Anca Melinte

Anca Melinte

Operatorii MAXI-TAXI din Galați PROTESTEAZĂ

Luni, 09 Mai 2016 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Microbuzele operatorilor privați care până ieri, 8 mai, constituiau o alternativă la mijloacele de transport ale Transurb circulă astăzi, 9 mai, goale prin oraș, pe vechile trasee pe care le acopereau. Pe parbrize și pe geamurile laterale, pe care până acum erau scrise traseele, se poate citi ”Stimați gălățeni, Primăria a hotărât să așteptați în stații, iar microbuzele să fie oprite”. Angajații Transurb, care monitorizează transportul în stații, susțin că preze ...

ALEGERI LOCALE 2016/ Ce averi şi ce interese au candidaţii la Primăria Galaţiului

Luni, 09 Mai 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Înainte de a decide, prin vot, cine este cel mai potrivit pentru a fi, pentru următorii patru ani, primarul municipiului Galaţi, este important să ştiţi ce-au făcut până acum cei 12 candidaţi înscrişi în cursa pentru alegerile din 5 iunie. Pentru că, dincolo de proiecte şi promisiuni, de zâmbete şi de campania electorală, trebuie să aflaţi, cum ar spune bunicii sau părinţii noştri, "ce hram poartă". Concret, din ce şi-au câştigat până acum traiul, ce au agonisit şi ...

Dansul mirelui când i-a fugit mireasa de la nuntă

Luni, 09 Mai 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Şi vibratorul mai… oboseşte! "Motor ambalat corespunzător, un striptis reuşit, dezvăluind un trup de… apreciat, urmat de o acrobaţie spectaculoasă. Un număr complet! Eşti visul meu de bărbat", mărturisea, cu pasiune, Mihaela Rădulescu. Pentru că şi Andra era de acord cu ea, ca să nu spun nimic de hormoni, o să-l citez pe Florin Călinescu: "Foarte tare, cu un singur număr să mulţumeşti două femei: Vibratorul Roro!". Scena s-a petrecut la preselecţiile "Românii au tal ...

TRANSURB dă examen. Astăzi, prima zi FĂRĂ MAXI-TAXI

Luni, 09 Mai 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Astăzi, 9 mai, este prima zi în care transportul public local de persoane va fi efectuat, în exclusivitate, de către SC Transurb SA. Pentru operatorul local va fi un examen dur în faţa călătorilor care aveau, până acum, la alegere, autobuze, troleibuze, trolee şi microbuzele private. Pentru informarea cetăţenilor, salariaţii Transurb înlocuiau, ieri (duminică - n.a.), în staţii, plăcuţele informative legate de trasee cu altele noi. Le reamintim gălăţenilor că, potrivit d ...

POVEȘTI DE VIAȚĂ - ”Îmi doresc ca muzica să-i atingă sufletul tatei, acolo unde este”

Sâmbătă, 07 Mai 2016 11:00 | Publicat în DIASPORA
Suferinţa părinţilor, boala sau, mai trist, pierderea fulgerătoare a celor dragi reprezintă una dintre temerile sau poverile pe care cei plecaţi să-şi croiască destinele în străinătate le poartă în suflet. Printr-un asemenea moment ireversibil a trecut şi artista gălăţeancă Florentina Ţuchel, stabilită în Dubai. Experienţa teribilă pe care a trăit-o a făcut-o să-şi dea seama cât de important este să-ţi urmezi visele mereu amânate. "M-a aşteptat…" "Acum doi an ...

De ce mărirea sânilor provoacă dureri de cap

Sâmbătă, 07 Mai 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Dive mioritice. "Cum te simţi cu noile… ouă de Paşti, ca să zic aşa?", o întreabă, cu ochii pironiţi în decolteul ei dodoloţ, reporterul Marius Niţă pe Cristina Spătar. Hai să zicem că sânii ei siliconaţi arătau ca nişte ouă de struţ ceva mai supraponderal. "Sunt ok. Mă simt bine. A fost o perioadă mai grea. M-am recuperat destul de greu, am avut nişte dureri de cap de nu-ţi imaginezi!", se plânge vedeta, în ştirea difuzată România Tv. "Cum de cap? Te-ai operat ...

Pierdere pentru politica gălăţeană. DORULEȚ RESMERIȚĂ a plecat dintre noi

Vineri, 06 Mai 2016 19:00 | Publicat în EVENIMENT
Cei care vor să-şi ia rămas bun de la Doruleţ Resmeriţă şi să-i aducă un ultim omagiu o pot face de sâmbătă, 7 mai, la Capela Bisericii "Trei ierarhi", din cartierul Mazepa II, a anunţat Organizaţia Municipală a PNL Galaţi. Vineri după-amiază, 6 mai, la închiderea ediţiei, în mediul politic se vorbea despre faptul că înmormântarea va avea loc luni, 9 mai, în jurul orei 12,30, la Cimitirul "Eternitatea". Zi neagră, deopotrivă pentru politica şi pentru învăţămân ...

Cât vom AȘTEPTA în STAȚIILE de transport în comun. VEZI PROGRAMUL

Sâmbătă, 07 Mai 2016 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Începând de luni, 9 mai, gălăţenii dependenţi de transportul în comun vor avea la dispoziţie, pentru a ajunge la destinaţie, doar autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele operatorului unic Transurb. Tocmai de aceea este bine să ştiţi câte mijloace de transport circulă pe fiecare dintre cele 29 de trasee de autobuz, două trasee de troleibuz şi zece trasee de tramvai şi câte minute trebuie să aşteptaţi până la sosirea mijlocului de transport de care aveţi nevoie. Programul ...

Să-nceapă circul!

Vineri, 06 Mai 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"Sunt pe traseu, da’ nu ştiu dacă mâine mai ies. Duminică e zi liberă! Tu ce faci cu maşina? O vinzi?! Păi, şi ce, scoţi pe ea măcar cât ai dat avansu’?!… Nu, plinul de benzină nu-l mai fac! Doar n-o s-o vând cu benzină cu tot!… Moşu’ nu se lasă! O să iasă şi luni dimineaţă! La tiră! Cine ştie, poate scoate ceva…!”, acestea sunt replicile şoferului de maxi-taxi, pe care, fără să trag cu urechea, le-am auzit ieri dimineaţă. Cu o mână ţinea telefonul l ...

ATENȚIE, GĂLĂȚENI! Ce STAȚII de transport se DESFIINȚEAZĂ din 9 mai

Vineri, 06 Mai 2016 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Nu aşteptaţi vreun mijloc de transport, că o faceţi degeaba! Ne referim la cele 14 staţii care au deservit numai trasee de microbuze şi care sunt desfiinţate din data de 9 mai 2016. Primăria municipiului Galaţi ne-a comunicat care sunt acestea: staţia Ada Marinescu - spre oraş şi, respectiv, spre Tecuci, de pe strada Brăilei; staţia Zefirului - spre Depou şi, respectiv, spre Patinoar, de pe George Coşbuc; staţia IREG - spre Siderurgistilor şi, respectiv, spre Doja, de pe strad ...
Pagina 849 din 1583