Palatul Gheorghiu, pus, în sfârşit, în siguranţă

Palatul Gheorghiu, pus, în sfârşit, în siguranţă
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Palatul Simion Gheorghiu, ruina de pe strada Domnească nr. 24, va fi pusă în siguranţă dacă Primăria municipiului Galaţi găseşte un constructor care să execute lucrările necesare.

Pe portalul administraţiei locale tocmai a fost lansată o achiziţie publică în valoare estimată de 43.500 de lei fără TVA, iar ofertele sunt aşteptate până pe 20 noiembrie, criteriul de atribuire fiind ”preţul cel mai scăzut”.

Termenul de execuţie a lucrărilor este de 15 zile, potrivit caietului de sarcini. Documentul prevede curăţarea terenului de iarbă şi buruieni, panouri din plasă sudată pentru împrejmuiri şi confecţii metalice înglobate total sau parţial în beton.

Citește și:

Ajuns o ruină, Palatul „Simion Gheorghiu”, monument de patrimoniu al Galaţiului, a scăpat măcar de gunoaiele în care a fost pur şi simplu îngropat de-a lungul anilor. Vreme de cinci zile, echipe ale Serviciului Public Ecosal, formate din câte şase oameni, au adunat tonele de mizerie şi au dezinfectat locul, la comanda Primăriei Galaţi, coproprietar al clădirii. Important este ca gălăţenii să nu transforme din nou Palatul în ghenă de gunoi. Detalii --> Palatul Gheorghiu, scos din gunoaie 

Imobilul de pe strada Domnească nr. 24, monument de patrimoniu cunoscut ca Palatul Gheorghiu, a ajuns o ruină din vina exclusivă a autorităţilor locale. Asta spun magistraţii Tribunalului Galaţi, care au dat o primă sentinţă în procesul prin care Bogdan Iacob, gălăţeanul care şi-a cumpărat, în 1997, un apartament din care a fost evacuat în 2001, revendică locuinţa. Mai mult decât atât, judecătorii au decis ca Primăria Galaţi să plătească peste 55.000 de euro despăgubiri pentru că Iacob nu şi-a mai putut folosi apartamentul. Decizia nu este definitivă, dar spune lucrurilor pe nume. Mai multe detalii --> Primăria Galați, vinovată de ruinarea Palatului Gheorghiu. Obligată la despăgubiri de 55.000 de euro

Citit 5519 ori Ultima modificare Sâmbătă, 23 Noiembrie 2019 01:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.