Parcare printre copaci, în centrul Galaţiului
Foto: Elena Govaert

Parcare printre copaci, în centrul Galaţiului
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Spaţiul verde aferent blocurilor B şi C, situate pe strada Domnească, nr. 17 şi, respectiv, 19, a devenit locul preferat al şoferilor care locuiesc sau care au de rezolvat diverse chestiuni importante în zonă. Mai importante chiar decât respectarea suprafeţelor inventariate ca zone verzi, de a căror diminuare ne tot plângem în ultima perioadă.

Astfel, zilnic, maşinile se înghesuie pentru a prinde un loc de parcare pe terenul menţionat, fapt ce a condus la distrugerea gazonului, dar, mai ales, la fisurarea colectorului de canalizare subteran, cu urmări aproape dramatice pentru locatari.

“Din cauza maşinilor care parchează zilnic în zonă, au cedat colectoarele, s-au fisurat şi s-a înfundat canalizarea. Nu vreţi să ştiţi ce a fost aici! Tot ce se scurgea de la blocuri a curs la spălătorie, uscătorie. Era mizerie de 40 de centimetri, care degaja un miros pestilenţial. A trebuit să le schimbăm, dar nu am reuşit decât până la limita trotuarului, pentru că nu am avut bani pentru a continua lucrările. Ne-a costat 6.000 de lei”, a declarat Chilian Lucian, preşedintele Asociaţiei de Proprietari nr. 110.

Colectoarele au fost schimbate, sesizările către Primăria municipiului Galaţi au curs lanţ, dar situaţia a rămas neschimbată. Locatarii şi-ar dori blocarea zonei respective, prin amplasarea unor ghivece stradale ornamentale, pe care se angajează să le întreţină, în vederea soluţionării situaţiei şi a redării rolului pe care ar trebui să-l aibă spaţiul respectiv.

“Am făcut multiple sesizări către Primăria Galaţi. Ne-au promis montarea unui gard metalic, tip metro, care să împrejmuiască întreaga zonă, însă au rămas la stadiul de promisiune. Noi am dori amplasarea unor jardiniere stradale din beton, luându-ne angajamentul de a planta şi uda florile”, a mai adăugat Chilian Lucian.

Până la decizia Primăriei, care se lasă greu aşteptată, maşinile vin şi pleacă, bătătorind terenul, îngreunând circulaţia pe străduţa care leagă aleea Brigadierilor de strada General Iacob Lahovary şi testând răbdarea locatarilor. 

“Acest spaţiu este folosit ca parcare neautorizată de către diverşi conducători auto, creând un disconfort vizual şi auditiv. Consider că spaţiul ar trebui adus la un standard de civilizaţie adecvat, singura soluţie pentru a stopa fenomenul ocupării lui abuzive fiind delimitarea prin montarea unui gard sau amplasarea unor ghivece stradale,” a sugerat un locatar care şi-a dorit să rămână sub anonimat.

Citit 15685 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Septembrie 2019 14:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.