A treia spurcată (!) ai grijă, fiule, ai grijă:/ carpe diem – fără sfială – nu te mai da dezamăgirii/ drept băutură şi merinde fiindcă ăsta-i începutul/ acelei fără socoteală, acelui gol căruia MORTA/ – o Parcă fără de cuvinte – îi taie firul (ombilicul)/ şi-l unge ca mântuitor... nu e mai bine să zici: gata,/ sictir pe hărnicia lor, acestor TREI fără-ndurare/ şi ticăloase şi spurcate...? – hai, fii atent să vezi cum Zeus/ se pişă în ETERNITATE (!) ...

Ce bine îmi vin Hainele poetului Rodian Drăgoi! Şi Pălăria! Hainele şi Pălăria de Bogdaproste, pe care mi le-a dat Marilena Apostu (poeta Amalia Rodian, confesorul de Taină şi Metaforă al dragului Rodian) în semn de Neuitare, în sensul Memoriei celui care a scris „azi noapte am visat/ că a venit mama la mine// dimineaţa am găsit uşa deschisă...”...celui care a scris „doar iarba ce mă acoperă/ este puţin cam tristă// în rest...totul e bine”...şi celui care a mărtu ...

A doua spurcată (!) ai grijă, fiule, ai grijă:/ şi asta-i piatră, chiar de pare dulceaţă, şade într-o doară/ şi ghemuieşte calendare, tace şi face, strânge fire/ – e foarte harnică, din fire – n-aceeaşi plată, diabolic.../ şi-apropie de cimitire toată suflarea...nu-i mai bine/ să spui adio şi să pleci unde-i stăpână o secundă,/ nu ostenitul veci de veci, nu infinitul mizerabil?.../ vicleană Parcă-i şi DECUMA: toarnă polen deşertăciunii/ dintre atuncea şi acu ...

În tot de-a lungul/scurtul Timp al Creaţiei sale, despre poetul Rodian Drăgoi au de/scris cel puţin douăzeci de scriitori şi cronicari/critici literari! Printre aceştia, cu mare bucurie şi respect îmi/îi amintesc pe Cezar Ivănescu, Constanţa Buzea, Mircea Bârsilă, Alexandru Condeescu şi Emilian Marcu, dar şi pe Gabriel Rusu şi Marian Drăghici, Florea Miu şi Florentin Popescu! Toţi au văzut/auzit Poetul din Trupul şi din Sufletul lui Rodian! Toţi au subliniat Acurateţea ş ...

Prima Spurcată (!) ai grijă, fiule, ai grijă:/ poartă blândeţe de pisică şi – iluzorie, din fire – / suceşte fire prin firide antice, noi, aşa, moderne.../ dacă întrebi, la o adică, zice că toarce în simbria/ destinului şi, pasămite, este imună la tristeţe/ şi la-nchinare şi la rugi, te zgârie, de-i ceri la viaţă/ o zi în plus...mai bine fugi şi-o laşi în plata cui a dat-o/ – a zeului stăpân şi tată – e stâncă NONA şi seduce:/ parşivă Parcă bleste ...

Când ceteşti un poem scris de Rodian Drăgoi trebuie, invariabil, să te afli într-o dulce/sigură Perspectivă a Depărtării, taman cum Atunci, când vrei să Scrutezi Vârful unui Munte! Să te Detaşezi, adicătelea! Altfel, n-ai nici o Posibilitate să admiri Crestele Metaforei acestui Poet Născut pentru a deschide Ochii şi pentru a încălzi Sufletele celor nu au ascultat vreodată un Psalm! Fiindcă, fără echivoc, Psalmi se cheamă Poeziile teleormăneanului lângă Liniştea/Lini� ...

(!) îţi las veşnicia să te joci/ să dai cu ea de pământ să dai cu ea de-a dura/ până o vezi ostenită şi plângând şi rugându-te s-o ierţi/ că poartă vina visului defunct – te pricepi mai mult ca mine/ să pui veşnicia la punct (!)   (!) îţi las veşnicia să se joace/ să dea cu tine de-a dura să dea cu tine de pământ/ până când vei deschide gura şi vei striga muritorul din urmă:/ vino repede şi mă ia sunt sătulă de veşnicie/ vreau înapoi în secunda mea (! ...

Născut, crescut şi şlefuit în/la umbra lui Dimitrie Stelaru şi a lui Zaharia Stancu, poetul Rodian Drăgoi s-a desprins de congenerii săi dedaţi la citit şi la scris, de toţi împătimiţii Metaforei, de toţi bătătorii la Porţile Parnasului, de toţi cei care au fost sortiţi/trimişi/”zvârliţi” de Dumnezeu în Braţele Ademenitoare/Mortale ale Poeziei, ale Inefabilului, adicătelea! Poate că numai un Serghei Esenin şi un Cezar Ivănescu au mai reuşit să transmită/inocule ...

Doamnă, lasă-mă la tine.../ lasă-mă la tine, Doamnă – vreau să netezesc pământul/ Drumului din Calea ta, vreau să plâng pentru Muşcata/ din fereastra dumitale, vreau să scrii cu-nlăcrămarea/ râsului pe Crucea mea, vreau să-ţi fie Doruirea/ floare la ureche, poate mă primeşti în timpul Vieţii,/ doamna mea Eternitate!   Doamnă, numai o Secundă/ lasă-mă să stau cu Timpul firii mele blestemate/ la fereastra dumitale, pentru ca să-ţi scriu pe geamuri/ cea mai Rară P ...

(!) am un Zmeu deştept din Fire/ căutat odinioară nişte proşti l-au dat afară/ dintr-o Carte de Citire (!) (!) stă pe dealuri şi Lucrează/ are Farmec şi Livadă nimenea nu vrea să-l vadă/ cum zadarnic face pază (!) (!) nimenea nu vrea să vină/ la furat de poame multe ori să vadă să asculte/ lungi poveşti despre Lumină (!) (!) nici măcar Frumosul care/ blond viteaz odinioară distrăgea Zmeul pe sfoară/ şi-i spunea cuvinte rare (!) (!) chiar Ileana cea nurlie/ a uitat ce-ns ...