Fanii gălățeni așteaptă să vadă o prestație bună a favoriților în meciul de la București, așa cum s-a întâmplat până acum și la celelalte dispute contra unor echipe ce au evoluat în play-off.
Oțelul are nevoie să lege rezultatele favorabile dacă dorește să conteze cu adevărat în lupta pentru un loc de play-off. Cel mai potrivit prilej pentru acest lucru este chiar meciul de duminică seară, de la București, contra FCSB, de pe Arena Națională. Gălățenii au acumulat 13 puncte după primele zece etape și se află chiar în fața campioanei en-titre, echipă pe care o vor confrunta duminică seara. FCSB este abia pe locul 13, cu doar șapte puncte.
Există și un ascendent moral al oțelarilor, care au câștigat în ultimele două partide de pe terenul celor de la FCSB, de fiecare dată cu 2-0 (în 2023 și în 2024). Unul dintre marcatorii roș-alb-albaștrilor în ambele victorii pomenite se află acum chiar la FCSB. Este vorba despre italianul Juri Cisotti, fost căpitan la Oțelul, vândut către clubul din Capitală contra sumei de 200.000 euro.
Absență importantă în apărare
Fluctuațiile de formă, în care Oțelul a alternat rezultatele pozitive contra echipelor considerate puternice, cu cele mai puțin favorabile împotriva outsiderilor, i-au dat bătăi de cap antrenorului Laszlo Balint. Iar pe lângă acestea, tehnicianul trebuie să se îngrijoreze și de absențele a doi fundași centrali. Portughezul Ne Lopes n-a mai apărut în echipă în ultimele etape, având ruptură, ceea ce înseamnă ca va lipsi pe o perioadă mai lungă. Iar pe lângă absența sa, va lipsi și Paul Iacob - după cartonașul roșu primit în finalul rundei trecute.
Iacob a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Oțelului de la sosirea sa la Galați. Cel mai probabil, în centrul defensivei gălățene va fi format din Zivulic (deși postul său de bază este de mijlocaș defensiv) și Murria (ruso-spaniolul care n-a impresionat până acum în tricoul Oțelului).
“Avem ceva probleme de lot, dar va trebui să ne descurcăm așa. Avem nevoie de continuitate în evoluții bune și în rezultate, pentru că echipa a arătat multe lucruri bune până acum. Trebuie doar concretizate mult mai bine. Avem un meci foarte greu, în fața unui adversar extrem de motivat să câștige”, a spus Balint.
De asemenea, absentează în continuare Bană și Kazu, iar Joao Lameira și Zivulic sunt la câte un cartonaș galben de suspendare.
Meciul FCSB - Oțelul, din etapa 11 a Superligii, este programat duminică, de la ora 20:30, pe Arena Națională (București), în transmisiune directă pe DigiSport 1 și Prima Sport 1.