Reglementarea Pilonului II de pensii, „uitată” timp de 16 ani

Reglementarea Pilonului II de pensii, „uitată” timp de 16 ani
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA se adresează, printr-o scrisoare deschisă, celor „în mâinile cărora se află viitorul pensiilor românilor” și cere Parlamentului și Guvernului „ca vocea celor care contribuie lună de lună la Pilonul II să fie auzită și respectată”.

„Realitatea este că, între 2006 și 2009, guvernanții și parlamentarii de atunci au abandonat obligația asumată prin Legea nr. 411/2004. Au instituit contribuția obligatorie a salariaților și au reglementat îndatoririle administratorilor privați care colectau banii, dar au omis (voit sau nu) să reglementeze esențialul: cum vor primi oamenii acești bani la pensie. Legea era clară, mecanismul de plată trebuia stabilit printr-o lege specială, în maximum trei ani de la intrarea în vigoare a sistemului, adică până la 1 iulie 2009”, se afirmă în documentul citat.

De atunci au trecut 16 ani, în care s-a așternut uitarea, nu doar peste cetățeni, ci și, mai grav, peste cei care iau decizii. „S-a pierdut din vedere că Pilonul II nu este un cont de economii pe termen lung, ci o parte dintr-un scut social gândit să protejeze bătrânețea lucrătorilor, alături de pensia publică. Această tăcere legislativă prelungită a lăsat milioane de contribuabili captivi într-un sistem incomplet, lipsit de claritate și garanții, dar alimentat lunar din veniturile lor”, potrivit Cartel ALFA.

„Această întârziere nu este o simplă neglijență administrativă, ci este rezultatul unei lipse cronice de decizie și de responsabilitate din partea factorului politic, indiferent de culoarea sa. Prin tărăgănarea deliberată sau prin indiferență, s-a ajuns în punctul în care milioane de cetățeni privesc conturile din Pilonul II nu ca pe o plasă de siguranță la bătrânețe, ci ca pe niște fonduri de investiții la care ar trebui să poată avea acces imediat și integral”.

Cartel ALFA afirmă că lectura atentă a proiectului de lege, în forma publicată, arată că atitudinea cetățenilor este nu doar previzibilă, ci pe deplin explicabilă.

„Când scopul real al Pilonului II (acela de a fi un pilon de protecție socială) nu a fost explicat și consolidat legislativ, iar încrederea publică a fost erodată, este firesc ca mulți deponenți să dorească acces imediat la banii lor. Iar dacă privim concret textul propunerii legislative, vedem problema centrală: nu există nicio garanție că pensia lunară, plătită eșalonat, va acoperi măcar pierderea din pensia publică pe care o suportă salariații prin contribuția la Pilonul II.

De fapt, ce se garantează? Doar sumele depuse, nimic mai mult! Nicio actualizare cu inflația! Niciun randament minim! Aceeași lipsă de protecție se manifestă și în perioada de acumulare, fapt pentru care, încă de la introducerea pilonului II, obligatoriu, CNS Cartel ALFA a cerut în repetate rânduri introducerea prin lege a unui randament minim de administrare, solicitare ignorată sistematic timp de 16 ani!”.

Conform scrisorii deschise, „Pilonul II nu a fost gândit ca un experiment financiar și nici ca un vehicul de profit pentru administratori. Fondurile acumulate aici au fost create cu un scop precis și exclusiv: reducerea riscurilor demografice ale unui sistem de pensii bazat pe solidaritatea între generații (Pilonul I) și asigurarea, la momentul retragerii din activitate, a unui venit suplimentar care să garanteze un trai decent. Acesta este fundamentul pentru care milioane de salariați au fost obligați să contribuie, iar acesta trebuie să fie punctul de plecare al oricărei discuții serioase despre viitorul sistemului”.

Conform calculelor bazate pe actuala propunere legislativă, cei care au contribuit la Pilonul II vor primi, în primii 10 ani de plată, o pensie mai mică cu aproximativ 4–5% față de situația în care ar fi contribuit integral la Pilonul I, iar după acest prag, diferența devine dramatică: pensia în plată va fi cu circa 25% mai mică!, afirmă sindicaliștii.

În acest context, CNS Cartel ALFA cere, fără echivoc, amendarea proiectului de lege printr-un proces transparent, cu participarea reală a reprezentanților beneficiarilor.

„Susținem cu fermitate introducerea unui randament minim garantat, măsură esențială atât pentru protejarea veniturilor viitorilor pensionari, cât și pentru a obliga administratorii privați să își asume răspunderea deplină în gestionarea fondurilor. Un sistem de pensii complementar nu poate funcționa pe baza hazardului și a profitului unilateral; el trebuie să funcționeze pe baza siguranței, transparenței și încrederii”, se mai afirmă în document.

Citit 797 ori Ultima modificare Miercuri, 13 August 2025 16:26

1 comentariu

  • postat de Carmen
    Miercuri, 13 August 2025 17:39
    86.124.200.***
    Anual primim scrisorele cu situatia activului, cu randamentul fondului, cu valoarea la zi a unitatilor de fond din cont. E doar hartie printata colorat si tot din banii depusi platita.
    3
    12

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro