Gălăţenii vor împărţi iarba verde cu maidanezii, la Gârboavele | Animalele fără stăpân au împânzit pădurea

Gălăţenii vor împărţi iarba verde cu maidanezii, la Gârboavele | Animalele fără stăpân au împânzit pădurea
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Cu doar patru zile înainte de Florii, când mii de gălăţeni vor încinge grătarele la Gârboavele şi se vor relaxa la iarbă verde, pădurea este împânzită de maidanezi.

Ieri, la o scurtă vizită la Gârboavele, am numărat, într-un singur loc, peste 20 de animale fără stăpân, de talie mare. Cel puţin 14 patrupede stăteau tolănite sau mişunau în una dintre zonele cu grătare şi mese, special amenajate pentru vizitatori, iar alţi câţiva câini comunitari „patrulau” pe aleile din pădure, pe care gălăţenii se vor aventura duminică.
Câţiva tineri pasionaţi de ciclism, care merg frecvent la Gârboavele pentru curse off-road, ne-au povestit că, de cele mai multe ori, sunt atacaţi şi alergaţi de maidanezi, atunci când pedalează pe aleile înguste din pădure. „Nu ne temem de căzături. De-astea am luat destule, suntem obişnuiţi. Este periculos, în schimb, ce se întâmplă cu animalele fără stăpân, pe care autorităţile le tolerează în pădure. Vă spun, fără să exagerez, că sunt câteva sute de câini acolo. După noi aleargă tot timpul”, ne-a spus un tânăr ciclist.
Mai mult, sunt persoane (cel mai probabil, din rândul unei fundaţii) care merg, zilnic, la Gârboavele pentru a hrăni animalele fără stăpân. Fără să le pese că pădurea este vizitată, în weekenduri, de mii de gălăţeni, care pot fi atacaţi şi muşcaţi.

"Să-şi ţină câinii acasă, nu pe domeniul public"

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Costel Fotea, a promis că va avea grijă să se ia măsuri pentru ca animalele fără stăpân să nu mai „populeze” pădurea. „Vom face toate demersurile pentru ca oamenii să nu mai facă grătare printre câini. Acolo vin familii cu copii, ciclişti, oameni care vor să se destindă. Iubesc animalele, dar mai mult iubesc oamenii, iar cei din urmă au prioritate şi trebuie să fie protejaţi”, ne-a declarat preşedintele CJ, care a precizat că „autorităţile trebuie să-şi asume o măsură radicală, pentru a rezolva pentru totdeauna această problemă”. „Iubitorii de animale să ia câinii acasă, nu să aibă grijă de ei pe domeniul public”, a punctat şeful CJ.
Vali Viorel Sandu, directorul Serviciului Judeţean de Administrare a Domeniului Public şi Privat (SJADPP), din subordinea CJ, ne-a spus că va strânge maidanezii din pădure cu ajutorul Ecosal, însă capturarea acestora va fi destul de dificilă, în condiţiile în care patrupedele au la dispoziţie 400 de hectare de pădure pentru a se ascunde. Acesta mai spune că de vină sunt oamenii, care îşi abandonează câinii în zonă, iar acest fenomen ia amploare.

Citit 6590 ori Ultima modificare Marți, 04 Aprilie 2017 18:10

12 comentarii

  • postat de Silver Moon
    Miercuri, 05 Aprilie 2017 22:30
    100.99.72.***
    Nu cainii sunt de vina ca au "impanzit padurea" ci fiarele de oameni care i-au abandonat acolo. Acum mai sunt si unii care cred ca ar trebui lasati sa moara de foame, ii condamna pe cei care le mai arunca cate o coaja de paine.
    Dumnezeu va da exact ce doriti sau faceti voi altor vietati.
    4
    4
    Raportează
  • postat de empat
    Miercuri, 05 Aprilie 2017 18:41
    89.136.2.***
    oengeurile (mai ales astea "maidaneze") sa-si transparentizeze finantarile de care beneficiaza, ca sa vedem din ce se "hranesc" si ce interese au ! - mananca carnita dulce, la gratar, de mielusel, iepuras sau pui de gaina (de Paste) si de porc sau vitel (la Craciun), dar nu le pasa, nu le intereseaza cat de mici sunt sau in ce conditii traiesc si cresc aceste animale, dar (mai ales) in ce conditii sunt sacrificate... insa, "le pasa" de javrele maidaneze. Halal oameni, halal empatie !
    3
    4
    Raportează
  • postat de k
    Miercuri, 05 Aprilie 2017 15:12
    87.243.6.***
    Drept multumire pentru realizarile deosebite pe care le-a avut la conducerea Ecosal, domnul Pucheanu a fost ales primar ...
    1
    5
    Raportează
  • postat de as
    Miercuri, 05 Aprilie 2017 10:25
    89.120.230.***
    tara-i o gradina galatiul i o floare, eu merg pe trotuar cu labele murdare. ce nesimtire, sunt un magar de fapt sunt eu cainele comunitar.
    2
    9
    Raportează
  • postat de X
    Miercuri, 05 Aprilie 2017 10:11
    213.233.93.***
    daca dl de consiliu Judetean scapa orasul asta de haitele de caini de care si mie mi-e frica uneori dapai unui copil....promit ca-l mai votez o data!
    4
    16
    Raportează
  • postat de frv
    Miercuri, 05 Aprilie 2017 10:02
    194.102.208.***
    Dar de luat masuri ca (mai intai) miile de jigodii maidaneze (animale fara rost) sa nu mai populeze orasul in ce secol se vor lua ?!?... Cand n-o sa mai incalce edilii LEGEA (eutanasierii) ?
    4
    22
    Raportează
  • postat de Ady
    Miercuri, 05 Aprilie 2017 09:49
    5.13.135.***
    S-au gandit cativa "oameni de bine" ca daca padurea nu mai are lupi ,macar caini sa fie. Si asa in loc sa-i duca in padocuri i-a eliberat in padure. Unii planteaza copaci pentru impadurire ,altii populeaza cu animale ca asa-i padurea.
    4
    20
    Raportează
  • postat de Cetateanul turmentat
    Miercuri, 05 Aprilie 2017 08:54
    5.13.227.***
    Asa se intampla atunci cand "stapanul" ajunge Primar!! Fug si cainii in padure (si se "haiducesc!")
    10
    8
    Raportează
  • postat de radu
    Miercuri, 05 Aprilie 2017 08:53
    81.12.150.***
    daca nu te musca un caine, te tepuieste o capusa
    1
    18
    Raportează
  • postat de bascu
    Miercuri, 05 Aprilie 2017 08:28
    109.103.134.***
    Neputinta autoritatilor in actiune! Asta e dovada ca nu se poate face nimic in Galati. Bai, dar chiar nimic?
    0
    19
    Raportează
  • postat de IC
    Miercuri, 05 Aprilie 2017 08:15
    5.13.152.***
    Maidanezi ,capuse ... poate si ceva psd-isti pe la stabilimentele ascunse cu grija prin padure ,iata reteta unui loc de agremenr dezagreabil ,de ocolit.S-au refugiat in padure protejatii Dlui Bacalbasa ?
    1
    17
    Raportează
  • postat de virgil
    Miercuri, 05 Aprilie 2017 08:03
    82.78.127.***
    Montarea de panouri avertizoare de interdicţie gen:
    Hranirea câinilor fără stăpân si abandonarea cainilor este interzisa
    Amenda până la 5.000 de lei
    Pana atunci cumparati-va dispozitive alungarea cainilor, costa in jur de 30 lei.
    Merita
    3
    15
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.