Bugetarii vor beneficia, din nou, de tichete de vacanță

Bugetarii vor beneficia, din nou, de tichete de vacanță
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Bugetarii vor beneficia din nou de vouchere de vacanță, începând de anul viitor. Conform proiectului de act normativ, valoarea acestora va rămâne 1.450 de lei pentru fiecare angajat și vor fi acordate până în 2026.

"Sistemul românesc de acordare a voucherelor de vacanță este un exemplu de bună practică și aș menționa o parte dintre beneficiile pe care acest program le are, cum ar fi stimularea circulației turistice interne, sprijinirea comunității locale, refacerea forței de muncă, reducerea practicilor ilegale sau pe cele aflate la limita legii, dar și crearea unor noi oportunități de angajare", spune ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu, citat într-un comunicat al instituției.

La rândul său, ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, vineri, că în şedinţa de Guvern s-a discutat despre acordarea voucherelor de vacanţă, precizând că a propus prelungirea cu un an a tichetelor emise în anii anteriori şi nefolosite din cauza pandemiei.

Proiectul de act normativ care prevede reluarea acordării voucherelor de vacanță a fost publicat în dezbatere publică. În 2021, bugetarii nu au beneficiat de această facilitate.

Citit 2749 ori Ultima modificare Luni, 06 Decembrie 2021 00:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.