”Medicii de pe front”, noii escroci care mint și fură bani online

”Medicii de pe front”, noii escroci care mint și fură bani online
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Poliția Română atrage atenția asupra unui nou tip de fraudă, care devine tot mai răspândit în țara noastră, denumit ”Romance Fraud”

Autorii, care se pretind a fi medici în teatrele de război, câștigă încrederea victimelor prin intermediul relațiilor romantice online, pentru a obține beneficii financiare sau informații confidențiale.

                            

Infracțiunile informatice au cunoscut o creștere în ultimul deceniu, iar tehnologiile avansate au oferit infractorilor noi modalități de a-și atinge scopurile. Este avertismentul pe care îl dau specialiștii din cadrul Poliției Române, care a contabilizat, în ultima perioadă, o creștere a numărului de sesizări venite din partea unor persoane care au fost păcălite de escrocii care atacă în mediul online, exploatând latura sentimentală și emoțională a victimelor.  

”Romance Fraud își are rădăcinile în construirea unei relații romantice false și câștigarea afecțiunii victimei cu intenția de a o exploata financiar sau a obține date personale de la aceasta. În contextul conflictelor armate actuale, victimele sunt abordate de către autori, pretinzând că ar fi medici în zone de război. Aceștia folosesc diverse pretexte care variază de la necesitatea de a părăsi zona de război, din motive medicale urgente, până la promisiuni iluzorii de a trimite sume mari de bani victimelor”, au explicat reprezentanții Poliție Române mecanismul acestui tip de fraudă.

Urmarea? De cele mai multe ori, victimele cad în capcana iluziei unei relații cu aceștia. Devin mult mai ușor de manipulat și de indus în eroare, sub perspectiva, falsă, a unei relații de lungă durată. Profitând de acest context, ”medicii” pot solicita dezvăluirea de informații confidențiale sau chiar transferuri de bani sub diverse pretexte, precum sprijin pentru ”situații de urgență” sau ajutor pentru organizații umanitare inexistente.

”Țepele” pot fi prevenite

Fapte de acest gen au fost raportate nu doar la noi în țară, ci în mai multe state din Europa. Tomai de aceea, polițiștii recomandă prudență din partea utilizatorilor de internet, care se poate realiza prin:  

1. Verificarea identității persoanelor cu care intră în contact online prin solicitarea de informații suplimentare cu privire la aceștia ori verificarea informațiilor de la profil (în funcție de modalitatea de contactare). 

2. Păstrarea datelor personale în siguranță. Nedivulgarea datelor cu caracter personal, a datelor bancare sau financiare niciunei persoane necunoscute. Este necesar protejarea datelor personale prin utilizarea unor parole puternice, actualizate regulat și implementarea autentificării în doi pași, precum și evitarea partajării informațiilor financiare sau a altor date sensibile cu persoane necunoscute sau cu care nu au o relație solidă.  

3. Abordarea cu scepticism a solicitărilor urgente de bani, a scuzelor continue pentru a nu se întâlni față în față și a discrepanțelor în informațiile furnizate, ceea ce pot reprezenta suspiciuni.  

4. Raportarea incidentelor suspecte autorităților judiciare și folosirea platformelor de raportare online, pentru a contribui la identificarea infractorilor. În cazul existenței unor dubii cu privire la autenticitatea unei persoane online, se încurajează raportarea activității acesteia către platforma respectivă. 

5. Utilizarea cu prudență a platformelor online de socializare, cu precădere a celor de dating: ”Recomandăm ca toți cetățenii să fie precauți în utilizarea platformelor online de socializare sau de dating și să evite dezvăluirea informațiilor personale prea devreme într-o relație”, au punctat polițiștii.

Citit 4222 ori Ultima modificare Luni, 11 Decembrie 2023 20:04

1 comentariu

  • postat de Gigel
    Duminică, 10 Decembrie 2023 19:17
    5.13.182.***
    Inca mai prinde metoda accidentul, asta cu medicii de pe front e la sigur la cate gaste sunt.
    0
    27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.