A fost odată un sărac mare. Mare tare. Niciun sărac (dintre toţi săracii lumii) nu mai era ca el. Desigur, se înţelege bine, lumea acestui sărac era foarte mică. Mică tare. Nici o lume (dintre toate lumile lumii) nu mai era ca ea. Această lume, unde a fost odată un sărac mare, avea şi un împărat. Un împărat mic. Mic tare. Nici un împărat (dintre toţi împăraţii celorlalte lumi) nu era mai mic decât el. Acest sărac mare tare se înţelegea în toate treburile cu împărat ...

Sunt într-un automobil, pe şoseaua Galaţi-Bârlad, cea mai proastă şi rea şi necăjită şi strâmbă şosea din istoria modernă a cestui meleag minunat, însă uitat de căprarii contemporani. Şoferul este foarte atent la drum. În aceste condiţii precare este riscant să fii distrat la volan. Poţi să rămâi fără roţi, poate să-ţi cadă motorul pe drum, poţi să rămâi fără viaţa ta şi a altora. E mult mai bine să înjuri guvernele din Capitală şi din teritoriu, dar s� ...

(!) hai să căutăm – prin Ladă – / Rochii şi Scrisori de-atunci... şi să auzim – în Rochii – / ce (!) mireasmă de Sulfină... şi-n Scrisori – Ne/Vinovate – / ce (!) Păcat care declină strigător Tăcerea noastră/ cea de Tot...spre/zece Munci (!) (!) ce Adâncă-i Amăgirea/ unui strigăt spre Înalt când i-auzi – Dezamăgirii – / fâlfâitul mai Aproape... mai Aproape decât ştie/ Ne/Murirea că-i încape n-ochi triumful Ne/Răbdării/ cu-n plâns Rece şi-unul Cald ...

Sâmbătă, exact la douăsprezece ore şi treisprezece minute, mă aflu pe un trotuar. Acest trotuar stă regulamentar în cartierul Ţiglina 17, pe partea dreaptă, cum te duci spre Nordul Moldovei de Sud. Stă cuminte şi trece prin faţa magazinului patronat de simpaticul Nicolae Cristea, şi prin apropiere de Biserica parohului Luca. Aşadar, la ora amintită şi în locul amintit, mă aflu pe trotuar şi trăncănesc despre purificare şi sfârşitul suferinţei cu doamna Apatia Lehamite � ...

(!) somn de oglinzi uitate pe clavir chiar la ultimul concert pentru doi şi o singurătate, şi numai poezie, şi numai poezie, şi numai fără de care nu se poate (!) (!) somn pentru era odată ca niciodată o vioară care nu m-a lăsat s-o des/cânt – vioara semăna cu o lebădă nevertebrată, eu semănam cu stradivarius din când în când (!) (!) somn pentru e frumos, dar nu ajunge la mine nici cât durează o clipă în oglindă fiindcă spaţiul a mâncat tot timpul şi nu mai are c� ...

Noaptea se îngână cu ziua. Întunericul ronţăie conturul luminii. E aproape frig. Nesimţit şi galben, un tramvai trece huruind pe paralelele silenţioase, chipurile. Probabil, constructorii n-au mai avut destul silenţios şi au pus zgomotos cu carul. Că tare se mai pricep nişte dumnealor la batjocorit şi la distrus liniştea lăsată de Domnul, în drept şi în ofrandă, tuturor!...Iată, dinspre stânga, de pe o stradă lăturalnică, nesimţit ca şi tramvaiul, vine un târtan cu m ...

merg printre ziduri şi fiare şi lacăte,/ merg şi aud: pune mâna şi roagă-te!/ merg printre stele rănite şi vinete,/ merg şi aud: pune mâna şi ţine-te!/ merg printre fulgere şi printre tunete,/ merg şi aud: pune mâna şi spune-te! mergi şi roagă-te la cel despre care/ se zice că răspunde la orice-ntrebare!/ mergi şi ţine-te de cuvânt, de cuvinte,/ de acum înapoi şi de acum înainte!/ mergi şi mergi şi mergi...şi spune-te/ la cea care scoate din lebede sunete! mergi.. ...

Iată, mă aflu în autobuzul acesta. În autobuzul acesta nu citeşte nimeni. Iată, un călător bea rachiu. Iată, alt călător bea vin. Iată, un alt călător vorbeşte tare. Iată, călătorul care bea rachiu îi dă şi celui care bea vin. Iată, călătorul care bea vin îi dă şi celui care bea rachiu. Cel care bea vin, pute şi a rachiu. Cel care bea rachiu, pute şi a vin. Cel care vorbeşte tare, nu bea nici vin şi nici rachiu. E un abstinent. Un abstinent care-şi urlă abstinen� ...

dragostea noastră-i dare să ne ducă unde n-am fost, dar unde chiar ni-i dat s-ajungem, vrem/nu vrem – numai acolo, numai aşa ne trecem pe curat şi ne suim din cale-n calendare, bătuţi în cuie, condamnaţi la zid, scrişi cu cerneală roşie sau neagră – sfinţi straşnici, trişti, didactici în sfârşit! numai aşa dragostea noastră dare-i – cum dare-a fost când moartea căprioarei, s-astâmpere o foame şi o sete, a coborât şi-a plâns pe îndelete în trupul celei blând ...

Demult, sora mea, Dimineaţa, a trecut de amiază. A trecut aşa, fără să mai spună cuiva, fără să se laude, fără să ceară ceva la schimb sau drept plată şi răsplată pentru această izbândă. A trecut de amiază, dar nu-şi numără dimineţile niciodată. Şi numai eu pot să-i spun, dacă vreau, cât de mult îmi pasă despre singurătatea şi vorba ei curată. Numai eu ştiu de ce şi de unde vine această curăţenie şi singurătate. Numai eu ştiu că nu s-a plâns niciodat ...