Expoziţie de FOTOGRAFII AERIENE. Galaţiul, ”dronat” spectaculos (FOTO)

Expoziţie de FOTOGRAFII AERIENE. Galaţiul, ”dronat” spectaculos (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Închipuiţi-vă măcar, dacă n-aţi avut încă timp să vedeţi expoziţia de fotografii aeriene cu Galaţiul de zi şi de noapte privit foarte de sus, că zburaţi până la jumătate de kilometru, atât cât pot urca dronele fotografilor gălăţeni George Nica şi Marian Cepeha, care tocmai şi-au vernisat expoziţia intitulată "Aero Galaţi", deschisă de Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă", în colaborare cu Asociaţia „Galaţi, oraşul meu”, asociaţie implicată deja în atâtea proiecte civice reuşite în ultimii patru ani.

La vernisajul de pe 8 aprilie, la care gălăţenii de toate vârstele au fost prezenţi în număr mare, am putut admira 60 de fotografii panoramice, realizate în aproape un an de muncă (peisaje de vară, dar şi de iarnă), şi am putut să ne minunăm în faţa unui film realizat din montarea mai multor secvenţe realizate în sute de zboruri cu drone deasupra Galaţiului. În total, 38 de minute de film uimitor, care ar putea fi proiectat şi la cinematrograf, dar şi în orice altă instituţie de cultură în care să încapă suficient de mulţi curioşi. Poţi vedea astfel cu adevărat cum îi stă Galaţiului între Siret, Dunăre, Prut şi Brateş, poţi privi portul, cartierele, poţi zbura mai sus decât înaltul turn de televiziune, poţi vedea Galaţiul iluminat feeric noaptea… Parcă-i alt oraş!

Expoziţia de la Grădina Botanică le va oferi desigur o atracţie cu totul specială şcolarilor, în timpul derulării perioadei “Săptămâna şcolii altfel”!

La deschidere, i-a prezentat pe cei doi pionieri ai acestei noi tehnologii artistice chiar managerul muzeului, Mădălin Şerban. Au onorat cu prezenţa şi reprezentanţii celorlalte muzee gălăţene. Ca de obicei, nu au prezente autorităţile (de niciun fel!), poate şi din teama că în sala în care s-a proiectat filmul erau adunaţi prea mulţi iubitori de Galaţi, care chiar fac ceva vizibil pentru oraş, pe timpul şi banii lor, nu din vreun buget public!

Ne-au oferit amănunte Bogdan Radu Brânzan, preşedintele Asociaţiei „Galaţi, oraşul meu”, alături de cei doi performeri. Am aflat astfel că dronele se înmatriculează, ca şi maşinile, şi trebuie să evite doar traseul elicopterului sanitar. "În fiecare zi, zburăm cu ele, deşi autonomia e destul de mică, 15-20 de minute, cât ţine bateria. Iar o baterie costă 200 de euro…", ne-a explicat George Nica. Sunt drone "semiprofesionale", dar de ultimă generaţie, care captează imagini de înaltă rezoluţie. "Eu sunt fotograf, Marian este cel care a filmat", a adăugat Nica.

Filmul a fost "furat", ca să zicem aşa, pe bucăţele, de mari reţele de televiziune din România, pentru diferite emisiuni. S-au folosit de o chichiţă din Legea dreptului de autor, care le permite să folosească până la nu ştiu câte secunde…". Măcar dacă ar fi fost semnalată sursa!

În foto 1 din galerie, George Nica (fotograf) şi Marian Cepeha (cineast)

Citit 6155 ori Ultima modificare Luni, 02 Ianuarie 2023 12:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.