Sigur n-ai uitat cum şi când şi unde m-ai prins cu amanta! Cum să uiţi şi să treci cu vederea un moment "delicat" şi "hotărâtor" din viaţa ta? Da, m-ai (sur)prins! Eram în iatac! Făceam fluiere de fag! Şi de os! Şi de cucută! Cică fluierele astea sunt cele mai bune! Cele mai bune deoarece cântă încet şi mult şi bine! Şi, dacă le auzi, cazi în braţe şi în prag, începi imediat a spune: un tăciune şi-un cărbune, trebuie să-ncerc degrabă, cât mai degrabă, chiar ac ...

Moto: "De unde are Raiul lumină? Ştiu: îl luminează Iadul cu flăcările lui".                                                                                 (Lucian Blaga)Fac răul bine, binele-l fac rău - poate aşa m-ascultă şi mă-nvaţă - şi poate nu rămân Nesocotit, departe de amar sau de dulceaţă! Nenumăraţii sunt tot mai puţini, dar şansa mea se face mai puţină fiindcă n-am potrivă, mă � ...

Autorul celebrului „Luni de fiere”, psihologul Pascal Bruckner, zice/decretează, printre altele, că eliberarea de stresuri şi de angoasele inevitabile într-un timp uniform accelerat, într-o lume care şi-a uitat rostul pe planetă şi, mai ales, într-un cuplu modern (femeie/bărbat)... (era să scriu „bielă/manivelă”)... se poate (cu siguranţă) obţine/câştiga prin metode simple, la îndemâna oricui! Aşadar, cine se confruntă cu aceşti duşmani teribili ai contemporaneit� ...

Moto: „De unde are Raiul lumină? Ştiu: îl luminează Iadul cu flăcările lui”.                                                                                    (Lucian Blaga)Mă număr printre cei nenumăraţiîn marea socoteală care-mparte dulcegării la morţii cei curaţi şi-amărăciuni la morţii cu păcate! Mă simt bătut de soartă, blestemat - vântul mă bate-ncolo şi încoace - cred că Num� ...

Motanul Galben (?!) - Doamne, ce motan, ce miau mi-au sfărâmat nişte huidume proclete, cu viteză şi motor - nişte trimişi de Lucifer, anume, să desfăşoare Iadul pe Pământ, să ia o Viaţă şi să dea o Moarte !!! Eu parcă vreau să-ntreb: de ce-ai lăsat această creatură fără carte, această căpetenie cu vârf şi îndesat în leafa ta, Stăpâne, să demonstreze cum că-n tot ce-ai zis şi-ai scris hotărâtoare sunt păgâne şi cum că-n tot ce văd şi ce aud SE CALCĂ ORI ...

Ar trebui să-ţi spun „dumneavoastră”, că aşa se cuvine vizavi de Măreţia Ta! Ar trebui să te salut cu onoruri militare în fiecare zi, că eşti mai important decât tot ce te înconjoară în/din lumea/mulţimea poporului tău! Ar trebui să scriu despre tine cele mai elegante eseuri, să te eternizez în toată memoria pământului, să-ţi transmit în fiecare seară „spor la muncă”, nu „noapte bună”! Şi ar trebui să fii aclamat pe toate dealurile cu burta în jos şi ...

N-am avut niciodată! N-am avut de unde să am! Şi doar am căutat! Mult şi bine am căutat! Dar n-am găsit! Nimic n-am găsit! Ori, mai bine zis, nimic am găsit! Oare să cred că n-am umblat unde trebuie? Să cred că nu am ales coordonatele corespunzătoare? Oare m-a păcălit cineva? Oare cine se ţine de şotii în această Întindere/Extindere/Destindere hulpavă? Şi doar am ascultat cu mare atenţie, şi am respectat cu sfinţenie, şi am propovăduit cu grijă şi seriozitate toate ...

Ar putea fi ultima – oricum, e tot pentru sufletul tău fiindcă numai tu ai scos în lumină tot ce am avut dincolo de urât şi de rău !!!   Ar putea fi ultima – cum şi prima tot pentru tine a fost fiindcă numai în mijlocul tău am găsit îndurare şi durare şi adăpost !!!   Ar putea fi ultima – dar asta nu s-a(r) (fi) scris nici o dată, chiar dacă toţi poeţii au încercat cu peniţă de aur, cu cerneală nestemată !!!   Ar putea fi ultima fiindcă numai în DEŞERTĂCIUNE ...

Recunosc! Sunt cel mai mare pânditor din partea de Sud a Universului de Nord! Şi nu de alaltăieri, de ieri, de azi...ci tocmai de când m-a dat mama de mâncare şi de băutură la indiferenţa marelui Anonim, la deferenţa micului Cunoscut şi la rapacitatea eternului Nimic!...Şi pândesc încet, corect şi insistent, din adăpostul luminii, din adăpostul întunericului, din adăpostul închipuirii, din cele mai fine şi mai greu de bănuit unghere al Deşertăciunii...poate-poate mă prin ...

Bună dimineaţa, doamnă Toamna mea, sosesc să-ţi scriu pe negură sonete şi să intrăm cu ele în odaie – pentru plecare nu mai sunt bilete!   Tocmai la primăvară vine trenul de unde-ncepe steaua mea să cadă – vine cu ea, s-o mai ridici oleacă, măcar până în teiul din ogradă,   măcar până-n salcâmul din grădină, sub care-am stat cu sufletul la vale şi ochii scoşi (de dor) din balamale – e Toamna mea, şi trebuie să vină!   Bună dimineaţa, doamnă Toamna me ...