120 de palate cu etaj şi turnuleţe cu tablă bătută * "Căldărarii nu pun mâna", ne asigură Ferdinand Stănescu * Tribunal ţigănesc nu mai există
La cei 41 de ani ai săi, Ferdinand Stănescu, bulibaşa ţiganilor căldărari din Iveşti, nu mai vrea să apară la ziar. Adică vrea - că doar nu-i nici mare scofală şi nici nu faci vreun rău când apari la ziar - dar nu mai permite nimănui să-l pozeze. Nici pe el, nici pe pirandele lui. E hotărât lucru, iar noi să facem bine să înţelegem, ne spune bulibaşa. Prea i-au împresurat pe ţigani camerele şi bliţurile, de la o vreme, aşa că vremea şedinţelor foto pentru romii iveşteni a apus. Se uită la inelul mare de aur şi la brăţara groasă, cu zale, care-i încinge mâna dreaptă. Îşi scutură pumnul şi o zornăie. Gata! Aşa grăit-a bulibaşa!
Dar uite, pentru că e un om al dialogului şi pentru că i-am trecut pragul palatului alb, bătut cu pietre lucioase, ne spune ce vrem să ştim despre viaţa căldărarilor lui. Că cică ţiganii nu-s oameni răi şi nici nu se bagă în viaţa altor. "Căldărarii nu pun mâna", ţine să ne asigure Ferdinand Stănescu. Numai nişte români i-ar fi făcut să se închidă în cartierul lor şi să rămână acolo. Auzi, cică-i apucase pe români indivia pe aurul, pe merţanele şi pe palate ţiganilor. Că voiau ei să ştie de unde le au şi cum le-au strâns… Păi, da' ce, noi îi întrebăm pe români de unde au ce au?
Două feluri de romi trăiesc în comuna Iveşti. Sunt vreo mie de căldărari (cei din deal) şi încă vreo mie de ursari (cei din vale). Între lumilor lor, prăpastia e destul de adâncă. Ursarii sunt săraci, în general. Căldărarii, mai puţin. Cel puţin despre cei care şi-au construit vreo 120 de palate cu etaj şi turnuleţe cu tablă bătută, am spune că nu sunt deloc săraci…. Dar sărăcia şi bogăţia sunt aşa cum le înţelegi tu, ne lămureşte bulibaşa.
În ţigănie, bogatul şi săracul nu se amestecă
De ce trăiesc căldărarii separat de ursari? Păi, pe de o parte, pentru că unii sunt în deal, iar ceilalţi, în vale şi e ceva de mers între un „cartier” şi altul. Apoi, pentru că pe vremuri, înainte de 1989, deşi erau mai toţi nomazi, căldărarii băteau ţara făcând cazane din aramă, iar ursarii - după cum e lesne de înţeles - plimbau ursul. Şi mai e un motiv, poate şi cel mai serios, care-i separă pe căldărari de ursari: cei dintâi sunt bogaţi, pe când cei din urmă, nu. „În ţigănie, fiecare are treaba lui. Faci cazane, ai bani. Eu îi ajut şi pe săraci, dar atât cât se poate. În schimb, ţiganii bogaţi şi cei sărcaci nu se amestecă. Băieţii bogaţi nu se duc după fete sărace şi nici invers.
"Au, păi să-i vedeţi pe copii, la şcoală. Dacă îi pune învăţătoarea în bancă bogat cu sărac, ăla bogat face scandal până îi dă voie doamna să stea lângă un coleg bogat. Dar cum să faci altfel? E ruşine mare! Da' ce vorbim noi, că nici săracul nu are curaj să se aşeze lângă bogat", spune Ferdinand Stănescu.
De când datează împărţirea asta ca de castă indiană? Dintotdeuna, ne asigură bulibaşa, pentru că au existat căldărari "cu material" pe ei din moşi-strămoşi. Chiar dacă - asta o ştim numai noi şi nu o mai spunem nimănui - palatele astea au apărut după 1990. Era atunci vorba despre nişte bani încasaţi din vânzarea de tablă. Ei, mă rog, poveste veche, să nu dezgropăm morţii.
