12 blocuri în aşteptarea microcentralei, sute de oameni, în frig
Foto: Iulia Kelt

12 blocuri în aşteptarea microcentralei, sute de oameni, în frig
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Locatarii cartierelor rezidenţiale, construite la margine de oraş, se bucură de o viaţă lipsită de griji, în căminele lor călduroase şi confortabile.

La polul opus, pe care l-am putea numi, pe bună dreptate, Polul Sud, mai exact, în Micro 14, în spatele Liceului 9, îşi duc existenţa oameni privaţi de căldură, la propriu.

12 blocuri, a câte 83 de locuinţe, adăpostesc peste 1.000 de suflete, echivalând, cu uşurinţă, populaţia unei comune.

În ceea ce priveşte condiţiile de trai, mare diferenţă nu ar fi. Ba, e chiar mai rău, că la sat, de bine de rău, mai bagi un lemn în sobă.

Pe aleea care face legătura dintre staţia de tramvai până la blocuri, iluminatul stradal este inexistent. Adulţi şi copii înaintează, seara, pe drumul către casă, în beznă, ghidaţi de simţuri şi de noroc. Dar, odată intraţi în case, până şi  norocul îi părăseşte, acolo fiind aproape la fel de frig ca afară. Nu sunt singurii în această situaţie, avem semnale din Micro 40, de la blocul N1, dar şi din Micro 20, blocul E2. Cu siguranţă, sunt mult mai multe cazurile de gălăţeni care stau în frig.

Locatarilor din cele 12 blocuri de lângă Liceul nr. 9 le-a fost comunicat din vară, de prin iulie-august, că nu vor mai primi căldură în sistem centralizat. Atunci, mulţi dintre ei s-au mobilizat, achitând către asociaţie în jur de 200 de lei de apartament, pentru aducerea conductei de gaz în zonă, după care, cu sprijinul ajutorului financiar de 3.000 lei pentru achiziţionarea unui sistem alternativ de producere a căldurii din partea Primăriei, fiecare spera să-şi doteze  locuinţa corespunzător.

Modificare la modificare

Deşi, iniţial, în urma deciziei de sistare a sistemul centralizat de furnizarea a căldurii, considerat foarte păgubos pentru bugetul local, se promitea oferirea ajutorului financiar, menţionat mai sus, oamenii începând demersurile necesare pentru a-şi construi vara sanie, ca orice gospodar, planurile Primăriei cu privire la soarta lor s-au schimbat.

Blocurile din zona respectivă au fost arondate unui punct termic, acesta urmând să fie transformat în microcentrală de cartier, în aceste condiţii ajutorul de încălzire de la Primăriei nemaifiind necesar.

Din păcate, însă, iarna a venit, frigul a devenit din ce în ce mai pătrunzător, iar căldura s-a lăsat aşteptată. Termenul de realizare a lucrărilor pentru punctul termic PT 50 ICMRS a fost de 60 de zile şi poate că ar fi fost de ajuns dacă muncitorii angrenaţi în proces nu ar fi beneficiat de multiple pauze la barul din cartier, după cum ne-au declarat locuitorii din zonă.

Aşa, lucrarea ar fi urmat să fie pusă în funcţiune abia ieri, după cum am aflat de la Departamentul de Comunicare al Primăriei Galaţi. Între timp, cum iarna şi-a intrat în drepturi depline, fiecare a încercat să se descurce cu ce are, suprasolicitând reţeaua electrică, care cedează din ce în ce mai des. Asta ca să nu mai vorbim de costuri.

În lipsa altor soluţii, oamenii au adăugat strat peste strat de haine. Pentru ei, cu un pic de şansă, coşmarul ar fi trebuit să fi luat sfârşit. Dar ceilalţi, care locuiesc în blocurile nebranşate la o microcentrală, au tot 10-12 grade C în apartamente. Unii au copii mici, alţii sunt bolnavi sau chiar şi una, şi cealaltă.

Citit 5852 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Decembrie 2018 00:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.