Evaluaţi acest articol
(19 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

„Exponatul lunii" de la Muzeul de Istorie "Teodor Cincu" din Tecuci este albumul de fotografii cu Smaranda Brăescu, care a fost donat muzeului de către doamna Ioana Brăescu - soţia lui Dumitru Brăescu, nepot de frate al Smarandei Brăescu, prin nepoata acesteia, Lucia Gologan.
Albumul cuprinde un număr de peste 70 de fotografii originale cu și despre Smaranda Brăescu în diferite perioade de timp și în diferite locuri pe unde a purtat-o dorința de a zbura și de a face performanță, alături de persoane apropiate și dragi ei, dar şi de personalități ale vremii.  
Privind pentru prima dată un aparat de zbor în înaltul cerului, la vârsta de 15 ani (în 1912 pilotul Gheorghe Negrescu face unul din primele raiduri București – Bârlad cu un aparat de zbor Farman 3 produs în România sub licență franceză, acesta fiind zborul pe care Măndița îl observă), hotărâtă, va spune părinților ei "Vreau să fiu pilotă și să am avionul meu". Visul Măndiței se va îndeplini, dar nu așa de ușor și repede cum și-ar fi dorit, pentru că această meserie era destinată bărbaților în acea vreme.  În 1914, doar Elena Caragiani – născută în orașul Tecuci, obținuse brevet de aviator, dar în Franța. Șansele ei de a ajunge pilot erau mici dar dorința de a zbura era mai mare.
Asculta fascinată poveștile pline de curaj ale piloților Louis Bleriot, prințul Gheorghe Valentin Bibescu, inginerul Gheorghe Negrescu și Aurel Vlaicu și visa cu ochii deschiși, dar avioanele le erau interzise femeilor. După mai multe încercări de a-și croi un viitor în această lume, în 1927 va participa la un miting aviatic de la Băneasa, unde îl va cunoaște pe tânărul parașutist german, inventator și inginer Otto Heineke. Entuziasmul tinerei îl impresionează și astfel o invită in Germania la Berlin, unde nu va putea să zboare ca pilot, dar va zbura cu parașuta. În septembrie 1928, va obține brevetul de parașutist, România devenind a patra țară din Europa care avea o femeie parașutist – după Franța, Cehoslovacia și Elveția.
Au urmat salturi după salturi, a avut propriul avion, a doborât recorduri după recorduri, a obținut brevetul de pilot (1932), a purtat cu mândrie portul popular românesc oriunde în lume cu mândria în suflet de român, a slujit țara în al Doilea Război Mondial, însă recunoștința nu a venit de nicăieri.
Înainte de război, cu tot succesul obținut, oficialitățile ţării au continuat să ignore faptul că Smaranda era săracă și avea nevoie de un loc de muncă pentru a-și câștiga existența. Eroina, atât de modestă, care făcea în lumea întreagă faimă femeii române murea literalmente de foame în țara ei.
După război, când Armata Roșie a distrus elita aviației românești, avionul i-a fost rechiziționat. În 1946, a semnat un protest față de trucarea alegerilor câștigate de comuniști. În acel moment, încep anchetele și condamnările la închisoare. Smaranda a primit doi ani de închisoare, însă a fugit, ascunzându-se îmbrăcată în haine de măicuță greco-catolică, în Moldova.
La finalul anului 1947, aceasta era îngrijită la ferma Congregaţiei Maicii Domnului din Cluj, purtând numele de Maria Popescu. În luna februarie a anului 1948, se stinge din viață femeia-erou, care a ştiut să treacă peste orice limite, înfruntând toate prejudecăţile unei societăţi blocate în timp. Într-o ultimă scrisoare trimisă surorilor sale, va scrie cu tristeţe: "Vreau libertate, nu închisoare, vreau aripi, nu gheare!".

Citit 1481 ori Ultima modificare Duminică, 09 Mai 2021 22:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.