Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Doar 38 de cazuri

Marți, 27 Iulie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Doar 38 de cazuri
Nici măcar jumătate dintre cele peste 100 de cadre didactice înscrise la detaşare nu au mai solicitat un alt post. Doar 38 de titulari au considerat că au prins la detaşare o catedră mai bună decât cea pe care erau deja repartizaţi, restul au renunţat. „Au fost posturi destul de puţine. Mai ales în oraş, unde mai toţi speră să ajungă. Se va mai organiza o nouă sesiune de detaşări la sfârşitul lui august, începutul lui septembrie, pentru că vor mai apărea catedre liber ...

Cu boii înaintea… carului fiscal

Marți, 27 Iulie 2010 03:00 | Publicat în EDITORIAL

Aşa ce ne pricepem noi să punem boii înaintea carului, de ne ştie o lume întreagă! De la iniţiativele legislative şi până la simplele servicii gospodăreşti dintr-o comunitate, toate, dar fără excepţie, sunt supuse aceleaşi păguboase practici de a te scărpina cu mâna stângă la urechea dreaptă şi, mai ales, în condiţiile în care de mâncat, te mănâncă diametral opus, ca să spun aşa…Exemplificare: strada Basarabiei din municipiul Galaţi. Nu partea cuprinsă între ...

„Succesuri” în reabilitarea termică

Marți, 27 Iulie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

„Succesuri” în reabilitarea termică
Prin decizia Guvernului Boc, de pe data de 2 august, asociaţiile de proprietari îşi pot reabilita termic locuinţele, împrumutându-se la bănci, unde vor plăti rate, timp de cinci ani, fără a se aplica şi o dobândă (subvenţionată de stat!). Un proiect ambiţios care sună foarte bine, dar în teorie. Pe sutele de locatari ai blocurilor C 11, C 12 şi D 7, care ar fi trebuit reabilitate termic conform OG 18, dar care au fost uitate de toţi şi de toate, noua idee a premierului îi f ...

Marius Stan îi apără pe suporteri

Marți, 27 Iulie 2010 03:00 | Publicat în SPORT

Directorul general al Oţelului s-a arătat extrem de deranjat în urma articolului de ieri, din „Viaţa liberă”, în care arătam tratamentul la care au fost supuşi cei 25 de fani gălăţeni care n-au putut intra pe Stadionul din „Regie” la partida cu Sportul Studenţesc, din prima etapă a Ligii I. „Este inuman, aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple niciodată! Vom face plângere atât la Jandarmerie, cât şi la Liga Profesionistă de Fotbal. La Bucureşti am avut parte de o ...

Oţelul vizează o clasare… europeană

Marți, 27 Iulie 2010 03:00 | Publicat în SPORT

Oţelul vizează o clasare…  europeană
* După pregătirile de la Galaţi, de două zile fetele se antrenează la Predeal * Patru jucătoare noi în lot * Liga Naţională va debuta pe 5 septembrie * Handbalistele prim-divizionarei Oţelul pregătesc cu cea mai mare atenţie debutul în noul sezon competiţional – Liga Naţională. Sub comanda antrenorului Liviu Paraschiv, fetele de la Oţelul au început antrenamentele cu o lună în urmă. S-a pus accentul pe pregătirea fizică, iar pe parcurs s-a trecut şi la joc. Într-o astf ...

Respins de Oţelul, admis la Federaţie!

Marți, 27 Iulie 2010 03:00 | Publicat în SPORT

Respins de Oţelul, admis la Federaţie!
* Dintr-un necunoscut pe plan naţional, un gălăţean de 43 de ani a devenit selecţioner de juniori al României, absolvind concursul organizat de Federaţia de specialitate cu cea mai mare notă, 8.1! * În 2007 s-a autoeliminat de la Oţelul „pentru că se considera prea bun” * „Nu visam să existe un asemenea concurs”Nici nu visa să ajungă într-un post de selecţioner şi a evitat să folosească prea multe cuvinte. Ne-a dat de înţeles - mai mult printr-un zâmbet caracteristi ...

Dezastru în bălţile de la Prut

Marți, 27 Iulie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE

Amenajarea piscicolă de la Maţa Rădeanu este în continuare inundată, iar administratorii bălţilor de aici aşteaptă ca apele Prutului să se retragă pentru a se putea face o evaluare a pagubelor, dar şi pentru a remedia stricăciunile făcute de viitură. Potrivit şefului Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Galaţi, Vladimir Talpeş, deşi au trecut câteva săptămâni de când Prutul şi-a ieşit din matcă, apele revărsate se retrag foarte greu. „Săpt ...

ArcelorMittal Hunedoara, salvat de la dizolvare

Marți, 27 Iulie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE

La sfârşitul săptămânii trecute ArcelorMittal Hunedoara a fost salvat de la desfiinţare după ce acţionarii au decis să majoreze capitalul social la 545 milioane lei, ne-a declarat liderul sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber. Acesta a precizat că decizia a fost luată de către acţionari cu scopul de a creşte valoarea activului net şi asigurarea fondurilor pentru investiţii. Acest lucru s-a întâmplat după ce, în luna iunie, ArcelorMittal Hunedoara anunţa o adunare genera ...
Pentru a relua tranzitul de maşini de mare tonaj, Navrom Bac face expertiza cheiului tulcean
Societatea Navrom Bac, care efectuează curse cu bacul pe Dunăre între municipiul Galaţi şi localitatea tulceană I. C. Brătianu, nu a reluat nici acum tranzitul autovehiculelor mai grele de zece tone. Acestea nu au mai trecut Dunărea pe la Galaţi de pe 1 iulie. Navrom Bac a oprit atunci cursele pentru autovehicule din cauză că apele crescute ale fluviului înecaseră cheiurile. Acum, Dunărea s-a retras în matcă, însă operatorul vrea să ştie dacă este sigur să transporte din no ...

Culturi de 3 milioane de lei, duse pe apa Sâmbetei!

Marți, 27 Iulie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE

Culturi de 3 milioane de lei, duse pe apa Sâmbetei!
* Peste 2.800 hectare de culturi agricole din judeţul Galaţi au fost afectate de inundaţii, ploi şi infiltraţii pe sub diguri * Pagubele cele mai mari s-au înregistrat la culturile de grâu, porumb şi rapiţă * Şanse firave pentru fermieri de a-şi recupera pagubele * Pierderile suferite de fermierii gălăţeni în urma inundaţiilor, dar şi a ploilor abundente şi persistente sunt de aproape trei milioane de lei, rezultă din datele furnizate de Direcţia pentru Agricultură şi Dezv ...