PANICĂ într-un cartier gălățean. GARAJE cuprinse de FLĂCĂRI (FOTO)
Foto: Foto Teodora Miron

PANICĂ într-un cartier gălățean. GARAJE cuprinse de FLĂCĂRI (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Panică, marți, 13 septembrie, în cartierul gălățean Dunărea, după ce un garaj a fost cuprins de flăcări. Focul, izbucnit se pare într-un garaj în care se făceau reparaţii auto neautorizate, s-a extins imediat la alte trei garaje din zonă. Un locatar a văzut flăcările şi fumul gros şi a alertat autorităţile.

“Am încercat să scoatem un microbuz din garaj, dar nu am reuşit. A fost distrus. Apoi am încercat să intrăm în alt garaj, dar nu am reuşit să spargem uşa. Noroc că au venit pompierii foarte repede şi au stins focul”, ne-a mărturisilt bărbatul care a alertat pomperii.

În ciuda faptului că era ziua lor, pompierii gălăţeni au intervenit foarte repede şi au lichidat incendiul evitând şi o posibilă explozie din cauza unei butelii şi a unui tub de oxigen.

“Chiar dacă este ziua noastră, noi nu avem liber. Suntem la datorie în slujba cetăţenilor. S-a intervenit cu patru autospeciale. La sosirea echipajelor, focul se manifesta cu violenţă, dar a fost imediat localizat şi lichidat. Urmează ca o comisie să se întrunească şi, în urma cercetărilor, să stabilească şi cauza producerii incendiului”, ne-a declarat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Locuitorii de la blocurile din zonă s-au strâns imediat în zonă, speriaţi fiind ca flăcările să nu se extindă şi spre locuinţele lor.

Chiar dacă flăcările au fost stinse, fumul gros a învăluit întreg cartierul.

Citit 20602 ori Ultima modificare Luni, 09 Ianuarie 2023 22:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.