Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Funcţionarii publici din Galaţi nu au făcut grevă
Miercuri, 03 Februarie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
La Galaţi, funcţionarii publici nu au făcut, ieri dimineaţă, grevă. Nici angajaţii de la Poliţia Comunitară, nici cei din Primărie şi nici cei de la Consiliul Judeţean sau Direcţia Judeţeană de Finanţe Publice. Motivul este acela că angajaţii de la Direcţia de Finanţe, CJ şi Poliţia Comunitară, dar şi o parte din angajaţii din Primărie sunt constituiţi în sindicate afiliate la Sed Lex, nu la FNSA, federaţia care a organizat, ieri, greva la nivel naţional. ...
Pe durata săptămânii trecute, la nivelul judeţului Galaţi s-au înregistrat 1.429 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii. Dintre aceşti pacienţi, 84 au necesitat internare, potrivit directorului Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea.
Alte 207 persoane au fost diagnosticate cu pneumonie, iar 20 dintre ele au rămas în spitale, sub tratament şi supraveghere medicală. Doi pacienţi au decedat pe fondul îmbolnăvirii de pneumonie: unul ap ...
Încă un arestat în cazul jafului de la Frumuşiţa
Miercuri, 03 Februarie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Ieri, la Judecătoria Galaţi a avut termen dosarul în care Nicolae Borş (FOTO), de 22 de ani, care a fost citat ca inculpat în cazul jafului de la Frumuşiţa. El s-a sustras iniţial urmăririi penale, dar în urma citaţiei primite s-a prezentat, ieri, împreună cu un avocat, la Judecătorie. „Cel de-al treilea suspect s-a prezentat ieri cu avocat ales la Judecătorie. A primit din partea judecătorilor mandat de arestare pentru 29 de zile”. „Avocatul său a făcut deja recurs împo ...
Poliţiştii de frontieră gălăţeni au oprit la control, la sfârşitul săptămânii trecute, un BMW 316 D înmatriculat în Italia. Şoferul şi-a continuat deplasarea, ignorând semnalul poliţistului de frontieră. Ajungând în dreptul Liceului Sportiv Galaţi, individul şi-a abandonat maşina şi a luat-o la fugă printre blocuri. Urmărire printre blocuriGălăţeanul Nicu C., de 28 ani, cu antecedente atât în România, cât şi în Italia şi Spania a fost imobilizat după mai mult ...
Directoarea Transurb: „Greva este ilegală!”
Miercuri, 03 Februarie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* Într-o zi în care autobuzele nu ies pe trasee, societatea locală pierde aproximativ 50.000 de lei * „Am participat, dimineaţă, la discuţia cu viceprimarul, city-managerul şi directoarea economică a Primăriei. Am discutat şi despre posibilitatea demarării unor investiţii care să conducă la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă dar şi la posibilitatea acordării acelor măriri de salariu”. „Este vorba despre creşterea salarială cu 2 la sută, aferentă lunilor septembri ...
Pentru a doua zi consecutiv, ieri, gălăţenii au aşteptat degeaba autobuzele în staţiile Transurb. Până la urmă, fie că au auzit de la alţii, prin staţii, fie că s-au plictisit de atâta aşteptare, oamenii s-au urcat în microbuze ori în taxiuri. Şi aşa au ajuns acolo unde aveau treabă, însă plătind ceva mai mulţi bani pentru asta. În timp ce gălăţenii au îngheţat în staţiile de autobuz, reprezentanţii Primăriei au continuat seria negocierilor cu sindicaliştii. ...
După o discuţie care a durat mai bine de patru ore, sindicaliştii de la Transurb au semnat, totuşi, un protocol cu Primăria. „Mergem la sediu ca să lămurim oamenii, să iasă mâine pe traseu”, ne-a declarat, monosilabic, liderul sindicatului şoferilor Transurb, Dumitru Lungu. „În proporţie de 95 la sută, şoferii sunt de acord cu reluarea lucrului, pentru că nimănui nu îi convine să facă grevă. Ne cerem scuze gălăţenilor pentru neplăceri”, ne-a declarat şi Horaţiu ...
Iarna nu-i ca vara nici pentru animalele de la Grădina Zoologică. Pe o iarnă extrem de geroasă, aşa cum este anul acesta, angajaţii secţiei Grădina Zoologică a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii veghează atent ca vieţuitoarele din Pădurea Gârboavele să aibă tot ce au nevoie. „Fiecare specie are un tratament special, aşa cum se întâmplă, de obicei, în fiecare iarnă, chiar dacă de data aceasta a fost, într-adevăr, mai ger”. „Animalele au adăposturi sau refugii ...
2 februarie - Întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos
Marți, 02 Februarie 2010 02:00 | Publicat în CULTURA
* Sărbătoarea de astăzi, 2 februarie, este una împărătească şi ea porneşte de la un fapt real din viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos * E vorba de întâlnirea providenţială dintre Dreptul Simeon, slujitor la Vechiul Templu din Ierusalim, care L-a primit în braţele sale pe Pruncul Iisus. Potrivit Legii Vechiului Testament, la 40 de zile de la venirea pe lume a unui copil de parte bărbătească, familia avea datoria să ducă pruncul să-l închine la Templu. Exista ideea c ...
Iubitorii culturii germane din Galaţi au prilejul să-şi îmbunătăţească cunoştinţele de limbă la cursurile organizate prin intermediul Centrului Cultural German Iaşi. Graţie unor cadre didactice de la Universitatea „Dunărea de Jos”, o filială a instituţiei ieşene funcţionează din acest an şi la Galaţi. Responsabilul filialei, lect. dr. Mihaela Cârnu, de la Facultatea de Litere, ne-a declarat că, pentru moment, activitatea locală este concentrată pe organizarea cursu ...