A fost confirmat al nouălea caz de coronavirus. O nouă suspiciune la Galați

A fost confirmat al nouălea caz de coronavirus. O nouă suspiciune la Galați
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Grupul de Comunicare Strategică a confirmat al nouălea caz de coronavirus. Este vorba despre un bărbat de 40 de ani, din Hunedoara.

Acesta vine după un alt caz, al optulea, al unui bărbat de 51 ani, din Olt, aflat în izolare la domiciliu. Acesta a călătorit din Italia în acelaşi autocar cu bărbatul de 71 de ani din Suceava. Din cele şapte cazuri confirmate anterior, trei au fost declarate vindecate. Starea de sănătate a tinerilor de 16 ani internaţi la Timişoara diagnosticaţi cu coronavirus este bună, neavând simptome, iar pacienţii internaţi la Iaşi şi Cluj - Napoca prezintă o stare de sănătate ameliorată faţă de momentul internării. Pacienţii din Cluj şi de la Iaşi sunt doi bărbaţi, pacientul din Cluj fiind printre primele cazuri depistate în România. Pacientul internat la Iaşi este un bărbat de 71 de ani din Suceava, întors din Italia, care are şi o afecţiune cronică. O femeie de 38 de ani şi un bărbat de 47 de ani din Timişoara au fost declaraţi vindecaţi încă de joi, ei fiind ţinuţi sub observaţie. Primul caz de coronavirus din România, un tânăr din Gorj, a fost declarat vindecat, fiind externat. De asemenea, la Timişoara a fost solicitată izoleta pentru un alt adolescent de 16 ani, coleg cu cei doi tineri diagnosticaţi deja cu coronavirus. La Galaţi au fost până acum şase suspiciuni de coronavirus, niciuna confirmată până în prezent. Vineri seară, a fost solicitată din nou izoleta. Astfel, un bărbat în vârstă de 70 de ani, care a venit din Lombardia pe data de 29 februarie. Bărbatul era luat în evidențe după ce a completat formularul pe Aeroportul Otopeni. Izoleta l-a transportat la spitalul de Boli Infecțioase, unde i s-au recoltat probe biologice, care vor fi trimise la Institutul Matei Balș din București pentru testarea pentru coronavirus. De asemenea, patru persoane se află în carantină, iar alte 627 de persoane se află în izolare la domiciliu. Direcţia de Sănătate Publică a aplicat şi o amendă de 10.000 de lei unui gălăţean care, conform rudelor sale, a plecat din ţară, deşi trebuia să stea 14 zile în izolare la domiciliu.

Citește și: 10.000 de lei amendă pentru că nu a respectat autoizolarea

 

Citit 4656 ori Ultima modificare Sâmbătă, 07 Martie 2020 03:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.