
Cristinel Luca
Fiscul reabilitează Vama Giurgiuleşti
Miercuri, 04 Aprilie 2018 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi aşteaptă, până pe 9 aprilie, oferte pentru reabilitarea şi modernizarea biroului vamal Giurgiuleşti. În paranteză fie spus, 9 aprilie este a doua zi de Paşte, zi nelucrătoare. Având în vedere că nici vineri nu se va lucra în instituţiile publice, probabil că ofertele firmelor interesate trebuie depuse până cel mai târziu joi, 5 aprilie.
Biroul vamal Giurgiuleşti funcţionează în regim de trafic internaţi ...
Efectele protestelor din ianuarie de la ArcelorMittal. Scrisori de ATENȚIONARE pentru siderurgiştii GREVIȘTI
Luni, 02 Aprilie 2018 15:30 | Publicat în ECONOMIE
Mai mulţi angajaţi ai combinatului siderurgic gălăţean au primit, prin mandat poştal, câte o "Scrisoare de atenţionare" semnată "Conducerea ArcelorMittal Galaţi SA".
Destinatari nu sunt doar cei 55 de siderurgişti care au fost chemaţi în instanţă ca pârâţi într-un dosar deschis de administraţia ArcelorMittal, ci şi alţi muncitori care, se pare, au participat la protestele care au avut loc pe durata şi chiar după încheierea negocierilor pentru noul contract colectiv de m ...
Zona Liberă îşi propune investiţii de peste 1,4 milioane lei
Luni, 02 Aprilie 2018 08:00 | Publicat în ECONOMIE
"În vederea creşterii activităţii, a rentabilităţii şi a siguranţei în activităţile specifice Zonei Libere, sunt necesare investiţii în valoare totală de 1,46 milioane lei", se arată într-una din notele de fundamentare a bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Zonei Libere Galaţi pentru anul 2018. Prima dintre ele o reprezintă construirea unei noi hale de depozitare, cu o suprafaţă de 560 metri pătraţi, în valoare de 570.000 de lei, din surse proprii şi al ...
Când dispar casele de marcat cu rolă
Luni, 02 Aprilie 2018 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Începând cu data de 1 iunie 2018, contribuabilii mijlocii şi mari vor utiliza doar case de marcat echipate cu dispozitiv de memorare a jurnalului electronic, iar contribuabilii mici, începând cu data de 1 august 2018, informează Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi. Deţinătorii caselor de marcat vor transmite către ANAF datele referitoare la operaţiunile efectuate (informaţiile din bonurile fiscale, datele din raportul fiscal de închidere zilnică, informaţiile c ...
GAZE mai SCUMPE pentru clienţii ENGIE
Vineri, 30 Martie 2018 19:00 | Publicat în ECONOMIE
Începând cu 1 aprilie, clienţii ENGIE România vor plăti mai scump gazele consumate, cu 1,2 bani/kWh, informează Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Pentru ceilalţi consumatori casnici din România, preţul rămâne neschimbat.
"Începând cu data de 1 aprilie 2018, preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale înregistrează următoarea evoluţie: pentru 34 din cei 36 de operatori economici deţinători de licenţă de furnizare a gazelo ...
A început Luna plantării arborilor
Joi, 29 Martie 2018 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Garda Forestieră Focşani, instituţia care exercită atribuţiile specifice privind respectarea regimului silvic și cinegetic pe teritoriul judeţelor Galaţi, Brăila, Buzău, Tulcea, Vaslui şi Vrancea, anunţă că a început "Luna plantării arborilor", organizată în perioada 15 martie - 15 aprilie a fiecărui an. Evenimentul are loc cu participarea consiliilor judeţene, prefecturilor, primăriilor, inspectoratelor şcolare teritoriale, instituţiilor confesionale, unităţilor militar ...
FNI, coşmarul fără sfârşit. Cât de oarbă este justiţia în România?
Joi, 29 Martie 2018 00:03 | Publicat în JURIDIC
O pensionară din Galaţi s-a trezit că este executată silit de către un executor judecătoresc din Focşani, la cererea creditoarei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), pentru returnarea unei sume de bani pe care gălăţeanca nu a primit-o niciodată, în dosarul FNI. Deşi executorul cunoştea situaţia, a dus cazul mai departe în instanţă, iar femeii, care are probleme mari de sănătate, i s-a pus poprire pe pensie. Astfel, o treime din pensia Mariei Isăcilă s ...
Mai avem opinie publică în Galaţi?
Joi, 29 Martie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Transurb Galaţi a postat, ieri, pe reţelele de socializare mai multe fotografii care ne-au lăsat un gust amar. Erau poze în care se vedea tapiţeria tăiată la câteva scaune din noile troleibuze Skoda Solaris, aduse în Galaţi, pe 5,5 milioane de euro, nu cu mult timp în urmă. Transurb a făcut apel, totodată, la simţul civic al gălăţenilor, al nostru, al tuturor, pentru a lua atitudine şi a descuraja acest gen de fapte. Iar cel mai simplu mod este să anunţăm şoferul troleibuz ...
Ghişeul virtual, o alternativă reală de a face plăţi către Fisc
Joi, 29 Martie 2018 12:55 | Publicat în ECONOMIE
Contribuabilii din judeţul Galaţi au posibilitatea să-şi îndeplinească obligaţiile de plată datorate bugetului de stat consolidat prin intermediul ghişeului virtual de plăţi. Această modalitate de plată online a obligaţiilor fiscale a fost implementată la nivelul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Galaţi (AJFP) şi al serviciilor fiscale teritoriale, reiese dintr-un document prezentat de AJFP în cadrul Comisiei de Dialog Social de pe lângă Prefectura Galaţi.
...
Modificările salariale, transmise până pe 31 martie
Joi, 29 Martie 2018 11:30 | Publicat în ECONOMIE
Inspecţia Muncii atenţionează, printr-un comunicat, că ziua de 31 martie este termenul-limită până la care toţi angajatorii trebuie să transmită în registrul general de evidență a salariaților (REVISAL), orice modificare a salariului de bază brut, a indemnizaţiilor, sporurilor, precum şi ale altor adaosuri, în contextul mutării transferului contribuţiilor sociale de la angajator la salariat. Mutarea CAS şi CASS la angajat s-a făcut începând cu 1 ianuarie 2018, conform nou ...