. Elevii sunt încurajaţi să fie disciplinaţi de mici, să fie empatici, să-l înţeleagă pe cel de alături. Se pune accent pe latura aceasta umană, care la noi, în România, este neglijată total acum", spune ea, parcă vorbind ca din carte.

Mai spune că, o perioadă, a cochetat cu ideea de a face liceul în Japonia. Mama ei s-a întors acolo, şi-a căutat de lucru, a căutat să-i ofere condiţiile necesare pentru a studia la un liceu internaţional, pentru că, deşi a făcut cursuri de limba japoneză, încă nu se descurcă foarte bine. "M-am uitat la programa de studiu pe site-ul liceului şi am văzut că, din punct de vedere al cunoştinţelor, sunt cu mult în urma românilor. Mie îmi place stresul cu măsură la şcoală. Nu din lejeritate vine progresul, ci din provocări. Aşa că am rămas cu bunica şi străbunica în România. Încă îmi doresc să merg în Japonia. Voi face, probabil, clasa a X-a acolo, ca să văd cum e. Apoi mă voi decide unde voi continua", vin argumentele ei.

Pendulând între cele două culturi atât de diferite, nu se simte în niciuna dintre ele "acasă". Ambele sunt la extreme. Japonezii i se par prea politicoşi, prea învăţaţi să înghită multe, în timp ce românii sunt la polul celălalt, prea slobozi la gură, prea lipsiţi de empatie. După călătorii imaginare pe internet, prin toată lumea, a decis că şi-ar dori să trăiască în Elveţia cea neutră. Iar preocupările sale vor fi în domeniul patologiei, neurologiei sau chiar criminologiei.

Citit 12228 ori Ultima modificare Vineri, 19 Octombrie 2018 00:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.