Isaccea, ziua a şaptea de război în Ucraina. Frontiera cu România rămâne poarta de intrare a speranței, a unei siguranțe pe care ucrainenii o aveau până acum în propria țară, în propriile case. Pe fețele celor care ies din punctul de frontieră se vede, imediat ce trec de ultima barieră, uşurarea de a se şti la adăpost. Au reuşit să fugă de război, iar pe malul românesc îi aşteaptă salvarea. Astăzi, salvarea are chipul polițiştilor de frontieră şi al pompierilor care dirijează fluxurile de oameni şi maşini, are chipul voluntarilor care asigură traducerea, în engleză, dar mai ales în rusă. Un grup de tineri, toți înfrigurați, dar determinați să reziste cât mai mult. Sunt veniți de peste tot, unii din Constanța sau Bucureşti, nu toți ştiau, când au plecat de acasă, ce îi aşteaptă la malul Dunării. Poartă veste reflectorizante, pe care scrie cu negru limba în care pot vorbi cu refugiații. Fiecare om care ajunge lângă ei este primit cu un zâmbet: English? Paruschi? (Transcriere fonetică pentru "în rusă" n.a.). E incredibil cât de mult contează pentru oameni acest cuvânt care le face legătura cu noua lor lume şi cu o față prietenoasă, un prim ghid în noua lor viață. Printre aceştia, şi N., un tânăr venit din Bucureşti să aducă o mamă ucraineancă cu maşina, pentru ca aceasta să îşi recupereze copiii.
CITIȚI ȘI: Soluții pentru refugiații fără documente de identitate
"Nu am putut să stau deoparte, femeia era disperată, ea munceşte în Budapesta şi nu ştia cum să ajungă mai repede să îşi ia copiii", îmi spune. Odată ajuns în punct şi prețioasa misiune încheiată, li s-a alăturat voluntarilor, să ajute cu traducerea.
CITIȚI ȘI: Ucraineni răniți, aduși la Spitalul Militar din Galați
"Am simțit că e de datoria mea să ajut cum pot, mai ales după ce a făcut țara mea…", îmi spune şi glasul i se frânge, înecat într-o vină care nu îi aparține. N. este rus, stabilit de multă vreme în România, iar războiul ăsta îi frânge sufletul, cu atât mai mult cu cât parte din familia sa este în Ucraina. Nu înțelege cum s-a ajuns aici, nu îi vine să creadă la ce s-a ajuns. Nu găseşte cuvintele să spună cât de rău îi pare, cum neputința unei acțiuni reale îl arde pe dinăuntru. Nu poate face multe, dar îi poate ajuta pe cei care coboară de pe bac la Isaccea. Încă un zâmbet, încă o familie ajutată să găsească transport sau cazare. Dincolo de gardul rece al punctului de trecere a frontierei îi aşteaptă oameni. Şi o viață nouă, aici sau altundeva în Europa. Viața.
CITIȚI ȘI: Fake-news - Galațiul, ”camuflat” în fața aviației militare a Rusiei
