Cum vă puteţi proteja de CORONAVIRUS. RECOMANDĂRI

Cum vă puteţi proteja de CORONAVIRUS. RECOMANDĂRI
Paza bună trece primejdia rea
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Grupul de Comunicare Strategică a întocmit o listă cu recomandări pentru populaţie, astfel încât să se evite, pe cât posibil, răspândirea coronaviruslui. Iată care sunt cele mai importante dintre aceste recomandări, de care fiecare ar trebui să ţină cont pentru a se proteja pe sine, dar şi pe cei din jur.

- Evitaţi zonele aglomerate unde sunteţi expuşi la contact direct şi/sau interacţiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere.

- Feriţi copiii de acele locuri de joacă care presupun atingerea unor suprafeţe/obiecte comune de către un număr mare de copii.

- Limitaţi la maximum orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă, prin gesturi cum ar fi: strângerea mâinilor, îmbrăţişările, sărutul obrajilor sau al mâinilor, atingerea feţelor cu mâinile.

- Se recomandă, inclusiv în privinţa persoanelor împreună cu care locuiţi, să NU intraţi în contact direct, atunci când reveniţi la domiciliu, decât după igienizarea mâinilor.

- Evitaţi atingerea suprafeţelor care sunt atinse în mod frecvent şi de alte persoane, precum: balustrade, clanţe, mânere, butoane de lift sau de acces. În cazul în care sunteţi totuşi nevoiţi să atingeţi aceste suprafeţe, protejaţi-vă folosind şerveţele de unică folosinţă.

- Păstraţi o distanţă semnificativă, de 1,5 metri, faţă de celelalte persoane pe care le întâlniţi. În cazul în care vă aflaţi în transportul în comun, încercaţi să NU staţi faţă în faţă cu alte persoane. Asiguraţi-vă, după folosirea transportului în comun, că v-aţi igienizat mâinile înainte de a vă atinge faţa, nasul sau gura.

- Limitaţi folosirea bancnotelor şi a monedelor, optând pentru plăţi cu cardul, telefonul sau on-line. Transmiterea viruşilor se realizează într-o pondere semnificativă prin intermediul banilor, cu care iau contact, statistic, un număr foarte mare de persoane.

- Nu intraţi în contact direct cu persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, indiferent dacă prezintă sau nu simptome specifice de coronavirus.

- Masca de protecţie/ masca chirurgicală îi protejează pe cei din jurul dumneavoastră, în cazul în care aveţi simptome de gripă sau răceală, întrucât previne răspândirea virusului pe cale respiratorie.

- Ţineţi cont de faptul că nu în toate cazurile infectarea cu noul coronavirus (COVID-19) este vizibilă prin simptome specifice (tuse, febră, dificultăţi în respiraţie). Virusul poate fi răspândit inclusiv de persoane aparent sănătoase, care nu au cunoştinţă de faptul că sunt purtători ai noului coronavirus.

- Evitaţi, cu prioritate, expunerea persoanelor în vârstă (peste 65 de ani) şi a celor cu imunitate scăzută/ boli asociate către alte persoane cu simptome de gripă sau răceală, în zone aglomerate sau zone cu trafic intens de persoane. Potrivit statisticilor, persoanele cele mai vulnerabile în cazul infectării cu noul coronavirus sunt vârstnicii cu multiple afecţiuni asociate (ex: diabet zaharat, boli pulmonare cronice, boli cardiovasculare, cancer).

- Semnalaţi autorităţilor orice caz despre care aveţi cunoştinţă că ar fi putut intra în contact cu o persoană confirmată cu noul coronavirus sau ar fi venit dintr-o ţară afectată (zona roşie sau zona galbenă) şi care nu se află în izolare.

- Manifestaţi o atitudine preventivă faţă de orice caz, întrucât răspândirea virusului este posibilă şi din partea persoanelor care nu manifestă simptome specifice.

- Semnalaţi imediat medicului de familie dacă aţi călătorit în zonele afectate de coronavirus, chiar dacă la momentul respectiv NU se aflau pe lista zonelor aflate sub alertă.

- În cazul în care nu puteţi contacta medicul de familie, apelaţi la Direcţia de Sănătate Publică din judeţul dumneavoastră şi în ultimă instanţă la 112.

- Rămâneţi acasă dacă aveţi simptome de gripă sau răceală (tuse, febră, dificultăţi în respiraţie) şi sunaţi medicul de familie pentru a solicita sfaturi, NU mergeţi din primul moment la unităţile de urgenţă.

- Este de preferat să rămâneţi la domiciliu, iar transferul către spital să se realizeze în mod organizat, respectând toate măsurile de izolare.

- Dacă vă aflaţi în autoizolare la domiciliu, respectaţi cu stricteţe recomandările autorităţilor, nu părăsiţi sub nicio formă domiciliul pe perioada celor 14 zile, nu primiţi vizitatori şi nu intraţi în contact apropiat cu eventualele persoane care vă furnizează alimente sau produse.

- În cazul în care încălcaţi regimul autoizolării la domiciliu, riscaţi amenzi de până la 20.000 de lei, precum şi dosar penal în cazul în care contribuiţi la răspândirea virusului.

- Puteţi obţine detalii dacă sunaţi la 0800.800.358, care este un număr de informare, nu un număr de urgenţă.

Citit 3766 ori Ultima modificare Joi, 12 Martie 2020 23:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.