AVERTISMENT dur al ofiţerilor Anticorupţie la adresa şcolilor de şoferi şi instructorilor auto

AVERTISMENT dur al ofiţerilor Anticorupţie la adresa şcolilor de şoferi şi instructorilor auto
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Primii avertizaţi că intervenţiile sau banii primiţi pentru facilitarea obţinerii permiselor de conducere pot avea foarte uşor consecinţe penale au fost directorii şcolilor de şoferi


Darea de mită, traficul de influenţă sau cumpărarea de influenţă sunt infracţiuni de corupţie pentru care pot fi traşi la răspundere nu doar funcţionarii, ci şi persoanele civile. Acesta a fost mesajul transmis de ofiţerii anticorupţie, prezenţi la cea mai recentă întâlnire pe care directorii şcolilor de şoferi din Galaţi au avut-o cu cei ai Serviciului de Permise şi Înmatriculări, reunire care are loc în fiecare lună cu scopul analizării parametrilor şi activităţii unităţilor care îi pregătesc pe candidaţii la examenele de obţinere a carnetelor de conducere.

„Sunt semnale că la Galaţi ar fi situaţii în care instructorii intervin în maniere mai puţin legale pentru a-i ajuta pe unii elevi să treacă examenul, dar care sunt la nivel de informaţii, nu s-au concretizat în lucrări penale deocamdată. Lucrurile nu sunt tocmai aşa cum ar trebui să fie”, a subliniat cms. Cornel Ignat din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Galaţi, fără a nominaliza concret situaţii sau nume care ar fi solicitat, primit bani sau promis intervenţii pe lângă poliţiştii examinatori în vederea facilitării promovării examenelor.

Şpăgile pot naşte ucigaşi în trafic

Că instructorii auto îi cunosc pe examinatori este un lucru ştiut şi firesc prin specificul activităţii pe care o desfăşoară, dar influenţele asupra deciziei acestora de a promova un candidat ori promisiunea determinării poliţiştilor de a „trece” un elev sau altul exced limitele unei relaţii normale.

În teorie, treaba e simplă, dar nu aşa se întâmplă şi în practică, atrag atenţia cei de la Anticorupţie, care îi atenţionează pe instructorii auto să rupă lanţul şpăgilor, punându-le în vedere că ei pot fi pioni importanţi în mecanismul unui dosar penal de corupţie pe această linie. Mai exact, pot fi chiar inculpaţi dacă sunt probe că au luat, au dat sau au cerut mită ca să intervină. „Orice mijloc de probă e valabil când sunt semnale clare în această privinţă. Au fost situaţii în ţară în care instructorii auto au primit bani de la cursanţi lăsând impresia că au influenţe pe lângă examinatori şi chiar au intervenit sau au luat banii fără să intervină. Oricum ar fi, tot trafic de influenţă de cheamă”, le-au spus ofiţerii DGA directorilor de şcoli.

Faptele enumerate mai sus se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani, de sancţiune fiind pasibili atât elevii care dau bani, cât şi instructorii care cer sau primesc sub promisiunea intervenţiei, indiferent dacă aceasta se finalizează sau nu.

„Explicaţi-le instructorilor că, dincolo de afacere, demersurile de acest gen pot duce la producerea de efecte grave. Şoferii care nu iau carnetul pe merit pot produce tragedii în trafic. Realitatea este că se discută de sume de bani la examene. Dacă instructorii încep să refuze, în timp cursanţii nu îşi vor mai permite să încerce”, a subliniat comisarul Cornel Ignat.

De cealaltă parte, reprezentanţii şcolilor de şoferi au cerut şi au obţinut promisiunea extinderii acestor campanii de informare, prin discuţii directe cu toţi instructorii din Galaţi, nu doar cu cei care conduc unităţile de pregătire.

Citit 12011 ori Ultima modificare Duminică, 11 Iunie 2023 20:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.