Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Disperarea unui gălăţean care nu şi-a primit salariul
Miercuri, 05 August 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Am primit zilele trecute la redacţie sesizarea unui cititor care susţine că este angajat al UNICOM S.A. şi că nu şi-a primit salariul pe luna iulie şi o parte din cel pe luna iunie. „Sincer nu mai avem ce să punem pe masă, nu avem bani de transport, nici nu se mai pune în discuţie faptul că mai avem de plătit şi alte facturi ale casei sau datoriile la bănci. De multe ori mă uit în frigider şi în cămară şi nu mai am nimic. Doamne fereşte de vreo boală sau de un acciden ...
Cine spune că la noi, la Galaţi, e linişte şi trafic uşor, nu poate fi de altundeva decât din… Capitală. Bucureştenii, păţiţi de ani buni, au însă dreptul de a fi cârcotaşi. Cum o să ne comparăm cu ei la numărul de maşini? Dar, aşa pentru orgoliul local, o probă de aglomeraţie în drum spre Metro, sau Gârboavele, cum vă place, tot putem pune şi noi la bătaie (foto). Cu tot cu însemnele americane pe o pungă de plastic. Să se ştie pe cine aşteptăm noi. ...
Anveloparea blocurilor, dar cu ce preţ?
Miercuri, 05 August 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Nu se poate accepta cu ochii închişi! * Iar dacă proprietarii nu-şi vor putea permite cheltuiala izolării termice, vor suporta şi preţul expertizei gratuite – ne sesizează o preşedintă de asociaţie * Vă costă maxim 5.000 de lei, spun autorităţile * „Un cec în alb” – astfel numeşte preşedinta Asociaţiei de proprietari nr. 232, de la blocul PS 13 B, scara 1, prevederile Ordonanţei de Urgenţă 180/2008 privind reabilitarea termică a blocurilor. Dna Aneta Valasiade ...
* Vizită în nord-estul Serbiei - Surse oficiale au declarat pentru Romanian Global News că preşedintele Traian Băsescu va merge sâmbătă, 8 august, în Timoc. Preşedintele îşi respectă astfel promisiunea făcută liderilor românilor din Timoc de a vizita numeroasa comunitate românească din nord-estul Serbiei. Vizita lui Băsescu este una istorică, fiind prima a unui preşedinte al României la una dintre cele mai uitate şi opresate comunităţi româneşti din jurul frontierelor. ...
* Distracţia gălăţenilor are şanse să se organizeze şi în acest an, pe 15 august, însă în condiţii de criză: cu artişti autohtoni şi, tradiţional, cu navele de la Brăila! * Dacă săptămâna trecută gălăţenii au aflat, cu dezamăgire, că în acest an Ziua Marinei nu se mai organizează la malul Dunării, ieri vestea s-a schimbat: vom sărbători pe 15 august! Motivul pentru care informaţiile se bat cap în cap poate fi explicat prin faptul că cele două ştiri vin dinspr ...
În curând, vor începe lucrările de semaforizare a trei intersecţii din Galaţi, a anunţat, marţi, primarul Dumitru Nicolae, precizând că luni a fost organizată şi licitaţia de desemnare a firmei care va lucra. Cele trei noi intersecţii semaforizate vor fi: prelungirea Brăilei colţ cu Drumul de Centură, bulevardul G. Coşbuc colţ cu str. H. Coandă şi G. Coşbuc colţ cu Drumul Viilor.De altfel, cele trei semafoare au ca termen de finalizare luna noiembrie a acestui an, iar lucr ...
Între 31 iulie şi 9 august, pe insula dunăreană Atlantykron (situată la 20 kilometri la nord de Cernavodă) se desfăşoară cea de-a XX-a ediţie a Academiei de Vară pentru Tineret, Ştiinţă, Cultură, Artă şi Sport „Atlantykron”. Participă în jur de 400 de tineri cu vârste între 14 si 28 de ani. Cursurile şi atelierele sunt structurate pe tematici diverse: maşina timpului (curs ţinut de oameni de ştiinţă americani), robotică şi inteligenţă artificială, iniţiere ...
„Prozatori la frontiera mileniului”, de Aureliu Goci
Marți, 04 August 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
Aureliu Goci vă propune o interesantă carte despre critică şi receptarea fenomenului critic, „Prozatori la frontiera mileniului”. Este un studiu despre prozatorii precontemporani şi cei contemporani, o radiografie a unei epoci destul de confuze din punct de vedere literar. „Mulţimea de opere care se interconectează superficial, la nivelul cititorului, dar se interconectează deliberat, profund, programatic, în viziunea, conştiinţa şi interpretarea criticului, aceasta este OPERA ...
* Miercuri îi va însoţi pe creştinii de la bisericile „Sfânta Ana” şi "Sfinţii Daniil Sihastru şi Iacob Hozevitul" * Pelerinajul Icoanei Maicii Domnului de la Adam prin satele din judeţul nostru a scos din amorţeală aşezările noastre, cu oameni necăjiţi, aflaţi sub vremi. „Abia aştept să ajungă şi la Galaţi Icoana Maicii Domnului, ne spunea ieri doamna Florentina Vatră. Nu prea pot să-mi permit să merg la Mănăstirea Adam, dar sunt bucuroasă că vine Maica la ...
* Principele Radu, între două poveşti de dragoste * A fost un sacrificiu renunţarea la teatru pentru viaţa de prinţ? - l-am întrebat, în timpul recentei vizite la Galaţi, pe Alteţa Sa principele Radu. Prins între autografe şi strângeri de mâini, fostul actor Radu Duda s-a emoţionat parcă un pic, dar nu s-a deschis prea tare unui subiect care este oficializat, iată, şi printr-o carte biografică, scrisă de Vladimir Creţulescu şi Corina Murafa, numită simplu: „Principele Ra ...