Cătălin Fetecău, omul care unește:"Nu am candidat împotriva unei persoane, am propus o viziune"

Cătălin Fetecău, omul care unește:"Nu am candidat împotriva unei persoane, am propus o viziune"
Evaluaţi acest articol
(46 voturi)

De peste 40 de ani sunt parte a entității numite Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Am văzut-o crescând, dezvoltându-se, suferind din pricina contextului sau erorilor manageriale, revenind de fiecare dată ca un reper de neocolit în spațiul social, cultural și economic al regiunii noastre.

Fiecare etapă din viața universității gălățene a avut părți bune și mai puțin reușite și de fiecare dată am fost atent la complexitatea transformărilor iar eu, ca om, dar și în calitate de responsabil al diverselor activități din viața instituției, am căutat să înțeleg care este sursa problemelor, a provocărilor, m-am concentrat pe găsirea celor mai bune soluții, astfel încât actul educațional, activitatea de cercetare și partea de management să ne conducă spre o evoluție reală, nu spre o întoarcere într-un timp nefericit. Nu am judecat, nu am dat sentințe definitive, ci am căutat să înțeleg și să devin, de fiecare dată, mai bun. Nădăjduiesc că am și reușit.

Acestea sunt motivele pentru care am privit cu reticență orice tip de discurs care insista pe faptul că situația universității în trecut era „dezastruoasă”, în timp ce noii manageri ar fi produs în scurt timp miracole. Bunul simț și spiritul critic mi-au fost parteneri loiali, așa se face că, într-un mod absolut firesc pentru mine, am apreciat întotdeauna ceea ce s-a făcut bine, iar problemelor le-am oferit soluții printr-un plan managerial complex, candidând cu acest proiect la funcția de rector al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, pentru alegerile din decembrie 2023. Nu am candidat împotriva unei persoane, ci am propus o viziune, o alternativă la modelul deja consacrat prin nenumărate aprecieri laudative, venite atunci și din partea unora care azi, înscriindu-se în cursa pentru postul de rector, și-au revizuit, mai mult sau mai puțin drastic, pozițiile.

Citește și Cătălin Fetecău, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Iași

Alegerile din 2023 și evenimentele care s-au succedat într-un ritm rapid au reprezentat, fără îndoială, un șoc pentru universitate, dar un șoc benefic, care a trezit oamenii din logica unei confruntări binare, alb-negru, a trezit conștiințe, a reîmprospătat spiritul critic și a dat glas multora care altfel erau tăcuți. Este bine că pentru alegerile din 22 aprilie s-au înscris mai mulți candidați. Asta arată că universitatea este vie, dinamică. În același timp, remarc, ca o satisfacție personală, că aproape toți contracandidații mei identifică aceleași probleme pe care eu le semnalasem cu multă vreme în urmă. 

Foarte pe scurt, este vorba de modernizarea procesului educațional, astfel încât acesta să răspundă cerințelor societății; de creșterea capacității de cercetare, dezvoltare și inovare în cadrul universității, într-o viziune care să cuprindă toate domeniile și nu doar unele, astfel încât universitatea să se poată dezvolta armonios; de regândirea unor aspecte ale politicii de investiții, care să mulțumească, pe cât posibil, îmbunătățirea infrastructurii de cercetare, a spațiilor utilitare ale universității, dar și a acelor spații simbolice fără de care o universitate nu are identitate; de o politică de internaționalizare menită să completeze realizările deja certe în domeniu, pe linia Republica Moldova, Ucraina, Italia și oricare altă țară cu care putem dezvolta programe educaționale; de dezvoltare a unor parteneriate puternice cu mediul de afaceri, de creșterea relevanței rolului universității în comunitatea locală, astfel încât oricine vine în regiune să simtă sinergia dintre oraș și universitate.

Dincolo de toate aceste aspecte, la care și colegii mei au propus diferite soluții, am vorbit de necesitatea domniei respectului în mediul academic, de eliminarea acelor disparități menite să producă inechități în rândul comunității, de clarificarea criteriilor după care se organizează activitățile didactice, științifice și cele administrative și de evaluarea lor corectă, astfel încât performanța adevărată să fie apreciată și răsplătită cum se cuvine.

La nivel personal, nu mai am nimic să-mi demonstrez. Am o activitate de cercetare respectată în țară și străinătate, răsplătită cu brevete de invenție, premii etc. Am fost și sunt membru în numeroase instituții și asociații profesionale sau educaționale. Mi s-a conferit onoarea de Doctor Honoris Causa și, pentru implicarea mea constantă în viața cetății, am primit titlul de Cetățean de Onoare atât al municipiului, cât și al județului Galați.

În universitate, am condus centre de cercetare, am fost director de departament, decan și președinte al Senatului. A fost un drum lung, pe alocuri anevoios, dar un drum pe care l-am parcurs cu spatele drept și fruntea sus.

Cred cu toată ființa mea că, în acest moment, toată această experiență acumulată o pot pune, din postura de rector, în slujba Universității „Dunărea de Jos”, adunând laolaltă toți membrii comunității într-un proiect care să vizeze acel „poimâine” de care vorbea Mircea Eliade. Cu alte cuvinte, un proiect pe termen lung, durabil și eficient în care să ne regăsim cu toții: studenți, corp profesoral, cercetători, personal administrativ.

Să învingă înțelepciunea, buna-credință și conștiința curată!

Menţionăm că acest articol a fost publicat fără contribuţii financiare din partea candidatului, la solicitarea acestuia, pentru informarea cât mai corectă a cititorilor noştri şi, evident, a membrilor comunităţii academice de la ”Dunărea de Jos”. 

Citit 8104 ori Ultima modificare Duminică, 21 Aprilie 2024 18:51

1 comentariu

  • postat de Radu
    Duminică, 21 Aprilie 2024 11:20
    86.120.136.***
    Ce nu au reusit, timp de patru ani, cei din UDJ, a reusit domnul profesor Catalin Fetecau. A pus capat dictaturii. Felicitari, domnule profesor!
    10
    10

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro