Pe Monica Anghel (32 de ani) am remarcat-o la prima ediţie a competiţiei "Ţiglina XCO Race", desfăşurată la Galaţi, la începutul lunii iulie, fiind una dintre cele trei fete care s-au încumetat să parcurgă traseul "nervos", de pe terenul accidentat din Valea Ţiglinei.
Monica spune că merge pe bicicletă de când se ştie, dar la nivel de profesionişti "se dă" de vreo patru ani, de când a intrat în Clubul de Ciclism Galaţi. "Atunci am început să fac mai mult decât simplele ture de pe Faleză. Am început cu cele mici, de 10-20 de km, dar nu prin oraş, pentru că la nivelul acesta avem nevoie de viteză, iar oraşul nu ne permite", a spus Monica. Au traseele lor, pe care le parcurg cu regularitate: Valea Paielor, Măcin - unde sunt cărările făcute de ei, spre Giurgiuleşti - Zătun şi "La Salcâmi", pe digul Prutului, aproape de vamă, pe teren accidentat, apoi se iese din nou pe şosea.
Acestea sunt doar ture de plimbare, cele de antrenament fiind mai lungi: Galaţi - cartierul Cantemir - Şendreni - Smârdan - Cişmele - ArcelorMittal, apoi revenire în Galaţi.
Având în vedere natura competiţiilor la care participă, antrenamentele diferă. "Avem ture de antrenament pe şosea, dar şi pe teren accidentat. Practic, baza la antrenamente este pe şosea, iar când avem nevoie de tehnică, mergem pe off-road, cel puţin eu asta fac", a declarat tânara ciclistă.
Monica a precizat că parcurge zilnic minimum 30 de km. "Am două biciclete, pe care le ţin în balcon. Stau la etajul 8, iar în fiecare zi le plimb cu liftul. Când simt nevoia, ies la plimbare, iar un minim pe zi este de 30 km, ajung cam 200-300 de km pe săptămână. De altfel, cea mai lungă plimbare, legată, a fost de 231 km în opt ore, până la Babadag", a mărturisit Monica, spunând că aceasta este şi cea mai bună metodă de slăbit.
Lipsesc pistele
Faptul că nu avem piste de ciclism urban, la parametri doriţi, o face pe Monica să "fugă" din oraş. "Avem nevoie de mulţi km, pe care Galaţiul nu îi poate acoperi, plus că ei trebuie să fie parcurşi cu o viteză medie de 35-40 km/h, iar în oraş nu se poate asta. Pentru relaxare, merg dimineaţa pe dig, până la Brăila, într-o oră am terminat. Pentru trasee mai lungi, avem varianta prin Brăila, Măcin, Jijila, Galaţi, care are aproape 57 km. Cu două "popasuri" pe bac. De altfel, aceste trasee le facem şi iarna, atunci când nu este zăpadă. Când vremea nu ne permite, intrăm în sală, unde ne antrenăm pe trainer (bicicleta suspendată pe un aparat special)", a spus ciclista.
"Gârboavele XC", prima cursă de "off-road"
La puţin timp după ce a intrat în clubul de ciclism, Monica a participat la prima sa cursă de off-road, în 2013, "Gârboavele XC". "De regulă, starturile se dau la comun, dar pe parcurs mai reuşesc să îi depăşesc pe băieţi, îi ajung pe urcare. Doar la coborâre mă mai iau. Poate pentru că au mai mult curaj. În cursă, nu facem diferenţa între noi. Eu sunt o fire mai tehnică, uneori primind chiar cuvinte de admiraţie de la colegi, aceştia luându-mă ca model. Am avut norocul să mă bag în ture doar cu băieţii şi a trebuit să mă ţin după ei, asta a însemant progres", a mărturisit Monica. Aceasta mai spune că numărul de fete care pedalează la acest nivel este destul de redus. "Mi-aş dori să vină mai multe fete la ciclism, aşa aş putea participa la concursurile pe echipe. Am ajuns să caut o fată prin Galaţi şi am găsit la Brăila, cu care îmi doresc o colaborare pentru competiţii", a completat tânăra.
Gălăţeanca spune că cea mai frumoasă cursă rămâne totuşi cea de la Moineşti-Zemeş (judeţul Bacău), din 2014. "Acolo a fost agitaţie de clacă, feţe necunoscute care te încurajează zgomotos atunci când treci linia de sosire. După oprire, mi se ia numărul, deşi era interesant să mi se fi luat şi pulsul. Mi se spune că sunt a doua fată la categorie şi atunci mă liniştesc. În sufletul meu dezmeticit şi uşurat, ceva încă presimţea că după această întrecere voi fi invitată la banchetul regelui, dat în cinstea mea. Poate că Iepurele lui Alice (n.r. - "Alice în ţara minunilor") are dreptate. Eternitatea durează de cele mai multe ori o secundă. Secunda când treci linia de finiş", scria Monica, la finalul cursei.
Ciclismul, sport costisitor
Când te gândeşti la ciclism, parcă vezi Pegasul din copilărie sau poate semicursiera ce mereu era punctul de atracţie printre copiii generaţiei cu cheia la gât. Însă, acum, este cu totul altceva, un sport costisitor. De exemplu, pe Monica, bicicleta de mountain bike (teren accidentat) a costat-o 2.500 de euro, cât un autoturism second-hand acceptabil, iar cea de şosea, "doar" 1.000 de euro. La aceste costuri mai trebuie adăugate şi cele cu privire la echipametul de protecţie, care pot ajunge şi la 900 de lei: pantaloni şi bluză - 300 lei, pantofi speciali - 300 lei, cască - 100 lei, ochelari contra muştelor - 150 lei, mănuşi - 50.
Altfel, în septembrie, Monica va participa la Triatlonul de la Constanţa, unde va face echipă cu Mihaela Hodină (înot) şi Marius Nicoară (alergare).
