Palatul Gheorghiu, scos din gunoaie (FOTO)
Foto: Anca Melinte

Palatul Gheorghiu, scos din gunoaie (FOTO)
Monument istoric batjocorit
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Ajuns o ruină, Palatul „Simion Gheorghiu”, monument de patrimoniu al Galaţiului, a scăpat măcar de gunoaiele în care a fost pur şi simplu îngropat de-a lungul anilor. Vreme de cinci zile, echipe ale Serviciului Public Ecosal, formate din câte şase oameni, au adunat tonele de mizerie şi au dezinfectat locul, la comanda Primăriei Galaţi, coproprietar al clădirii. Important este ca gălăţenii să nu transforme din nou Palatul în ghenă de gunoi.

Gălăţenii care au trecut în acest weekend prin pasajul care protejează ce-a mai rămas din frumoasa clădire de pe strada Domnească nr. 24 n-au mai simţit mirosul greu al gunoaielor adunate straturi-straturi în Palatul Gheorghiu. Şi asta pentru că autorităţile s-au învrednicit, după atâta amar de vreme, să cureţe locul.

După cum am aflat de la Biroul de presă al administraţiei locale, Primăria  Galaţi, în calitate de coproprietar al imobilului, a acţionat pentru curăţarea şi igienizarea spaţiului. Autorităţile au făcut acest lucru pentru că era obligaţia lor, dar şi în urma sesizărilor cetăţeneşti.

Misiunea a revenit Serviciului Public Ecosal, după cum am aflat de la directorul Mirela Furtună: „S-a intervenit, la comanda Primăriei municipiului Galaţi, cu o echipă de şase muncitori, timp de cinci zile. Deşeurile strânse au fost încărcate în câte un container de 5,5 mc, în fiecare zi”.

Cel mai probabil urmează securizarea imobilului şi punerea acestuia sub pază. Important este însă ca, până atunci, Palatul să nu redevină o ghenă de gunoi. Şi spunem asta pentru că, duminică seara, câteva deşeuri fuseseră lăsate printre gratii şi pe pervazul ferestrelor.

Trecut impresionant, viitor incert

Bijuterie a vremurilor de odinioară, clădirea, cu subsol parţial, avea spaţii comerciale la parter, iar la cele două etaje erau locuinţe. Ruinată, vandalizată şi furată bucată cu bucată în ultimii 20 de ani, transformată în ghenă de gunoi şi adăpost pentru oamenii străzii, construcţia s-a încăpăţânat să reziste, deşi doi primari ai Galaţiului, Eugen Durbacă şi Dumitru Nicolae, s-au străduit s-o demoleze.

Norocul ei a fost că în 1992 a fost inclusă pe Lista Monumentelor Istorice ale Galaţiului, cu numele Casa „Simion Gheorghiu”, fiind parte a „Ansamblului Urban strada Domnească”, datat secolul XIX, inclus pe aceeaşi listă de patrimoniu. Construită în perioada 1923-1925, „este singura clădire reprezentativă pentru felul în care arăta centrul oraşului, mai exact zona de «corso», până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Importanţa monumentului este întărită, însă, şi de memoria acestuia, prin faptul că a fost comanditată şi a aparţinut gălăţeanului Simion Gheorghiu, înalt funcţionar la Uzina de Gaz din Galaţi, şi apoi director al Băncii Galaţilor”, spune Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

Aşa cum aţi mai putut citi în ziarul nostru, Primăria a încercat să o salveze cu fonduri europene, dar nu a reuşit pentru că nu este singura proprietară clădirii. Un cetăţean deţine, cu contract de vânzare-cumpărare, un apartament cu două camere şi bucătărie, în suprafaţă totală de 60,5 mp, situate la etajul 1, cu vedere la strada Domnească, împreună cu cota indiviză de 12,5 la sută din spaţiile comune şi 25 mp de teren în curte, în proprietate exclusivă. Între acesta şi Primărie este în prezent pe rolul instanţelor gălăţene un litigiu, asupra căruia vom reveni.

Citit 5942 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Noiembrie 2019 00:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.