Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
* Elevii din clasele XI-XII de la Liceul Pedagogic din Galaţi vor avea astăzi ocazia să afle totul despre semnificaţia şi importanţa alegerilor în consolidarea democraţiei şi despre dreptul de vot * Sub genericul “Sunt major, votez!” elevii se vor întâlni cu reprezentaţii Autorităţii Electorale Permanente, care le vor explica totul despre dreptul constituţional de a-şi alege conducătorii. Evenimentul, organizat în colaborare cu Institutul Român pentru Drepturile Omului (IR ...
UE îşi stabileşte strategia pentru Dunăre
Marți, 26 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Există şanse ca în viitor chiar să scăpăm de principiul „ne-am născut la Dunăre… degeaba” – aluzie la faptul că nu ştim absolut deloc (sau mult prea puţin) să exploatăm darul de a ne fi născut la malul fluviului. După cum se ştie, navele de croazieră de pe Dunăre nu se opresc în România, podurile de peste Dunăre sunt doar basme de adormit copiii (sau, după caz, electoratul, prin campanii), iar transportul pe apă, de agrement, dar şi economic, aproape că a dispăr ...
* Prelungirea valabilităţii Planului de Urbanism General, votată de Consiliul Local anul trecut, nu a primit viza de legalitate a prefectului judeţului, Cosmin Păun * Acesta a fost, de altfel, singurul act administrativ al CL Galaţi care a primit în 2009, verdictul de „ilegal”. Prefectul avertizează că va ataca hotărârea CL în contencios dacă nu se ţine cont de avizul său de nelegalitate.La finele anului trecut, vă reamintim că aleşii locali au prelungit perioada de valabil ...
Fotbaliştii echipei Oţelul au revenit acasă luni din stagiul montan susţinut în staţiunea Poiana Braşov. Plecaţi la munte cu autocarul clubului, roş-alb-albaştrii au fost nevoiţi să revină cu un automobil închiriat deoarece autobuzul propriu a avut de suferit după noaptea de ger năprasnic dintre 24 şi 25 ianuarie. „Este la reparat în Braşov, însă nu-i mare lucru. E o problemă la alimentare, dopuri de gheaţă, ceva”, ne-a explicat un oficial al clubului gălăţean. ...
* Şeful clubului gălăţean de Liga I va putea propune modificarea Regulamentului Federaţiei Române de Fotbal, oficialul dunărean devenind personaj influent în „soccer”-ul autohton * Oţelul din vara lui 2008, hărţuit cu licenţa de club profesionist şi scos cu forţa din cupele europene, are acum protecţie * Ce este Comitetul Executiv al FRF?Este organul principal al forului care conduce fotbalul românesc, schimbările de regulament şi toate celelalte modificări fiind făcute d ...
Aşa cum era şi de aşteptat, există în continuare agenţi economici gălăţeni care fac, săptămânal, noi anunţuri către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă privind intenţia de a apela la disponibilizări colective, în perioada următoare. În săptămâna care a trecut, s-au anunţat 81 de concedieri în domeniul lucrărilor de geniu civil. Aceste disponibilizări ar urma să fie făcute în cursul lunii în curs. Acestora li se adaugă alte 1.068, în următoa ...
Ieri, pe rolul Tribunalului Galaţi au avut termen 37 de dosare, în care tot atâtea societăţi urmau să fie declarate în faliment. Cele trei complete de judecată de la secţia comercială a Tribunalului au mai avut pe rol ieri şi 57 de solicitări de la Registrul Comerţului privind dizolvarea unor societăţi. În total, 94 de firme aşteaptă deciziile judecătorilor gălăţeni pentru a-şi închide sau nu porţile. ...
* Inspectorii de muncă au început să controleze modul în care patronii au grijă să nu le degere angajaţii * La Şantierul Naval, circa 800 de muncitori sunt în concediu de odihnă, până se înmoaie gerul * Inspectorii de muncă au început, de ieri, să controleze societăţile ai căror angajaţi lucrează afară, în ger. Pentru cine nu ştie, există Ordonanţa de Urgenţă nr. 99 din 2000, care prevede ce obligaţii au angajatorii în condiţiile în care angajaţii lor lucrează ...
* La casieria Primăriei Bereşti, înghesuială la banii pentru încălzire * „Primesc acest drept, la noi, ne-a precizat viceprimarul Tănase Bârlădeanu, 800 de oameni. E ceea ce li se cuvine pentru luna noiembrie 2009. Sume, în general, mici – până la maxim 50 de lei. Ce să mai spui despre întârziere când criza economică a dat atâtea peste cap în ţara asta…”. Căzuţi la vremuri cu geruri puternice, sunt bani ce prind bine. Vorba unei nefericite care, având lemne puţine ...
Am primit la redacţie o scrisoare din partea unui cititor, care semnalează o problemă generală în oraşul nostru - spaţiile comerciale care ocupă trotuarele.„Mă numesc Florin I., locuiesc în Galaţi şi vreau să vă semnalez un aspect care mă deranjează pe mine şi cu siguranţă şi pe foarte mulţi oameni care se confruntă cu acest aspect pe care o să-l relatez”. „În faţa liceului ˝D. Moţoc˝ (fost MAIA), peste stradă, se află, lângă alimentara Butuc, lipită de per ...