Consumul de droguri atinge cote care exced statisticile. Nu este doar o presupunere, ci o realitate confirmată la colț de stradă, unde un pliculeț cu ”prafuri” ieftine se vinde la preț egal cu cel al unei înghețate
Mama unui consumator din Galați, ajuns de ceva ani la vârsta majoratului, care a trecut până acum prin toate experiențele prin care poate trece părintele unui copil care nu știe de ce consumă, nu vrea și nu poate să renunțe, ne-a cerut ajutorul într-un acces de disperare după ce băiatul ei, sub efectul unei doze, a distrus apartamentul și a făcut scene greu de reprodus.
Îi vom spune Maria, pentru că a vrut cu tot dinadinsul să își facă auzit necazul, dar fără a dori ca lumea să o arate cu degetul pe ea și pe băiatul ei, căruia a încercat să îi ofere totul, dar de care a ajuns să se teamă. Nu pentru că ar fi un copil rău, ci pentru că, de zece ani, drogurile pe care le consumă i-au distrus comportamentul și i-au afectat rațiunea. Ea are 48 de ani, iar copilul ei, de 24 de ani, este acum la o vârstă mai problematică decât atunci când era țânc. Măcar atunci avea, legal, dreptul să decidă în privința lui și să facă ceea ce considera, ca părinte, că este mai bine. Acum nu mai poate, iar în fața legilor care îl consideră pe fiul său, pe care îl vom numi Andrei, ca perfect stăpân pe decizii și fapte, este aproape neputincioasă. Cum se zice în popor, Andrei a scăpat frâiele după un deceniu de relație cu stupefiantele. Tânărul bărbat a încercat de toate, cumva ”motivat” de faptul că părinții săi au fost plecați în străinătate, la muncă, iar el a fost lăsat în grija rudelor, care, chiar iubitoare, nu i-au oferit afecțiunea și atenția necesare pentru a-l ține ”sub control” și a-l feri de tentațiile periculoase.
”L-am și bătut, am chemat și poliția”
Maria ne-a spus fără perdea experiența pe care ea și soțul ei, reîntorși de la muncă, au trăit-o ca părinți ai adolescentului pe care l-au găsit la Galați destul de bine împrietenit cu drogurile. A fost prea târziu să îl mai dezvețe sau să îl facă să renunțe, deși, treptat, efectele stupefiantelor asupra copilului devenit major erau inerente și tot mai grave.
”A devenit agresiv, violent, verbal și fizic. Sparge prin casă, lovește. Și pe mine m-a lovit de mai multe ori, pentru că acum eu stau cu el, tatăl lui fiind în continuare plecat la muncă. Am chemat și poliția, am făcut și mai multe cereri de ordin de restricție”, a enumerat Maria un scurt șir al problemelor și al soluțiilor ”salvatoare” la care a apelat în toiul crizelor provocate de copilul afectat de prafuri. În amănunt, situațiile au fost mult mai disperate, ne povestește gălățeanca, având în glas durerea părintelui care a crezut că a făcut pentru singurul ei copil ceea ce era mai bine. Să îi ofere un trai fără griji, fără lipsuri. Ceea ce a urmat după ce Andrei a devenit major a întrecut orice așteptare.
”L-a și bătut soțul meu când a făcut o criză și m-a lovit. A sărit la bătaie, când devine violent nu se mai poate stăpâni. Polițiștii de la secție (n.r. Secția 3) îl știu. Tot pe noi ne învinuiesc, că n-am știut să îl creștem. De făcut nu au ce să îi facă. L-au mai luat de câteva ori și într-o oră a fost acasă. Am avut și ordin de protecție, dar nu pot să îl dau afară la nesfârșit. E totuși singurul meu copil. L-am dus și la Psihiatrie, l-au ținut câteva zile, medicii de acolo știu situația. Când a ieșit, s-a apucat din nou de fumat, de a doua zi”, ne-a explicat mama, care de voie, de nevoie, a devenit și detectiv. Zadarnic, pentru că fiul ei și dealerii care vând pliculețe în cartiere sunt ca picăturile în ocean, iar autorităților le este imposibil să îi stârpească cu efecte vizibile.
”M-am dus la DIICOT și le-am spus și ce își cumpără și de unde. În Micro 40 e unul, acolo se duce și își ia. Mai e unul, în cărucior cu rotile. L-am văzut și cum își face țigările alea pe care le fumează și pe urmă stă inert prin casă. Are episoade când se tăvălește pe jos, stă într-un colț, iar apoi sparge tot ce prinde. Zilele trecute a făcut dezastru, iar până am ajuns acasă făcuse și curățenie. A recunoscut că s-a enervat, apoi mi-a cerut 25 de lei. Face orice ca să îi dau bani. Dacă nu îi dau, e dezastru. În noaptea aia mi-a fost teamă cu el în casă. Mă gândesc să vând apartamentul și să plec în străinătate, să îl las!”, ne-a spus Maria într-un acces de disperare. Cu toate acestea, mama nu ar vrea ca singurul ei copil să sfârșească pe străzi sau să pună în pericol alți oameni. Perspectiva nu ar fi chiar așa de îndepărtată. Andrei are o prietenă, consumatoare și ea, cu care se bate parte în parte, scenele de violență desfășurându-se chiar în casa Mariei, depășită de situație.
Internarea cu poliția, soluție urgentă și... unică!
Familii ca cea a Mariei sunt multe și fiecare duce o luptă mai mult sau mai puțin surdă și cu drogurile, și cu sistemul. Durerea de a vedea cum un copil major ajunge sclav al unor substanțe care îl distrug și îl transformă într-un uriaș pericol este amplificată de prea puținele soluții, și acelea de o eficiență discutabilă, pe care legea și statul român le oferă în acest moment. Obligarea la tratament medical, măsură pe care un judecător o poate lua în cazul unei persoane care din cauza condiției medicale reprezintă pericol social, se dispune de regulă în cazul inculpaților sau al celor pentru care se emit ordine de protecție, cum s-a întâmplat și în cazul lui Andrei. Problema este că legea prevede ca măsura să fie luată ”până la înlăturarea stării de pericol”, ceea ce, din punct de vedere psihiatric, la un consumator de droguri presupune scoaterea din criză și depășirea cel mult a perioadei de sevraj. Obligarea la terapie de lungă durată, pentru tratarea dependenței, nu există. Asta se poate face doar cu acordul consumatorului, care, de bunăvoie și prin proprie decizie, urmează un program de câteva luni într-un centru specializat. De cele mai multe ori privat, și pe cheltuială proprie, costurile fiind destul de mari și prohibitive pentru multe familii.
În Galați, centre cu regim de internare nu există, singura inițiativă de construire a unui spital de tratare a dependențelor lovindu-se, până în prezent, de multiple piedici. Și pentru ca tabloul să fie complet, mai trebuie spus că în România consumul de droguri nu este pedepsit, ci doar deținerea de stupefiante în vederea consumului. Iar pedepsele sunt derizorii și nu au în niciun caz ca efect determinarea consumatorului să renunțe la viciu.
