Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Premierul Nikol Pashinyan, victorie în alegerile anticipate

Miercuri, 23 Iunie 2021 05:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premierul armean Nikol Pashinyan a câştigat cu o largă majoritate - 53,9 la sută din voturi - alegerile legislative anticipate, potrivit rezultatelor complete publicate luni, contestate de principalul său rival, Robert Kocharyan, care a denunţat ''fraude'', relatează AFP. Blocul ''Armenia'' al lui Robert Kocharyan a primit 21 la sută din buletinele de vot. Cu toate acestea, mulţi observatori se tem că ar putea izbucni proteste şi chiar tulburări, după o campanie electorală vehement ...

Amazon și Apple, cele mai valoroase branduri din lume

Miercuri, 23 Iunie 2021 06:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Amazon şi Apple sunt în 2021 cele mai valoroase branduri din lume, dar mărcile din China ocupă poziţii din ce în ce mai ridicate în top, depăşindu-le pe cele europene, conform clasamentului realizat de firma de consultanţă Kantar, transmite Reuters. Amazon, companie înfiinţată în 1994 de Jeff Bezos, rămâne cel mai valoros brand global, cu o valoare estimată la 684 miliarde de dolari, fiind urmată de Apple, înfiinţată în 1976, cu 612 miliarde de dolari, şi Google, cu 458 ...

Apa trece, belelele rămân

Miercuri, 23 Iunie 2021 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Este adevărat, a plouat la Galați în ultima perioadă cât n-a mai plouat de ani de zile. Pentru orice infrastructură urbană ar fi fost greu să facă față zecilor de litri de apă căzuți necontenit pe fiecare metru pătrat din oraș. Pe de altă parte, aversele puternice nu mai reprezintă o surpriză, iar experiențele din anii trecuți ne-au arătat deja ce se poate întâmpla în astfel de situații. Cu toate astea, iar am fost luați "prin surprindere"! Canalizările au început s ...

Constanța și Galațiul, la concurență între fluvial și maritim

Miercuri, 23 Iunie 2021 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Transportul portuar maritim a înregistrat în primele trei luni ale anului în curs o scădere cu 3,1 la sută faţă de primul trimestru din 2020, volumul mărfurilor descărcate crescând cu 0,5 la sută, în timp ce volumul de mărfuri încărcate s-a diminuat cu 6,3 la sută, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Scăderea cu 3,1 la sută a volumului total este cauzată de diminuările înregistrate de transportul naţional cu 21,4 la sută şi de transportul de tranzit c ...

Spania va elimina obligativitatea măștii în exterior

Sâmbătă, 19 Iunie 2021 04:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Masca de protecţie nu va mai fi obligatorie în exterior începând din 26 iunie în Spania, unde situaţia epidemiei de COVID-19 este în netă ameliorare, a anunţat vineri şeful guvernului, Pedro Sanchez, transmite AFP. “Acest weekend va fi ultimul cu măşti în exterior, pentru că, din 26 iunie, nu vom mai purta masca în spaţiile publice” în aer liber, a declarat Pedro Sanchez. “Străzile şi feţele noastre îşi vor recăpăta aspectul normal”, a salutat el. Franţa a ridica ...

”Repetiție” pentru alegerile prezidențiale

Sâmbătă, 19 Iunie 2021 03:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Francezii votează duminică în primul tur al alegerilor regionale, un scrutin cu aspecte de repetiţie generală cu mai puţin de un an înainte de alegerile prezidenţiale şi care ar putea duce la preluarea de către extrema dreaptă a mai multor teritorii, relatează AFP. Criza COVID a umbrit în mare măsură o campanie electorală discretă pentru aceste alegeri proporţionale în două tururi, adesea evitate de alegători. În 2010 şi 2015, mai mult de un francez din doi s-a abţinut î ...

Talibanii au recucerit încă două districte din Afganistan

Sâmbătă, 19 Iunie 2021 05:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Talibanii îşi continuă cuceririle teritoriale în Afganistan, preluând controlul asupra a încă două districte în nordul ţării, pe fondul retragerii forţele străine, au confirmat vineri oficiali locali, transmite agenţia dpa. În ultimele 24 de ore, talibanii au preluat controlul în districtul Shirin Tagab din provincia Faryab şi în districtul Dahan-e Ghori din provincia Baghlan. În Faryab, mai mult de 200 de membri ai forţelor proguvernamentale s-au predat în mâinile talibani ...

Exporturile Marii Britanii către UE s-au înjumătățit

Sâmbătă, 19 Iunie 2021 06:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Exporturile de alimente şi băuturi din Marea Britanie către Uniunea Europeană aproape s-au înjumătăţit în primul trimestru din 2021, în special din cauza barierelor post-Brexit şi a pandemiei de coronavirus (COVID-19), a anunţat vineri Federaţia industriei alimentare şi a băuturilor din Regatul Unit (FDF), transmite BBC. Comparativ cu primul trimestru din 2020, exporturile britanice de alimente şi băuturi către blocul comunitar au scăzut cu 47 la sută în primele trei luni d ...

O șansă în plus la viață pentru nou-născuții din Târgu Bujor (FOTO și VIDEO)

Sâmbătă, 19 Iunie 2021 07:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Secțiile de neonatologie, pediatrie și ginecologie ale Spitalului Orășenesc Târgu Bujor au fost dotate cu echipamente medicale moderne, grație unei generoase donații, în valoare de aproape 65.000 euro, din partea Organizației "Salvați Copiii" și a inimoșilor voluntari care, de mai bine de opt ani, se implică în sprijinirea programelor de sănătate a mamei și copilului.Acțiunile Organizației Salvați Copiii vin în contextul în care, mamele provenind din mediile sociale mai să ...

Creștere a deficitului de cont curent

Vineri, 18 Iunie 2021 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 4,710 miliarde de euro, în primele patru luni din 2021, în creştere cu 107,12 la sută comparativ cu cel din perioada similară din 2020, de 2,274 miliarde euro, potrivit BNR. În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 966 milioane de euro, balanţa veniturilor secundare şi cea a serviciilor au înregistrat excedente mai mici cu 295 milioane de euro, respectiv cu 108 milioane de euro, iar balanţa v ...
Pagina 461 din 941