2017, un nou an al păioaselor. Producţii bune la grâu, pentru fermierii gălăţeni

2017, un nou an al păioaselor. Producţii bune la grâu, pentru fermierii gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În ciuda greutăţile pe care fermierii români le-au avut la semănatul grâului în toamna trecută, acum, la recoltat, producţiile se anunţă a fi unele foarte bune, cu până la opt tone la hectar, în fermele bine tehnologizate şi în care se irigă.

Primele declaraţii cu privire la producţie le-a făcut inginerul Dimitrie Muscă, de la Curtici, care anunţă că va recolta aproape opt tone de grâu la hectar, mai mult decât în iulie 2016, când recoltase 7,2 tone la hectar.

Iată ce ne-au spus fermierii gălăţeni cu privire la producţiile la care se aşteaptă la grâu:

"Şi noi ne apropiem de producţii similare, aici. În ciuda marilor probleme pe care le-am avut în toamnă, a imposibilităţii de a semăna la timp, a fost, totuşi, un an favorabil pentru păioase. Să nu uităm că au fost ani în care, dacă recoltam paru tone, eram foarte mulţumiţi. Problema nu este acum producţia, ci preţul, per kilogram, care e mai mic decât ar trebui. Acum, e între 0,6 lei şi 0,7 lei. Or, apreciez eu, ar trebui să fie măcar 80 de bani", ne-a declarat ing. Petre Grigore, managerul SC Simongrig SRL, una dintre cele mai cunoscute ferme din Bazinul Brateşului Inferior.

Producţii bune au obţinut şi fermieri din zona Folteştiului, în lunca Prutului. "Eu nu am irigaţii în fermă. Sunt agricultori care au, în zonă, dar eu nu, aşa că vă pot da câteva date despre ceea ce înseamnă producţia în regim neirigat, la Folteşti. În zonă, producţia porneşte de la 3,2 - 3,4 tone la hectar. Sunt însă şi sole în care am 3,8 tone la hectar, în condiţiile în care am avut şi încă am mari probleme cu ciobanii. Nu mai aşteaptă să recoltez şi intră cu oile în cultură. Am însă şi sole din care mă aştept să recoltez între cinci şi şase tone. Am, pe deal, tarlalele în care am producţie la fel de bună ca în zone de lângă baltă. A fost o toamnă grea, cu cheltuieli mari de înfiinţare a culturilor. Dar, pentru că am mers şi pe contracte future pentru parte din recoltă, tind să cred că a meritat să cheltuiesc", a precizat Robert Vieru, unul dintre fermierii importanţi din zona Folteşti.

Gheorghe Dediu, manager agricol cu fermă tot în estul judeţului, ne-a spus că, judecând după recolta de orz, anul agricol e bun pentru păioase. "Abia am început să facem nişte calcule acum, aşa că abia în zilele următoare vom putea spune cam cât urmează să recoltăm, la hectar. Dar, per total, putem aprecia că este un an bun. La orz, am scos aproape opt tone la hectar", a precizat Gheorghe Dediu.

Înainte de începerea recoltatului, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi estima că producţia medie, la nivel de judeţ, ar urma să ajungă la doar 3,5 tone la hectar.

Citit 4668 ori Ultima modificare Duminică, 11 Iunie 2023 22:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.