După jumătate de oră de mers prin grâu, abia sunt la jumătatea distanţei dintre şosea şi pădure! Aşa-i de buclată cărăruia! Faptul că merg, merg şi iar merg... şi parcă nu mai ajung, îmi strecoară-n suflet un fel de stranie senzaţie a inutilităţii, chiar dacă-i frumoasă şi atrăgătoare această cotrobăială prin ne/mărginire! Cred că printr-un asemenea decor a trecut poetul Mircea Dinescu şi a scris una dintre cele mai tulburătoare poezii din literatura universală ...

sigur că da - nu-mi bate nimeni la poartă, fiindcă n-am poartă !!! nu-mi bate la uşă, nu-mi bate la geam, fiindcă n-am uşă şi geam !!! nu-mi bate niciunde, fiindcă nimica n-am !!! sunt singur, adică n-am nici zile de viaţă, nici zile de moarte !!! sigur că da - mai singur decât o fântână părăsită şi mai singur decât o pădure fără păsări şi animale nu poate fi decât un poet fără patrie - şi - mai mult - nu poate fi decât o patrie fără poet !!! ...

o văd pe MARIA cum vine cu căldarea plină de la fântâna cea secată, cum se opreşte din când în când, cum se odineşte, cum mai are câteva prăjini şi ajunge la mine aştept cu nerăbdare s-o întreb de unde a luat apă, dacă fântâna-i goală, să-mi spună dacă a văzut fântână cu gura în jos şi dacă a-nvăţat la şcoală cum se face făt-frumos din tei şi din dragoste şi din întâmplare - şi dacă a băut lună nouă şi lună plină din căldare o văd pe MARIA cum ...

De la şosea până la marginea pădurii, cărarea trece prin lanul de grâu. Doamne, ce strâmbă-i cărarea asta! E cotită mult de tot! Oare de ce nu-i dreaptă? Oare ce-o fi fost în mintea celui care a croit-o primul, celor care au bătătorit-o apoi? De ce n-au făcut-o perpendiculară pe codru? Aşa, în loc să mergi doar zece minute în cinci sute de metri, mergi o oră! Dar ce interesantă-i şi ademenitoare-i ceastă şerpuire, ceastă nedreptate a cărării prin lanul de grâu! Pe ş ...

Mâine-i sâmbătă! Şi-i nuntă-n sat! Şi am să trec şi eu pe-acolo! Doar am să trec! N-am timp să stau mai mult! Doar aşa, să văd vro câteva fete-n horă şi-n sârbă! Doar aşa, s-o văd pe Maria cum îi stă-n rochie de mireasă! Şi să-l văd şi pe mire cum se fasoleşte, cum se dă cu aramă pe faţă! Că mi-a suflat-o pe Maria de sub nas! Şi ce tare-am mai plâns când mi-a suflat-o! Şi n-am plâns pe jos! Am plâns în bidoane de plastic! Două am umplut! Să i le arăt M ...

Cu duhul BLÂNDEŢII mi-a dat învăţare/ de BUNE şi CARTE, cu duhul NUIELEI mi-a dat dezvăţare/ de RELE şi MOARTE !!! Mi-a dat învăţare să merg şi să tac/ prin sfinte zăpodii, că numai aşa m-oi putea dezvăţa/ de silă şi dodii !!! Să merg şi s-aud cum se suie la Cer,/ cântând, ciocârlia, că numai aşa (m)-oi putea strădui/ să-nvăţ România !!! S-aud cum se face (în floare de câmp)/ rostire de greier, că numai aşa voi simţi că visez/ pe Cer cum cutreier !!! S-asc ...

doar o clipă de ne/atenţie din mintea/sufletul lui, şi m-am mutat în partea stângă, şi am adormit, şi m-am trezit cu femeia lângă mine, şi m-am împrietenit cu şarpele, şi am umblat cu fofârlica/ispita, şi am muşcat/mâncat din mărul/pomul cunoaşterii, şi nici prin rai nu ne-a trecut că ne aflăm tocmai la limita dintre păgân şi sfânt   doar o clipă de ne/atenţie din partea noastră, şi ne-a expediat/azvârlit să trăim/murim pe pământ fiindcă nu avem chip(şi)as ...

A-nnebunit Ileana de pe coastă! Stă pe coastă de când bărbatu-său a crăpat de rachiu, de când cele cinci odrasle au părăsit-o, de când casa i-a luat foc de la un chiştoc de ţigară! Stă pe coasta mioritică a cătunului Zimbru, exact în partea de nord a Moldovei de sud! Stă într-o casă abandonată, în care nici guzganii şi nici şerpii nu au curaj să poposească, darămite să locuiască! Stă printre bălării mari şi nalte cât casa! Casei...abia i se mai observă ruina u ...

Fiecare este născut odată cu El. Şi nimeni nu-i scapă acestui distrugător, acestui diavol care, pe lângă alte rele, i-a fost „dat” de către şugubăţul/cinicul Demiurg. Acest nucleu otrăvitor se află, încă din prima clipă a zvârlirii din placentă, şi la mine, şi la tine, şi la ea, şi la el. Nimeni nu se poate lăuda că nu l-a avut, că nu-l mai are. Cine se laudă că a fost născut fără El, minte. Cine se laudă că a scăpat de El, se aşează, nolens-volens, sub sem ...

Ce iarnă corectă şi bună!/ – îmi spun...şi mă duc şi deschid fereastra, să intre Misterul/ şi Regele meu, Ioanid! Îmi cade zăpadă pe faţă/ şi sunt bucuros – în sfârşit – că vântul mi-aduce cuvântul/ Maestrului meu, Ioanid! Ce pur fără margini se vede,/ s-aude, s-aşterne...tocmit drept semn sfânt al pânzelor albe,/ din care mi-a dat Ioanid! Întocmai ca fiul lui Argus/ – mereu visător şi uimit – a mers şi-a ajuns chiar Acolo/ ispravnicul meu, Ioanid! Se ...