Galațiul, încă printre județele fără restricții la apă. Atenție la consumul pe perioada caniculară!

Galațiul, încă printre județele fără restricții la apă. Atenție la consumul pe perioada caniculară!
Lucrări de reabilitare la foraje
Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

Pe fondul secetei prelungite înregistrate încă din toamnă și al caniculei instalate foarte devreme în acest an, operatori de apă din mai multe județe ale țării au recurs, în ultimele două luni, la măsura restricționării furnizării apei pentru unii consumatori. În Galați nu s-a întâmplat așa în acest an, iar operatorul regional Apă Canal SA afirmă că face în continuare eforturi pentru a furniza apă 24 de ore din 24 în tot județul.

Stația nouă de apă din Furceni, comuna Cosmești

Din 23 iunie, în județul Alba, operatorul APA CTTA SA anunță program de furnizare cu restricții a apei potabile în peste 40 de localități din județ. Între 27 mai și 9 iunie, Apavital SA Iași a furnizat apă cu program zilnic în peste 50 de localități. Restricții la furnizarea apei au mai fost în localități din județele Botoșani (9-13 iunie), Dolj (din 12 iunie), Dâmbovița (unde solicitările depășesc capacitatea de captare și livrare) etc.

În acest an, în județul Galați nu au fost restricții în nicio localitate, dar există zone în care pot apărea sincope. I-am întrebat pe reprezentanții Apă Canal SA Galați în ce măsură trebuie gălățenii să se aștepte la eventuale restricții la apa potabilă furnizată.

În anii trecuți s-a dat apă cu program

"Pe fondul schimbărilor climatice, secetei pedologice prelungite înregistrate încă din toamnă și pe toată perioada iernii și a caniculei instalate foarte devreme în acest an, nivelurile statice ale apei în foraje au scăzut și, pe cale de consecință, a condus la scăderea debitului de apă captat.

Stația de epurare Galați

Apă Canal SA Galați, în calitate de operator regional la nivelul județului Galați, a luat în calcul, în timp util, aceste riscuri legate de alimentarea cu apă potabilă a consumatorilor și a făcut eforturi deosebite pentru creșterea capacităților la sursă, prin lucrări de reabilitare a unor foraje din localitățile vulnerabile sau prin denisiparea puțurilor existente în aria de operare. De asemenea, implementarea lucrărilor de investiții și modernizare a infrastructurii de apă potabilă (cu fonduri europene și din surse proprii) a contribuit la creșterea capacităților de producție, transport și distribuție a apei potabile.

În acest fel, dacă în anii anteriori am fost nevoiți să recurgem la furnizarea apei potabile cu program în unele localităţi (Smârdan, Movileni, Cosmești, Vânători, Rădești, Cavadinești, Vârlezi, Bălăbănești, Balintești, Berești Meria, Berești, Frumușița, Grivița, Măstăcani, Cudalbi, Nicorești), în momentul de față nu ne confruntăm cu probleme legate de asigurarea necesarului de apă pentru consumatorii din întreaga arie de operare", ne-au spus reprezentanții Apă Canal Galați.

Potrivit acestora, sistemele de alimentare cu apă sunt dimensionate pentru a acoperi necesarul populației și al celorlalte categorii de utilizatori. "Facem în continuare eforturi pentru a asigura un regim de furnizare a apei 24/24h, dar, odată instalată canicula, consumul de apă potabilă crește semnificativ, corelat și cu folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer, respectiv: activități agricole, activități de agrement, irigatul grădinilor, spălatul teraselor, curților, pavajelor. Utilizarea apei potabile în exces poate crea sincope în alimentarea cu apă potabilă a utilizatorilor din zonele mai înalte (cotele dominante) sau a celor aflați la capăt de rețea, așa cum se întâmplă deja în comuna Cudalbi. Situația este însă în atenția noastră și facem demersuri pentru a afecta consumatorii cât mai puțin. Este necesar să se înțeleagă că folosirea rațională a apei și prevenirea risipei reprezintă o responsabilitate comună, atât a operatorului de apă, cât și a consumatorilor", conform Apă Canal.

În multe localități din județ, capacitățile sunt la limită

În perioada 22-24 iunie, în care s-au înregistrat coduri galbene și portocalii de caniculă, consumul de apă în aria de operare a crescut cu 10-15% peste consumul specific perioadei. "În multe localități din județ funcționăm cu capacitățile la limită. Este posibil să apară deficiențe sporadice în funcționare, de exemplu la Băleni, în acest weekend. Aceste situații sunt monitorizate, intervenim pentru reducerea la minimum a intervalelor de acumulare a apei în rezervoare și vom aduce la cunoștința consumatorilor dacă vom fi nevoiți să trecem la programe de furnizare restricționată a apei.

Sperăm totuși ca apelul nostru pentru utilizarea cu responsabilitate a apei potabile, strict în scop menajer, va fi înțeles de către consumatori. Precizăm că legislația în vigoare descurajează utilizarea apei potabile distribuită prin rețelele publice în alte scopuri decât pentru satisfacerea nevoilor strict gospodărești", ne-au mai spus reprezentanții Apă Canal Galați.

Citit 4995 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Iunie 2024 21:12

5 comentarii

  • postat de Cetatean
    Miercuri, 26 Iunie 2024 14:40
    95.76.3.***
    Asta mai lipsea cu Dunărea aproape sa nu avem nici apa. Galațiului este asa cum a fost prezentat la știri la Antena1. Un oraș oribil.
    4
    9
  • postat de Fan Danubius
    Miercuri, 26 Iunie 2024 14:29
    213.233.114.***
    Ar fi de râsul curcii să spui că nu ai apă într-un județ înconjurat de 3 ape curgătoare, din care unul este cel mai mare din țară (fluviul Dunărea)!
    Partea asta cu investițiile și organizarea economică proaste e moștenită de PSD imediat după Revoluție!
    Înainte stăteam bine până și cu irigațiile!
    1
    17
  • postat de eu
    Miercuri, 26 Iunie 2024 08:07
    86.124.202.***
    Vecinii mei toți fură!Au stat în coate pe gard cât au săpat muncitorii și s-au înțepat în conductă după ce au plecat.Nu se spală ei,în schimb udă grădina.Se știe unde se fură,nu e treaba mea să dau în gât iar dacă le zici ceva,sar cu furca la bătaie.pesedeu le dă voie să fure iar ei se gudură la10le
    5
    35
  • postat de Viktor
    Miercuri, 26 Iunie 2024 07:15
    5.13.177.***
    Nu opresc ei apa,că le scad vânzările...și la noi in județ apa este scumpă, deci merita sa o lase să curgă!
    5
    26
  • postat de RUSINICA
    Miercuri, 26 Iunie 2024 00:37
    5.13.143.***
    Dar nu v-ar fi rusine sa impuneti restrictii la apa.
    La 16 lei mc de apa+10% pierderi obligatoriu avem aproape 20 lei mc apa.
    APA-CANAL are conf.bilant de pe http://www.mfinante.ro un profit de peste 23 de milioane lei (peste 230 miliarde lei vechi).
    Și suntem înconjurati de ape din 3 parti!
    RUSINE.
    8
    44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.