Profesorii şi angajaţii şcolilor din judeţul Galaţi vor începe o nouă săptămână sub semnul grevei generale, întrucât negocierile cu guvernanţii au eşuat
Citește și Greva generală continuă. Mitinguri, marşuri şi pichetări anunţate de profesorii din Galaţi
Astfel, luni, 29 mai, începând cu ora 10,30, oamenii şcolii vor organiza un miting la Casa de Cultură a Sindicatelor, după care vor porni în marş, pe Brăilei şi Domnească, până la Prefectură. Marţi, 30 mai, va fi zi de marş şi miting la Bucureşti, unde sunt aşteptaţi peste 20.000 de protestatari din toată ţara, iar miercuri, 31 mai, este planificată, la Galaţi o pichetare a Prefecturii.
Citește și Greva generală din învățământ va avea loc
Într-un comunicat comun din 28 mai, al celor două federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar, se precizează că "Guvernul României nu a rezolvat cerința esențială: emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, prevedere care a fost eliminată din Legea Învăţământului Preuniversitar. Faptul că Guvernul României refuză să emită un astfel de act normativ, care să garanteze ceea ce s-a convenit în decembrie 2022 cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, îi face pe angajați să creadă că, de fapt, Executivul nu dorește nici măcar prin noua lege a salarizării să acorde salarii decente în învățământ", se arată în comunicat.
Liderii sindicali susţin că angajaţii din Educaţie sunt hotărâţi să continue greva, dacă nu se vor majora salariile cu 25 la sută, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice şi dacă nu se va emite OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60 la sută.