Judecată ţigănească? Vorbeşte lumea...
Bulibaşa Ferdinand spune că în ţigănia de la Iveşti nu se mai ţine de mult stabor şi că legile cărora toţi trebuie să li se supună romii sunt cele ale statului român. "Ca bulibaşă, mă implic între ei. Numai aseară au venit la mine nişte oameni de pe aici, să-mi spună că se certau vreo doi, câteva case mai încolo. M-am dus acolo şi i-am împăcat. Dar tribunal nu mai există. Legilor ţării trebuie să li se supună şi ţiganii", zice, hotărât, Ferdinand Stănescu.
Prin 2010, însă, acelaşi bulibaşă spunea că are un rol important în cadrul aşa-zisului tribunal ţigănesc.
Înveţi carte, ajungi pirandă la volan
Din cauză că mare parte dintre ţigani - chiar şi dintre cei bogaţi - erau analfabeţi, s-a inaugurat la Şcoala "Victor Ion Popa" din comună un program „A doua şansă”.
"Păi, voiau femeile să înveţe carte, atât cât s-a putut. Să dea şi ele de carnet. Să conducă Merţanul. Şi uite că au luat. Şi a mea, şi altele. Luau ţigănicile sala numai cu 26 de puncte. Iar traseul… fără probleme. Şi uite-aşa, am început încet-încet să ne conducem maşinile. Până să facem carte, aveam şoferi români. Că erau maşini, dar dacă ţiganul nu ştia să citească...", îşi aminteşte bulibaşa, uitându-se la viţa boltită peste curtea sa.
Totuşi, nici şcoala multă nu-i pe placul ţiganilor. Băieţii fac douăsprezece clase, iar fetele numai opt clase. Că după măritiş - fie el şi fără acte sau slujbă la biserică - nu le mai lasă soacrele să umble de nebune, pe la şcoli...
Bulibaşa îşi aminteşte că băiatul lui - vorba ceea, ditai fiul de bulibaşă - a şi plâns când a aflat că n-are voie la facultate. "Lasă aşa, să stea aici, cu noi. La ce să se facă inginer? N-are ţara asta destui ingineri care n-au ce munci? La facultate îs româncele cu fuste scurte... ", meditează liderul ţiganilor.
Ţiganii bogaţi n-au voie să se căsătorească cu fete sărace. Şi nici cu românce. Vorba bulibaşei Ferdinand, "că i-a plăcut o româncă şi s-a dus după ea o dată, de două ori, e treaba bărbatului. Nu-l ştie nimeni. Dar mai mult, nu!".
Obiceiurile se mai schimbă. Dar greu
Ferdinand de la Iveşti mai spune că ţiganii îşi ţin obiceiurile, dar merg şi în pas cu vremurile noi. "Bărbaţii nu mai poartă mustaţă şi nici pălărie, cum purtau părinţii noştri. Femeile au şi mânecă scurtă, ceea ce era ruşinos, pe vreme mamelor nostre. Plus că ele au cam renunţat la banii pe care îi purtau în păr. Dar unele lucruri se păstrează. Când mergem la mare, spre exemplu, ţiganca face baie cu fustele pe ea", spune bulibaşa.
Dar cu căsătoriile astea între copii, cum e dom'le? "Nu există. Păi ce, să spunem că ne întâlnim doi oameni, dăm drumul la muzică tare şi spunem aşa, că atunci când or fi mari copiii noşti (cât de mari, oare? - n.r.) o să le facem cunoştinţă unul cu altul. Ce-am făcut rău? Am încălcat vreo lege? N-am supărat pe nimeni. Noi, ţiganii, trăim aici aşa, ca toţi oamenii", mai spune bulibaşa.
